Filmul atacului kamikaze în care au fost răniţi 8 militari români. Unul dintre ei a fost transportat la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania

Filmul atacului kamikaze în care au fost răniţi 8 militari români. Unul dintre ei a fost transportat la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania

Militarii români au fost răniţi în timpul unei misiuni de tip KLL - cunoaştere, socializare şi consiliere a liderilor locali care se luptă cu talibanii  Foto Facebook  Ora Armatei

Şapte din cei opt militari români din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” Câmpulung Muscel răniţi luni în Afganistan şi internaţi în spitalul din Kandahar au fost externaţi. Cel de-al optulea şi cel mai grav rănit, plutonierul major Marius Valentin Ionescu, a fost transportat, pe 1 mai, la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania

El a fost transferat pentru a fi supus unor investigaţii medicale suplimentare şi tratament de specialitate, starea lui de sănătate fiind stabilă. 
Valentin Ionescu a suferit răni la membrul superior drept, fiind internat, initial, la spitalul militar din Kandahar.
 
Ceilalti şapte militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor", răniţi şi ei în incidentul produs luni, 30 aprilie, au fost externaţi şi s-au întors în campusul batalionului românesc, unde rămân sub supravegherea echipei medicale a detaşamentului. 
 
Conform unor surse avizate, incidentul în care au fost răniţi militarii şi, din păcate, au fost ucişi 11 copii afgani s-a petrecut în timpul unei misiuni de rutină. Practic, militarii români făceau parte dintr-un convoi format din 4 maşini puternic blindate de tip  MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) care se deplasa din baza militară Kandahar către Molla Abudlah Kariz, o localitate aflată la 15 kilometri sud distanţă. Misiunea românilor era una de tip KLL - cunoaştere, socializare şi consiliere a liderilor locali care se luptă cu talibanii. După ce militarii au coborât din blindate, ca de obicei în astfel de situaţii, în zonă s-au strâns zeci de copii cărora militarii români le-au oferit dulciuri.
 
Atunci un kamikaze şi-a detonat maşina. Deflagraţia a ucis pe loc 11 dintre copiii veniţi după bomboane şi i-a rănit pe militarii români. După producerea incidentului a fost securizată zona, conform procedurilor, iar militarii răniţi au fost evacuaţi de aliaţii americani pe calea aerului. Au fost duşi la spitalul militar din Kandahar.
 
Luptătorii din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” care au avut de suferit în urma atacului kamikaze au o vastă experienţă în teatrele de operaţii. Patru dintre ei sunt la a treia misiune în Afganistan. 
 
Este vorba de plutonierul major Marius Valentin Ionescu, plutonierul Eugen Rădoi, caporalul clasa a III-a Ionel Radu şi caporalul clasa a III-a Petre Popelcă. Ceilalţi patru (caporalul clasa a III-a Adrian Bogdan Ganţă, caporalul clasa a III-a Florin Adrian Popescu,  caporalul clasa a III-a George Marian David şi caporalul clasa a III-a Nicolae Marian Bădulescu) au la activ două misiuni în Afganistan.
 
625 de militari in Afganistan
 
Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018. Misiunile sunt, în principal, de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).
 
În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni. 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările