Ministerul Justiţiei anunţă dotarea instanţelor cu echipamente IT de 10 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat luni că ministerul condus de ea a demarat un program de informatizare a instanţelor de judecată şi de dotare cu echipamente IT în valoare de aproape 10 milioane de euro.

„Ministerul Justiţiei desfăşoară în această perioadă cel mai amplu şi complex proces de informatizare a instanţelor. Achiziţia vizează dotarea cu echipamente informatice (staţii de lucru, software şi scannere corespunzătoare) pentru tot personalul instanţelor din România – judecători şi personal auxiliar, iar valoarea totală a contractului este de 46.387.830 lei”, a anunţat luni Ministerul Justiţiei.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, ministrul Ana Birchall a precizat că proiectul era blocat în luna aprilie, atunci când a fost numită ministru, iar declocarea acestuia a constituit o prioritate.

„ În aprilie, când am venit la minister, am constatat că acest proiect era blocat din lipsă de finanţare, nefiind alocate sumele necesare în bugetul pe anul 2019. Printr-un efort comun, alături de colegii din guvern, am reuşit să asigurăm finanţarea integrală, astfel încât procesul de informatizare să fie realizat până la finalul acestui an. De această investiţie vor beneficia instanţele, judecători şi personal auxiliar de specialitate, potrivit unui grafic stabilit clar între Ministerul Justiţiei şi furnizori, astfel încât ultima livrare şi instalare a echipamentelor va avea loc în data de 5 decembrie 2019. Informatizarea instanţelor de judecată este parte a unui proiect mai amplu promovat de Ministerul Justiţiei pentru a asigura infrastructura şi logistica necesare unui act de justiţie de calitate. În această perioadă, sub coordonarea ministrului, la Ministerul Justiţiei se desfăşoară o analiză privind necesarul infrastructurii tuturor instanţelor pentru a fi identificate soluţiile cele mai potrivite, obiectivul fiind acela de a nu mai exista instanţe de judecată fără încălzire sau cu o infrastructură precară. Este un efort foarte mare, dar aşa cum am găsit soluţiile pentru informatizare, vom găsi şi pentru problemele de infrastructură cu care se confruntă instanţele de mulţi ani de zile” a precizat ministrul justiţiei, Ana Birchall.

Contractul prevede livrarea a 6.986 de computere (inclusiv licenţele software) şi a 976 de scannere. Până la acest moment au fost livrate 1.263 de computer şi 144 de scannere pentru trei Curţi de Apel şi parţial către Ministerul Justiţiei, urmând ca până la 5 decembrie să fie livrate restul de 5.723 de computere şi 832 de scannere pentru celelalte 12 Curţi de Apel.

Totodată, investiţiile în informatizarea instanţelor sunt în concordanţă cu angajamentele asumate în programul de guvernare referitoare la asigurarea resurselor materiale necesare unui cât mai bun acces la justiţie.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite