Judecătoarea Elena Burlan, acuzată că a luat mită 50.000 de euro, va fi cercetată sub control judiciar

Judecătoarea Elena Burlan, acuzată că a luat mită 50.000 de euro, va fi cercetată sub control judiciar

Judecătoarea Elena Burlan FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Supremă a admis, definitiv, contestaţia Elenei Burlan-Puşcaş, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti şi acuzată de procurorii DNA că ar fi luat mită 50.000 de euro, şi a decis înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 17 mai, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins solicitarea procurorilor DNA de arestare preventivă a Elenei Burlan-Puşcaş, stabilind că aceasta poate fi cercetată în arest la domiciliu.

Măsura preventivă a controlului judiciar a fost instituită pe o durată de 60 de zile începând cu data de 23 mai 2018.

În perioadal în care se află sub control judiciar, inculpata Burlan-Puşcaş Elena trebuie să respecte următoarele obligaţii: 
1. să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; 
2. să informeze de îndată organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuin?ei; 
3. să se prezinte la Secţia 6 Poliţie Bucureşti, Sector 2 – organ de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată; 
4. să nu depă?ească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; 
5. să nu se apropie de martorii indica?i în actele de urmărire penală şi despre care a luat cunoştinţă până la data de azi - 23 mai 2018, dar şi fa?ă de cei ce vor fi audiaţi în această calitate şi să nu comunice cu ace?tia direct sau indirect, pe nici o cale; 
6. să nu exercite profesia de judecător. 

Curtea „atrage atenţia inculpatei Burlan-Puşcaş Elena că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se mai arată în decizia magistraţilor de la Curtea Supremă. 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut instanţei arestarea preventivă a Elenei Burlan-Puşcaş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

DNA anunţa în data de 17 mai, că procurorii au dispus începerea urmării penale pentru luare de mită împotriva judecătoarei Elena Burlan-Puşcaş de la Tribunalul Bucureşti şi au înaintat Curţii de Apel Bucureşti referatul cu propunere de arestare preventivă a magistratului. Cu o zi în urmă, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii avizase favorabil propunerea DNA, de arestare a judecătoarei.

Acest dosar a fost înregistrat la DNA în anul 2016, iar procurorii spun că, în perioada 2009-2010, în contextul judecării unui dosar penal privind infracţiuni cu violenţă, judecătoarea Elena Burlan-Puşcaş a primit suma totală de 50.000 euro de la patru dintre inculpaţi, dintre care doi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat.

Potrivit DNA, banii au fost primiţi de magistrat pentru a dispune faţă de cei doi inculpaţi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, lucru care s-a şi întâmplat în perioada 01 octombrie 2009 - 26 ianuarie 2010. De fiecare dată, aceste soluţii au fost desfiinţate de instanţa superioară de control judiciar.

În acelaşi context, pentru aceeaşi sumă de bani, printr-o sentinţă din luna februarie 2010, judecătoarea Burlan-Puşcaş a pronunţat pedepse cu suspendarea executării faţă de toţi inculpaţii din dosarul respectiv. În faza de apel, în luna decembrie 2010, această sentinţă a fost desfiinţată în parte, Curtea de Apel Bucureşti pronunţând pedepse cu executare faţă de autorii infracţiunii de tentativă de omor calificat, aceste pedepse fiind de opt ani, respectiv şapte ani şi jumătate.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis joi ca judecătoarea să fie plasată în arest la domiciliu, decizie revocată joi de magistraţii de la Curtea Supremă, şi înlocuită cu măsura controlului judiciar.

Elena Burlan-Puşcaş le-a declarat jurnaliştilor că nu este vinovată şi că a fost tot timpul ”un judecător corect”. ”Dacă un denunţ al unui condamnat care vrea să-şi uşureze situaţia poate să îngroape cariera unui judecător, atunci asta este ţara în care trăim şi ne merităm soarta”, a spus Elena Burlan-Puşcaş. 

Numele judecătoarei Elena Burlan-Puşcaş a fost legat de mai multe dosare cunoscute, printre care cel în care a fost achitat medicul Şerban Brădişteanu, acuzat de abuz în serviciu şi primirea de foloase necuvenite, după ce ar fi primit mită patru milioane şi jumătate de euro în legătură cu o licitaţie pentru echiparea spitalelor penitenciar.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările