Instructorul Adrian Costandache, rănit după ce a căzut cu paraşuta de la aproape 70 de metri, va fi externat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instructorul de paraşutism Adrian Constandache va fi externat joi din Spitalul Floreasca, după mai bine de o lună de la accidentul care a avut loc pe Aerodromul Clinceni. Pe 18 octombrie, Costandache şi Andreea Nica făceau un salt în tandem cu paraşuta, moment în care Daniel Floroiu a sărit cu paraşuta, iar cei trei s-au lovit în aer. Floroiu a murit pe loc, în timp ce Nica a murit la spital.

Şeful Clinicii de chirurgie II de la Spitalul Floreasca din Capitală, Mircea Beuran, a declarat. joi, că Adrian Constandache (43 de ani) a fost internat pe 18 octombrie în unitatea sanitară, în comă de gradul III, cu politraumatisme prin cădere de la o înălţime de 60-80 de metri, cu contuzii cerebrale şi fracturi de membre şi cu un scor de severitate de 57 din maxim 75, arată Mediafax.

Beuran a precizat că pacientul a fost îngrijit de o echipă pluridisciplinară formată din medici de la terapie intensivă, reanimare, chirurgi, neurologi şi ortopezi, iar joi poate fi externat din Spitalul Floreasca şi va începe recuperarea neurologică şi motorie.

„Pacientul îşi aminteşte multe evenimente din viaţa lui, cu excepţia accidentului”, a mai spus doctorul Beuran.

Două persoane au murit în urma accidentului de la Clinceni

În urma accidentului de paraşutism de pe 18 octombrie, de pe Aerodromul Clinceni din judeţul Ilfov, Andreea Nica, jucătoare la clubul de handbal Unirea Slobozia, şi Dan Floroiu au murit, iar instructorul de paraşutism Adrian Constandache a fost rănit grav, el fiind dus atunci la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală în stare critică.

Instructorul Constandache a sărit atunci în tandem cu Andreea Nica, iar la scurt timp a făcut un salt şi Dan Floroiu. Acesta din urmă ar fi avut probleme cu paraşuta, s-ar fi apropiat prea repede de paraşuta cu care au sărit ceilalţi doi şi, în urma impactului, ar fi căzut toţi de la aproximativ 70 de metri înălţime.

Dan Floroiu a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat la locul accidentului. Andreea Nica a fost dusă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a decedat câteva ore mai târziu.

Reprezentanţii Aeroclubului Bucureşti declarau la acea vreme că instructorul Adrian Constandache avea o experienţă de 4.000 de salturi, iar Dan Floroiu, de circa 100 de salturi.

Adrian Constandache, în vârstă de 43 de ani, este de origine din Timişoara, unde a urmat cursurile Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, dar s-a stabilit la Eforie Sud, el având doi copii.

Andreea Nica avea 27 de ani şi era handbalistă la echipa Unirea Slobozia, iar în 18 octombrie făcea primul salt cu paraşuta. Dan Floroiu, în vârstă de 49 de ani, era din Galaţi şi locuia la Iaşi, potrivit paginii sale de Facebook. Acesta era managing partner la o firmă de IT din Iaşi.

Parchetul Curţii de Apel Bucureşti face cercetări în acest caz pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă şi încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului.

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite