Elicopter prăbuşit în Pakistan. Ambasadorul României, aflat la bord, a scăpat din atacul soldat cu şapte morţi revendicat de talibani

Elicopter prăbuşit în Pakistan. Ambasadorul României, aflat la bord, a scăpat din atacul soldat cu şapte morţi revendicat de talibani

FOTO tribune.com.pk/

Un elicopter la bordul căruia se afla inclusiv ambasadorul României în Pakistan a fost implicat într-un accident care a avut loc, vineri dimineaţă, în nordul Pakistanului. MAE l-a contactat telefonic pe Emilian Ion, ambasadorul român, care a confirmat că este în afara oricărui pericol. Talibanii pakistanezi au revendicat doborârea elicopterului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Elicopter prăbuşit în Pakistan. Talibanii revendică doborârea elicopterului

Talibanii pakistanezi (TTP) au revendicat vineri doborârea unui elicopter militar în nordul Pakistanului, în care au murit şapte persoane, inclusiv ambasadorii Norvegiei şi Filipinelor, precizând că voiau să doboare altă aeronavă, în care se afla premierul pakistanez, relatează RFE/RL.
 
Un purtător de cuvânt al Mişcării Talibanilor Pakistanezi (TTP), Muhammad Khurasani, a revendicat doborârea elicopterului în nordul Pakistanului. Într-un email transmis postului de radio Mashaal, Khurasani a precizat că atacul viza doborârea altui elicopter, în care se afla premierul pakistanez Nawaz Sharif.
 
Elicopterul Mi-17 doborât făcea parte dintr-un grup de trei elicoptere ale armatei, care transportau diplomaţi către regiunea muntoasă Gilgit-Baltistan, din nordul Pakistanului, unde urma să se întâlnească cu premierul pakistanez Nawaz Sharif. Celelalte două elicoptere au aterizat în siguranţă.
 
Printre cele şapte victime ale accidentului se află şi doi ambasadori - cel al Norvegiei şi cel al Filipinelor. Armata a informat că la bord se aflau 17 persoane, dintre care şase cetăţeni pakistanezi şi 11 străini.
 
Doi piloţi şi soţiile ambasadorilor indonezian şi malaysian au murit, de asemenea, în urma prăbuşirii elicopterului, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al armatei, general maiorul Asim Bajwa, transmite Mediafax. Celelalte persoane au fost rănite, inclusiv ambasadorii polonez şi olandez, a adăugat acesta.

Victimele au fost transportate la spital cu un elicopter militar FOTO AFP 

MAE: potrivit datelor, elicopterul prăbuşit în Pakistan ar fi avut defecţiuni tehnice 

MAE precizează că, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, primele date arată că elicopterul s-a prăbuşit din cauza unor defecţiuni tehnice şi nu există la acest moment indicii că ar fi fost vorba de un atac terorist.
 
Precizările în acest sens au fost făcute, vineri, de purtătorul de cuvânt al MAE, Raluca Lunculescu. Ea a menţionat că ancheta este în continuare în desfăşurare. „Important de precizat, chiar dacă nu avem de a face în acest moment cu un atac terorist, că România condamnă orice acţiune teroristă, pentru că nicio acţiune teroristă nu poate fi justificată în vreun fel“, a adăugat Lunculescu.
 
Purtătorul de cuvânt al MAE a menţionat că diplomaţii de la bordul elicopterului se aflau, la invitaţia MAE pakistanez, într-un turneu turistic. „Aceşti diplomaţi străini urmau să stea patru zile în regiune, să viziteze mai multe locuri istorice, să se întâlnească cu oficiali locali. Evident, acest turneu a fost anulat“, a precizat ea.
 

Elicopter prăbuşit în Pakistan. Ambasadorul român se află în afara oricărui pericol

Armata nu a precizat cauzele prăbuşirii elicopterului. Un oficial din Ministerul pakistanez de Externe a refuzat să comenteze, precizând că ministerul încă strânge informaţii pe această temă.
 
Potrivit BBC News Online, oficialii se deplasau în regiunea disputată Kashmir pentru a participa la inaugurarea unui proiect turistic. „Din informaţiile transmise de MAE pakistanez Ambasadei României la Islamabad, în această dimineaţă, în nordul Pakistanului, a avut loc un accident de elicopter la bordul căruia se aflau şi cetăţeni străini, inclusiv ambasadorul României în Pakistan", precizează MAE.
 
Ministerul de Externe a anunţat că a reuşit, ulterior, să-l contacteze telefonic pe ambasadorul român, care a confirmat că este în afara oricărui pericol. „La această oră, o echipă din cadrul Ambasadei României la Islamabad se află la sediul MAE pakistanez pentru obţinerea de informaţii suplimentare despre acest accident“, a menţionat, pentru Mediafax, sursa citată.
 
„Avem confirmarea faptului ca ambasadorul nostru la Islamabad se află în afara oricărui pericol. Rămânem în legătura cu Ministerul de Externe de la islamabad“, a declarat, pentru Realitatea TV, Florin Pîrvu, adjunct în cadrul Departamentului Consular MAE.
 
 

Zi de doliu în Pakistan, după prăbuşirea elicopterului

Premierul pakistanez, Nawaz Sharif, a decretat o zi de doliu în urma prăbuşirii unui elicopter militar, vineri, în nordul Pakistanului, în care au murit şapte persoane, inclusiv ambasadorii Norvegiei şi Filipinelor.
 
Premierul pakistanez a decretat o zi de doliu şi a ordonat să fie trimise avioane şi elicoptere pentru a transporta victimele, relatează Radio Pakistan în pagina electronică. Nawaz Sharif şi-a exprimat regretul pentru prăbuşirea elicopterului militar vineri, în Naltar, în regiunea Gilgit. El le-a transmis condoleanţe familiilor persoanelor decedate. Premierul era în drum spre Gilgit, dar şi-a anulat vizita în urma tragediei aviatice.
 
La rândul său, preşedintele pakistanez Mamnoon Hussain şi-a exprimat regretul pentru tragedie. El s-a rugat pentru persoanele decedate şi le-a transmis condoleanţe familiilor. Preşedintele le-a cerut autorităţilor pakistaneze să ofere cele mai bune îngrijiri medicale persoanelor rănite.
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: