Metoda inedită prin care un şofer român a încercat să treacă de ITP. Maşina a fost respinsă de două ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook RAR
Foto: Facebook RAR

Un şofer a încercat să efectueze Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) a unui autoturism la o reprezentanţă RAR din ţară, însă în urma examinării modelul a fost respins.

Potrivit reprezentanţilor Registrului Auto Român, ulterior, bărbatul a revenit pentru ITP, după ce ar fi „remediat" problemele. Mai exact, acesta a luat o bandă de izolat şi a acoperit erorile din bord. 

Şoferul de Mercedes a mers la RAR Caraş-Severin pentru a efectua inspecţia tehnică periodică, însă autoturismul său a fost respins din cauza unor probleme tehnice. Printre defecţiuni se afla şi sistemul SRS, adică sistemul de siguranţă a maşinii care protejează şoferul, şi nu numai, în timpul unui accident. Senzorul respectiv era aprins în bordul maşinii.

Desigur, autovehiculul a fost respins. Câteva zile mai târziu s-a întors şi a anunţat că a reparat defecţiunile. Cu toate acestea, reprezentanţii Registrului Auto Român au descoperit că bărbatul doar a acoperit cu bandă de izolat erorile din bord.

„În urmă cu câteva zile, autovehiculul din imagini a fost adus la RAR Caraş-Severin pentru efectuarea ITP, dar a fost respins. O să înţelegeţi imediat de ce. Astăzi, proprietarul s-a prezentat din nou cu maşina la RAR, după ce a „remediat” neconformităţile constatate. 

În continuare, explicaţiile foto:

Foto 1 – aparent, un panou de bord care nu indică nicio defecţiune, poate doar puţină bandă de izolat în plus;

Foto 2 – colegii noştri au o vagă bănuială că banda de izolat ascunde un mic secret;

Foto 3 – bănuiala se confirmă;

Foto 4 – am descoperit ce ascundea banda de izolat. 

Autovehiculul a fost din nou respins la ITP.”, arată o postare pe Facebook a Registrului Auto Român.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite