INTERVIU Elenina Nicuţ, avocat: Deciziile CEDO nu sunt neapărat o revanşă externă pentru o înfrângere internă. Justiţia nu este fotbal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lupta pentru o Justiţie independenţă animează de mulţi ani spaţiul public. Sunt persoane cu notorietate care s-au îmbogăţit peste noapte şi care îi râd în nas. Sunt şi persoane care se bucură de simpatia opiniei publice şi care au luptat cu aceştia.

Totul de desfăşoară în arena publică. Suntem cu toţii spectatori, avem favoriţi pe care îi încurajăm. Judecătoarea Camelia Bogdan este o figură luminoasă în acest peisaj. A dat cea mai dură sentinţă într-un dosar de corupţie, cazul Dan Voiculescu, iar de atunci a intrat într-un malaxor al angajaţilor acestuia. Exclusă de două ori din magistratură, a primit zilele acestea o sentinţă favorabilă din partea CEDO. La fel ca Laura Kovesi, şi ea o ţintă a aceluiaşi tip de atac.

Ce înseamnă aceste decizii şi ce consecinţe vor avea? Ce rol ar trebui să aibă publicul şi politicienii în actul de justiţie? Am vorbit despre toate acestea cu avocata Elenina Nicuţ, cu experienţă de peste 20 de ani în Baroul Bucureşti.

Ce înseamnă decizia CEDO în cazul judecătoarei Camelia Bogdan? Va putea obţine reprimirea în magistratură? Vor exista sancţiuni pentru cei care au hotărât excluderea sa?

Contrar celor afirmate în spaţiul public, prin Hotărârea CEDO în discuţie s-a constatat o încălcare a art. 6 paragraf 1 din Convenţie (dreptul la un proces echitabil – dreptul la instanţă) doar în ceea ce priveşte suspendarea din magistratură, iar nu şi excluderea din magistratură.

Ce s-a întâmplat, concret: Doamna judecător Bogdan a fost exclusă din magistratură prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) – Secţia pentru judecători din data de 8 februarie 2017, hotărâre împotriva căreia, la dată de 20 martie 2017, a formulat recurs, admis, de altfel, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la data de 13 decembrie 2017, care a dispus înlocuirea sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură cu o sancţiune mai blândă, respectiv mutarea disciplinară pe o perioada de 6 luni la o altă instanţa.

În intervalul 21 martie 2017 – 12 decembrie 2017, printr-o nouă Hotărâre CSM, Doamna judecător Bogdan a fost suspendată din magistratură în baza unei dispoziţii legale exprese, împotriva acestei Hotărâri nemaiputând, însă, să formuleze o cale de atac, întrucât, pe de o parte, o astfel de cale de atac nu era expres prevăzută de Lege, iar, pe de altă parte, practică constantă a CSM şi ICCJ era în sensul respingerii ca inadmisibilă a unei eventuale contestaţii/recurs. Doar această din urmă situaţie a determinat pronunţarea Hotărârii CEDO în discuţie. Prin urmare, această Hotărâre nu poate produce efecte asupra excluderii din magistratură sau asupra celor care au dispus această măsură.

Camelia Bogdan a fost exclusă de două ori din magistratură, un caz unic. Opinia publică leagă acest lucru de dosarul în care a fost condamnat Dan Voiculescu, condamnare urmată de un linşaj public în care se cerea exact această excludere. Nu ar fi trebuit susţinută de CSM şi de asociaţiile magistraţilor?

În opinia mea, CSM ar fi putut-o susţine doar în ceea ce priveşte apărarea reputaţiei profesionale. Sub aspectul acţiunilor disciplinare, însă, nu, dat fiind că CSM – Secţia pentru judecători este tocmai cel care „judecă“ astfel de acţiuni şi, prin urmare, nu are cum să „susţină“ una dintre părţi.

Referitor la susţinerea din partea asociaţiilor magistraţilor, această a existat, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România formulând, alături de Doamna judecător Bogdan, recursuri împotriva hotărârilor CSM de excludere din magistratură.

Ce efecte a produs decizia CEDO în cazul Laura Kovesi?

