Două familii de români din Italia redeschid porţile adopţiilor internaţionale în ţara noastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familiile trebuie să petreacă cel puţin 30 de zile cu cei mici, în România FOTO Shutterstock
Familiile trebuie să petreacă cel puţin 30 de zile cu cei mici, în România FOTO Shutterstock

Două familii din Italia vor redeschide adopţiile internaţionale în România, acestea fiind deja în etapa de potrivire teoretică cu doi copii de cinci şi şase ani, a informat Bogdan Panait, preşedintele Oficiului Român pentru Adopţii (ORA).

Preşedintele ORA a menţionat că cele două familii din Italia sunt mixte, iar copiii care ar urma să fie adoptaţi, o fată şi un băiat, au cinci, respectiv şase ani. „Ce este foarte important, ambele familii au fost dispuse să adopte şi copii mai mari, greu adoptabili în România, chiar şi cu probleme medicale recuperabile, şi nu i-a interesat etnia‟, a mai spus Panait.

Familiile trebuie să petreacă cel puţin 30 de zile cu cei mici

Preşedintele ORA a adăugat că cei doi copii se află în asistenţă maternală şi au început să fie pregătiţi de către cei care îi au în grijă. Potrivit lui Panait, rapoartele întocmite de autorităţile române şi fotografiile copiilor au fost deja trimise în Italia şi, dacă familiile îşi dau acordul, vor veni în România pentru cel puţin 30 de zile, pe care le vor petrece cu copiii, în vederea potrivirii practice.

Bogdan Panait a mai declarat că ORA a înregistrat, în total, 13 cereri de adopţie internaţională, de la români stabiliţi în Austria, Canada, Spania şi Italia, cele mai multe familii fiind dispuse să înfieze şi copii bolnavi, unii chiar cu boli cronice.

România a redeschis, începând cu 7 aprilie, adopţiile internaţionale doar pentru cetăţenii români stabiliţi în străinătate, acestea fiind interzise începând cu 1 ianuarie 2005, când a intrat în vigoare Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiilor.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite