Miza scandalului de la Metrou: cine exploatează spaţiile comerciale. Liderul sindical Rădoi vs. Metrorex

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Săptămâna viitoare lucrătorii de la metroul intră în grevă
Săptămâna viitoare lucrătorii de la metroul intră în grevă

De săptămâna viitoare, metroul ar putea să circule abia după ora 16:00, în fiecare zi. Sindicaliştii, care au făcut o grevă de avertisment de două ore joi dimineaţă, ameninţă cu greva generală. Sunt nemulţumiţi de blocarea negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă, în care cereau majorări salariale de peste 40%.

Însă Metrorex pare decisă să tranşeze afacerea spaţiilor comerciale din staţiile de metrou care practic a adus societatea într-un adevărat război cu Uniunea Sindicatelor Libere din Metrou (USLM). Concret, bugetul rectificat pe 2018 al Metrorex ar putea include despăgubiri acordate firmei sindicaliştilor de la metroul bucureştean, Sindomet Servcom SRL, pentru spaţiile comerciale din staţii care vor intra în proprietatea Metrorex la finalul contractului de asociere dintre cele două entităţi. „Valoarea totală a despăgubirii juste şi reale a Sindomet Servcom SRL este 2.132.715 lei", a declarat, pentru profit.ro, directorul general al Metrorex, Dumitru Şodolescu.

Evacuarea spaţiilor şi organizarea de licitaţii

Anunţul vine în contextul în care ministrul Transporturilor, Lucian Şova i-a atacat dur pe sindicalişti susţinând că adevărata miză a grevei nu ar fi revendicările salariale, ci gestionarea şi exploatarea spaţiilor comerciale din staţiile de metrou.

„Cea mai dureroasă problemă pe care au ridicat-o întotdeauna la întâlnirile pe care le-am avut este cea legată de expirarea contractului cu spaţiile comerciale din staţiile de metrou. Acest contract a fost încheiat în 2003. În 2017, la expirarea sa, AGA a decis organizarea unei noi licitaţii. Cu toate acestea, în septembrie 2017, aceeaşi AGA a decis prelungirea acestui contract cu încă un an. Acest an a expirat. Iar în 2018 AGA, pentru că AGA este reprezentată de către Ministerul Transporturilor, a luat decizia de a constata expirarea acestui contract şi evacuarea spaţiilor comerciale şi deschiderea unor proceduri competitive care niciodată nu au fost făcute în vederea închirierii spaţiilor comerciale din metrou. Cu toate acestea, comercianţii din staţiile de metrou nu au părăsit spaţiile, astfel încât acum două zile, am luat decizia împreună cu conducerea Metrorex de a-i notifica privind sistarea furnizării de utilităţi, pentru că altfel nu se poate să eliberăm aceste spaţii şi nu putem deschide alte proceduri de licitaţie" a afirmat Lucian Şova.

Cât s-a încasat pe chirii şi cât a ajuns la Metrorex

Ministrul a dezvăluit şi care sunt veniturile din exploatarea spaţiilor din staţii: 2,8 milioane lei în 2015, din care administraţia a primit 700.000 de lei; 2,9 milioane lei în 2016, din care 734.000 lei au ajuns la administraţie; 3 milioane de lei în 2017, din care 796.000 de lei au mers la administraţie şi 2,376 milioane lei în acest an, din care 855.000 de lei i-a primit administraţia. Comercianţii au plătit 495 de lei pe metru pătrat în 2015, 500 de lei în 2016, 529 de lei în 2017 şi 409 lei în 2018.

Ce salarii încasează angajaţii de la metrou

Cât îi priveşte pe angajaţii de la metrou, în ultimii patru ani aceştia au avut parte de trei majorări salariale, mai spun autorităţile. Mai exact, în 2015 le-au crescut salariile cu 9%, un an mai târziu cu12%, iar în 2017 cu 21%. Astfel în acest moment, personalul tehnic câştigă 7.300 de lei, mecanicii 8000 de lei, iar personalul care lucrează noaptea 5.300 de lei. 

La aceste salarii se adaugă beneficiile: tichete de masă de 12 lei/zi, reducere de 75% la biletele de tren şi reducere de 99% la hotelul Zamora din Buşteni.

Ion Rădoi: Minciuni!

„Am văzut (n.red. - declaraţiile ministrului Transporturilor, Lucian Şova). Am văzut toate minciunile pe care le-a înşirat. În viaţa lui n-a ajuns o zi în metrou. Mi-e greu să aplec urechea la măgăriile afirmate acolo”, a reacţionat preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (USLM), Ion Rădoi. Legat de faptul că o majorare a salariilor de la Metrou ar duce la scumpirea preţului biletului, Rădoi susţine că „este o altă prostie”. „Eram gata să renunţăm la grevă, dar în urma declaraţiilor ministrului transporturilor Lucian Şova, care a incitat angajaţii, greva generală anunţată pentru luni, 19 noiembrie 2018, nu mai poate fi evitată. Din toată lista de  revendicări ale sindicaliştilor, acest  ministru a ales una singură – creşterea salarială, ignorând pe toate celelalte care se referă la lipsa de fonduri pentru piese de schimb şi mentenanţă”, a declarat Ion Rădoi după încheierea grevei de  avertisment de două ore ce a avut loc joi dimineaţă.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite