Dosarele privind „reeducarea de la Piteşti”, publicate în premieră integral pe site-ul CNSAS

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a publicat în premieră, integral, dosarele cadru ale ceea ce istoriografia comunismului a statuat drept „reeducarea de la Piteşti”, pe site-ul său.

Potrivit Mediafax, publicate pentru prima oară integral, cele 34 de volume reprezintă marturii ale ororii, ale funcţionării structurilor Securităţii din penitenciare şi a penitenciarelor şi, nu în ultimul rând, un document tragic al slăbiciunii umane.

Concret, documentele cuprind cele mai diferite forme ale operaţiunii destructurante de la Piteşti din intervalul 1949 - 1951 şi prelungirile acesteia la alte trei spaţii carcerale (Braşov, Gherla şi Tg. Ocna), incluzând fotografii ale victimelor şi ofiţerilor implicaţi, certificate de moarte, procese verbale de interogatoriu, descripţii detaliate ale violenţelor din celule şi mecanismele de derobare, sustragere sau eschivă din faţa responsabilităţii.

Potrivit sursei citate, niciunul dintre aceste dosare nu poate fi citit ca o descriere onestă şi suficientă a celor petrecute între zidurile penitenciarului Piteşti. De altfel, experimentul Piteşti a reprezentat cea mai violentă formă de represiune asupra deţinuţilor politici petrecută în România şi neîntâlnită într-un alt stat postcomunist, mai arată Mediafax.

Ce presupune „experimentul de la Piteşti”

Început în septembrie 1949, experimentul de la Piteşti a fost precedat de antecedentele de la penitenciarele Suceava şi Târguşor, unde s-a folosit pentru prima oară termenul de „reeducare”, intenţionându-se convertirea ideologică la noile comandamente ale puterii comuniste, se arată pe site-ul CNSAS.

Cum „elementele” cele mai active, recalcitrante şi intratabile erau studenţii încarceraţi, apropiaţi sau membri ai Mişcării Legionare, s-a decis transferarea acestora la Piteşti şi debutul unei formule de „reabilitare pe baze noi”. Primele grupuri de studenţi deţinuţi au fost transferate la Penitenciarul din Piteşti pe 4 februarie 1949.

Scopul torturilor, al bătăilor, al umilirii simbolice etc. a fost - în primă instanţă - obţinerea demascărilor. Realizarea lor nu garanta, însă, oprirea cruzimilor, cel implicat putând fi oricând subiectul violenţelor. N-a existat un scop real al operaţiunii de la Piteşti, altul decât exterminarea fizică a deţinuţilor sau exerciţiul sadic al cruzimii. La sfârşitul lui august 1951, operaţiunile de la Piteşti se încheie prin transferul tuturor deţinuţilor implicaţi la penitenciarul Gherla. Au existat mai multe încercări de "exportare" a metodelor destructurante puse în practică la Piteşti, la Gherla, Braşov şi Târgu Ocna.