Prin Hotărâre CEDO în cauza Kovesi c. România s-au constatat două încălcări ale Convenţiei: art. 6 paragraf 1 (dreptul la un proces echitabil – dreptul la instanţă) şi art. 10 (libertatea de exprimare).

rima încălcare a fost determinată de Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2018 care, cu efect general obligatoriu, a stabilit că Decretul de revocare din funcţie a Doamnei Kovesi nu poate fi contestat în instanţa de contencios administrativ decât sub aspectul legalităţii, iar nu şi sub aspectul temeiniciei. CEDO a considerat că un astfel de control formal ar fi fost insuficient, dat fiind că instanţa nu ar fi putut analiza pe fond motivele revocării din funcţie.

A doua încălcare a fost determinată de unul dintre motivele de revocare, indicat în Raportul întocmit de ministrul Justiţiei, motiv constând în declaraţiile publice ale Doamnei Kovesi pe subiectul modificărilor legislative din domeniul justiţiei. CEDO a apreciat că un astfel de motiv, coroborat cu imposibilitatea contestării acestuia în instanţă, a reprezentat o încălcare a libertăţii de exprimare a Doamnei Kovesi. Prin urmare, revenind la efectele Hotărârii CEDO, acestea ar fi cel puţin două: anihilarea efectelor Deciziei CCR nr. 358/2018, prin recunoaşterea posibilităţii contestării în instanţele de contencios administrativ a unor decrete similare inclusiv sub aspectul temeiniciei acestora, precum şi recunoaşterea unei protecţii mai extinse a libertăţii de exprimare a magistraţilor, atunci când aceasta se manifestă în contextul unor dezbateri privind chestiuni de mare interes public.

Deciziile CEDO nu sunt o modalitate de a pedepsi pe cineva dintr-o ţară europeană. Percepţia publicului, de a le privi ca o revanşă externă pentru o înfrângere internă, nu este potrivită. Iar folosirea lor în discursuri politice nu este folositoare, fără o înţelegere temeinică a situaţiei juridice.

Există o impunitate în faţa legii a magistraţilor, în sensul unei nepăsări în faţa consecinţelor acţiunii? Mă gândesc la Lucian Netejoru, decizia CEDO de azi, şi la Bogdan Licu şi a procurorului SSIM, în cazul Sorinei Sacalin?

Legea prevede în mod expres că magistraţii răspund civil, disciplinar şi penal. Prin urmare nu există o „impunitate“ în faţă legii a acestora. Teoretic, orice persoană vătămată de un magistrat prin modul în care acesta îşi exercită funcţia poate formula diferite plângeri sau căi de atac, ceea ce se întâmplă şi practic.

Ideea personalizării, mai bine zis a limitării discuţiei pe subiect la anumite persoane, mi se pare greşită pentru simplul motiv că respectivele persoane pot fi în aceeaşi măsură agreate, respectiv contestate de opinia publică.

Un deziderat al opiniei publice este „depolitizarea actului de justiţie“. Acesta a devenit un obiectiv politic. Este el realizabil?

Actul de justiţie este deja depolitizat, în opinia mea.

Împrejurarea că acesta a fost şi este un obiectiv politic este benefică doar în masura în care vizează în mod real întărirea independenţei şi imparţialităţii magistraţilor.

Invocarea, însă, a actului de justiţie în contextul diverselor lozinci electorale sau politice are exact efectul contrar.

Atât campaniile electorale, cât şi disputele politice presupun „galerii“. Or, după cum am spus mai sus, chestiunile legate de justiţie nu trebuie abordate în acest mod, ci într-unul obiectiv.

O altă cerere a publicului este reforma CCR, văzută că un instrument care acţionează la comenzi politice. Cum vedeţi un astfel de proiect?

O reforma efectivă a Curţii Constituţionale ar implica o revizuire a Constituţiei.

La rândul său, o revizuire a Constituţiei ar presupune atât o majoritate calificată ridicată de adoptare a propunerii/proiectului în Parlament, cât şi un dublu control chiar al CCR pe conţinutul revizuirii: atât pe proiect/propunere, cât şi pe Legea de revizuire.

Este greu de opinat cu privire la un eventual proiect de revizuire fără a vedea ce prevede el, concret.

În rest, discuţiile despre comenzile politice după care ar acţiona CCR sunt similare celor care vizează Justiţia.

Prin urmare, subiectul privind reforma CCR ar trebui abordat în mod la fel de obiectiv, iar nu „pe galerii“.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite