Irina, iubita lui Liviu Dragnea, Dăncilă, Firea şi Olguţa pierd procesul împotriva unei publicaţii de satiră. Au lăsat baltă dosarul civil de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul în care iubita liderului PSD Liviu Dragnea Irina Tănase, Viorica Dăncilă, Gabriela Firea, Lia Olguţa Vasilescu şi Carmen Dan cer daune jurnaliştilor de la Times New Roman s-a încheiat la Tribunalul Bucureşti, după ce acţiunea s-a perimat. Practic, părţile nu şi-au mai susţinut demersul din 12 aprilie 2019.

 Potrivit Codului de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Procesul de pe rolul Tribunalului Bucureşti era suspendat din  data de 12 aprilie 2019, astfel că termenul de perimare s-a împlinit.

„Constată perimate atât cererea de chemare în judecată formulată de către reclamante, cât şi cererea reconvenţională formulată de către pârâtul Petrar Călin. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 iunie 2020”, se arată în minuta instanţei.

Acţiunea în instanţă a fost înregistrată la 30 aprilie, după ce, în 25 aprilie, site-ul Times New Roman a fost amendat de Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru injurii la adresa partenerei lui Liviu Dragnea, Irina Tănase.

Vizaţi de demersul Irinei Tănase, Vioricăi Dăncilă, Gabrielei Firea, Liei Olguţa Vasilescu şi al lui Carmen Dan sunt  Infant Media SRL, care administrează Times New Roman, administratorul firmei,  redactorul - şef al acestuia şi pe redactorul Ovidiu Eftimie.

CNCD a amendat publicaţia

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis aplicarea sancţiunii contravenţionale în cuantum de 5.000 de lei pentru Infant Media SRL, care administrează publicaţia, cu 5.000 de lei pentru autorul articolului, 3.000 lei pentru editorul şef şi 3.000 lei pentru administratorul Infant Media SRL şi obligaţia de a publica pe www.timesnewroman.ro un rezumat al hotărârii în speţă (pentru o perioadă de 30 de zile) precum şi în două cotidiene naţionale.

„Articolul postat pe pagina de internet www.timesnewroman.ro, din data de 12.03.2018, cu titlul «Curva lui Dragnea, asaltată de PSD-işti, …», prin care se creează o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa femeilor membre PSD reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al acestora conform art. 2, alin.1. şi art 15. din O.G. 137/2000, republicată”, arată CNCD.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite