Hans Klemm, la trei ani după Colectiv: Nu m-aş fi aşteptat ca lupta anticorupţie să fie slăbită. SUA sunt foarte îngrijorate

Hans Klemm, la trei ani după Colectiv: Nu m-aş fi aşteptat ca lupta anticorupţie să fie slăbită. SUA sunt foarte îngrijorate

Hans Klemm Foto US Embassy

Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, prezent miercuri la Memorialul dedicat victimelor tragediei din Colectiv, a declarat că nu s-a aşteptat ca lupta anticorupţie să fie „slăbită” şi ca „independenţa justiţiei să fie ameninţată”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nu m-aş fi aşteptat ca lupta anticorupţie să fie slăbită, aşa cum s-a întâmplat recent, ca independenţa justiţiei să fie ameninţată, că va exista un risc şi mai mare ca selectarea procurorilor să fie din nou politizată. E ceva ce nu aş fi prezis în urmă cu trei ani (la momentul tragediei Colectiv – n.red.)”, a spus miercuri ambasadorul american Hans Klemm, prezent la Memorialul dedicat victimelor de la Clubul #Colectiv.

”Fără îndoială, ca ambasador american, e un motiv de mare îngrijorare pentru mine personal, pentru ambasada mea, dar şi pentru Statele Unite”, a mai spus ambasadorul Klemm, potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei SUA.

Diplomatul american a rememorat solidaritatea pe care a văzut-o după tragedie, din partea populaţiei şi a ţărilor prietene României, dar şi emoţia generată de hotărârea românilor de a se opune corupţiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările