FOTO Fântânile cu cumpănă, ucise de civilizaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secole la rând au fost indispensabile ţăranilor ieşiţi la lucru pe câmp: îşi ostoiau setea şi îşi adăpau animalele. Acum sunt părăsite şi vandalizate.  Una dintre comunele bogate în fântâni cu cumpănă este Ion Roată, judeţul Ialomiţa. Are 10 astfel de izvoare de apă şi tradiţie, dintre care doar 6 îşi mai găsesc rostul.

Construite pe uliţe, la margine de drum sau la răspântii, fântânile cu cumpănă au fost surse de viaţă pentru oameni şi animale şi sursă de inspiraţie pentru poeţi şi scriitori.

Devenite aproape simbol rural, iţirea în zare a unei cumpene de fântână certifica faptul că în zonă trebuie să se găsească o aşezare umană. Unde erau fântâni, era şi viaţă. Grija oamenilor pentru funcţionalitatea lor era prioritară în plan existenţial. Şi dacă în vremuri de bejenie le otrăveau cu bună ştiinţă în calea vrăşmaşilor, azi le otrăvesc prin nepăsarea lor.

S-a numit Principesa Maria

Aflată la 12  kilometri de Urziceni, pe drumul spre mare şi spre Tulcea, comuna Ion Roată mai are în componenţă un singur sat: Broşteni. Cu gospodăriile rânduite de-a lungul şoselei principale, are puţine uliţe scurte trasate perpendicular tot pe şoseaua asfaltată. Oamenii locului se îndeletnicesc cu agricultura şi creşterea animalelor.

Pentru asta sursa de apă este vitală. Pe lângă râul Ialomiţa, care-şi poartă liniştit apele spre Dunăre la sud de localitate, sătenii îşi amintesc că pe vremuri în Ion Roată era puzderie de fântâni cu cumpănă. În timpurile despre care vorbesc ei, până la venirea comuniştilor, comuna nu se numea aşa, ci Principesa Maria.

Însă, delegaţii conducerii de partid de atunci au hotărât că este cazul să se scoată din conştiinţa oamenilor orice element de tip burghezo-aristocratic şi să se dea aşezării un nume profund ţărănesc. De ce Ion Roată? Nu se ştie. Ba, cei de la primaria de aici afirmă că de multe ori turiştii care trec spre mare se opresc să întrebe unde este casa memorială a lui Moş Ion Roată.

Puţul lui Dodu

La trei-patru kilometri de la ieşirea din Ion Roată spre Valea Măcrişului, pe partea stângă a drumului asfaltat, este ,,Puţul lui Dodu". Săpată în 1932 de către familia Ghiţă, fântâna pare să se fi conservat destul de bine. Cu pânza freatică la zece metri adâncime, păstrează o apă clară şi răcoroasă.

Oamenii nu o ocolesc, iar animalele se adapă cu poftă din apa curată. Până în urmă cu câţiva ani era îngrădită cu un grilaj din fier şi avea un jgheab colector, însă oamenii au furat fierul să-l valorifice şi au luat jgheabul să-l ducă în cine ştie ce curte. Lângă furca fântânii ce ţine cumpăna îndreptată cu vârful spre cer, un plop impozant este străjerul mut ce-i veghează adâncul.

Şi oricât de înaltă ar fi cumpăna, ramurile plopului ce par că mângâie norii coboară fântâna la nivel de Degeţică faţă de uriaşul Gulliver. El este cel care-i ţine umbră din primăvară până-n toamnă şi tot el e cel ce-i ţine urât iarna în nopţile geroase sau în zilele cu viscol troienind zăpezile până la buza ei. O fântână cu cumpănă şi un plop lângă ea. Ce imagine idilică pentru românul născut poet!

La ,,Fântâna lui Calae"



În mijlocul unui lan de porumb de nu-i vezi marginile, la o răspântie, stă răstignită spre cerul Domnului ,,Fântâna lui Calae". Doar furca este din lemn, restul, cumpăna şi lanţul, sunt făcute din fier de fierarii din localitate. Având o netăgăduită utilitate, aici, în câmp, la câţiva kilometri buni faţă de oricare gospodărie, nici hoţii n-au îndrăznit să-i fure fierul.

Cum stă în bătaia vânturilor, oamenii i-au schimbat ciutura din lemn cu una din tablă, ca să nu se mai spargă atunci când se loveşte de ghizdurile fântânii. Neavând nici un pom în jur, domină întinderile prin furca ridicată la şase metri şi prin cumpăna lungă de zece metri. Pe lângă ea trece în goana căruţei nea Manole Dascălu, sătean din Ion Roată:

,,Este nemaipomenit aşezată fântâna asta aici. Să-şi aducă aminte Dumnezeu de nea Calae, ciobanul care s-a gândit s-o facă în câmpul ăsta! Eu am un teren cu porumb aproape. Păi, de unde aş avea eu mereu apă rece să beau şi să adăp şi calul, dacă nu de la fântâna asta?! Ar fi trebuit să aduc apă în bidoane mari din plastic şi mi se făcea boalcă până la prânz pe lipărul ăsta, cine o mai bea?, zice nea Manole dând bice cailor spre casă.

Fântâna de la Broşteni

image

Fântânile din Bărăgan îşi trăiesc ultmii ani, fiind înlocuite cu simboluri ale civilizaţiei: canalizarea şi apa curentă  Fotografii: Petrică Tănase



În apropiere de biserica şi de fostele acareturi ale lui Evanghelie Zappa, un mare şi influent moşier local, fântâna de la Broşteni stă în compania gâştelor. Solitară în mijlocul luncii Ialomiţei, care se întinde cât vezi cu ochii, mărginită în zare doar de pădurile de la Palanca, fântâna are apă potabilă şi o pânză freatică doar la câţiva metri adâncime faţă de sol. Cu toate că la inundaţiile din 2008 a fost înghiţită total de apele revărsate, izvoarele ,,au lucrat" continuu, purificând-o şi făcând-o bună de băut.

Oamenii care ies cu oile sau cu vacile la păscut apelează constant la ea, bucurându-se că au apă proaspătă la îndemână. Cât e ziulica de lungă, cârduri de gâşte se bălăcesc gâgâind şi sâsâind în apa din jurul ei, alungându-i singurătatea. Câteva sute de metri mai sus, mai spre sat, în fosta curte a conacului boieresc al lui Evanghelie Zappa, fântâna construită de acesta prin 1850 n-a avut o soartă bună.

Lucrată cu migală, cu ghizdurile din piatră cioplită cu dalta şi frumos ornamentată, a fost funcţională până în anii 1990, când unii săteni au vandalizat-o lăsându-i doar tuburile din piatră. Şi cum nu se mai putea scoate apă din ea au transformat-o în groapă de gunoi, aruncând înăuntru mizerii şi animale moarte.

De la utilitate la vandalizare

image



Cum comuna a intrat într-un program de alimentare cu apă curentă, sătenii n-au mai simţit nevoia să protejeze fântânile. Ba, mai mult, au furat fierul şi lemnul să-l bage pe foc. Aşezat pe prispa casei sale ţărăneşti din centrul comunei, profesorul pensionar Ioan Man (76 de ani) încearcă să facă o radiografie a fântânilor cu cumpănă din zonă. Fost profesor de istorie şi muzică, deşi s-a născut în Ardeal, a îndrăgit locurile şi nu s-a mai mutat de aici.

,,Fântânile cu cumpănă datează aici mai înainte chiar de secolul al XIX-lea. Este cel mai simplu sistem de a scoate apa, cu efortul cel mai mic. Balansarea cumpenei cu contragreutatea de la capăt aduce rapid apa la suprafaţă cu minimă trudă din partea celui care o scoate. Gândiţi-vă că trebuiau adăpate în scurt timp nu o vită, ci poate zeci. În principiu, fântâna are trei elemente simple: furca, cumpăna şi lanţul de lemn de care este prinsă ciutura. Unele fântâni erau căptuşite cu piatră ca să nu se surpe. Din păcate mulţi săteni nu respectă normele de igienă pentru fântâni aruncând mortăciuni în ele. Fântânile aveau un rol necesar în procurarea apei de băut la câmp, deoarece distanţa dintre sat şi ogoare era foarte mare. Înainte de construirea lor oamenii duceau apa la lot în fedeleş. Fedeleşul a dispărut, păcatul mare e că vor dispărea şi fântânile cu cumpănă. Din zece fântâni câte aveam, în numai doi ani s-au astupat cu mizerii aruncate de oameni patru dintre ele. Or să mai rămână doar cele protejate de etnografi , pentru că sunt totuşi nişte relicve de valoare", spune cu tristeţe profesorul.

Şi, ca să-şi aducă aminte de locul unde s-a născut, începe să cânte încet ,, La fântâna cu găleată" . Melodia, tărăgănată, ardelenească, cântată cu glas domol, se risipeşte printre merii, perii şi prunii din faţa prispei casei.

"Să-şi aducă aminte Dumnezeu de nea Calae, ciobanul care s-a gândit s-o facă în câmpul ăsta! "
Manole Dascălu
căruţaş

Fântâna cu cumpănă, în cărţi

image



Risipite pe dealuri, pe câmp, pe uliţe sau la răspântii de drumuri, fântânile cu cumpănă mor încet. Vor mai putea fi găsite doar în literatură. Prinsă în mirajul comod al canalizării cu apă curentă, lumea uită de ele. Vitregite de utilitatea lor practică, se vor transfera definitiv în orizontul eterat al poeziei , rămânâd undeva suspendate pe dealul eminescian între buciumul terestru şi cerul tuturor zodiilor. Poate niciodată de acum încolo

,,Juna Rodică voioasă trece" nu va mai ieşi cu plin trecătorilor decât în paginile cărţilor de poezie. Elevii nu vor mai afla despre ele decât atunci când vor citi înfriguraţi la şcoală: ,,La iazul de platină/Cumpăna se clatină/Şi cred că-i un meşteşug/Cu luna prinsă de belciug...".

Însă meşteşugul va fi încetat demult să existe, iar luna va fi doar un astru rece pe o boltă neprielnică versului. ,,Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână...". Într-o lume dependentă de reflexele civilizaţiei, fântânii cu cumpănă îi mai sunt tovarăşi doar vântul, luna şi singurătatea.

Sleitul fântânii, o operaţiune riscantă

image

Mihai Ghiţă, primarul din comuna Ion Roată



Doar anumiţi oameni curajoşi puteau practica meseria de sleitor de fântâni - cei care decolmatează fântânile. Meseria se transmitea din tată- n fiu şi trebuia să ai sânge rece, îndemânare şi viteză de reacţie pentru asta. Primarul din Ion Roată, Mihai Ghiţă (43 ani), l-a avut pe bunicul său care se ocupa de sleitul fântânilor. Chiar dacă edilul n-a preluat meseria bunicului, tot îşi mai aminteşte care erau operaţiunile:

,,Au dispărut azi cei care ştiau să sleiască fântânile. La noi, ultimul a murit de curând. Pânzele de apă freatică din fântâni, odată cu trecerea timpului, se colmatează, deoarece aduc cu ele aluviuni. Atunci este nevoie să se sleiască fântâna. Cel care face operaţiunea aceasta coboară în fântână pe o funie prinsă de mijloc. Trebuie să aibă cu el o cazma sau o lopată cu coada scurtă. Sapă, pune pământul în găleată şi cei de afară îl scot. Se face operaţiunea asta până când izvoarele se desfundă. Atunci trebuie să iasă cu repeziciune afară, fiindcă nivelul apei creşte fulgerător. Plata pentru această muncă era ca valoare undeva în jurul a 30-40 lei de acum", spune primarul.

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite