Dl. Vlad Alexandrescu şi scrisoarea sa pierdută
0
Românii, cei interesaţi de actualitate şi de lumea în care trăiesc, fireşte, nu au, pesemne, parte de calm nici cu ocazia Sărbătorilor de Paşti de anul acesta. Scandalul „plecării” din Guvern a domnului Vlad Alexandrescu - continuu, iată, să o numesc astfel, deşi desfăşurările de ieri l-au determinat pe premier să facă public anunţul revocării din funcţie a colaboratorului său - a ocupat spaţiul mediatic al Sâmbetei Mari.
Şi nu sunt deloc indicii că după Sărbătorile pascale lucrurile vor sta substanţial altfel. Căci, chiar şi după cele petrecute ieri, ba poate chiar mai abitir, dl. Alexandrescu continuă să aibă destui susţinători. Oameni care cred pe mai departe în buna lui credinţă şi în dorinţa sa de autentic reformator al vieţii culturale româneşti. Şi nu doar a acesteia. Oameni care, după cele întâmplate ori numai spuse ieri, sunt mai îndreptăţiţi să iasă în stradă decât au fost la mijlocul săptămânii ce tocmai se încheie. Deoarece, după ziua de ieri, nu mai este vorba exclusiv despre menţinerea în funcţie ori plecarea unui ministru controversat, ci despre mult mai mult.
Ce s-a întâmplat de fapt? Sâmbătă, către orele prânzului, mai toate publicaţiile care au ediţii online au dat publicităţii textul unei scrisori-deschise de tip bombă pe care dl Vlad Alexandrescu a adresat-o Grupului de Dialog Social. Din care s-a autosuspendat în clipa în care a acceptat poziţia de înalt demnitar. Scrisoare în care, cel care, de acum, cu siguranţă se poate socoti fostul ministru al Culturii, aduce grave acuzaţii unor importanţi membri ai Cabinetului din care face parte, unor funcţionari de rang înalt din rândul Administraţiei Prezidenţiale, dar şi unora dintre colaboratorii şi subordonaţii domniei-sale. Oameni care au condus sau încă mai conduc instituţii culturale de primă mână, de interes strategic pentru ceea ce înseamnă ideea însăşi de cultură naţională.
Citind scrisoarea, publicată chiar şi de Revista 22, editată, reamintesc, de GDS, nu puteai decât să te înfiori. Guvernul, Administraţia Prezidenţială, marile instituţii de cultură sunt, conform descrierii d-lui Vlad Alexandrescu, grav parazitate de oameni de o condiţie morală mai mult decât îndoielnică. De protectori ai infractorilor de tot felul, de la cei care comit ba furturi materiale, ba furturi intelectuale, la traficanţi de interese, de la corupţi şi submediocri la aranjori de afaceri veroase cu terenuri şi mafioţi în lege. Indivizi cărora dl. Alexandrescu a încercat din răsputeri să li se opună, obţinând câteodată chiar succese de etapă pentru care –iată!- trebuie să plătească acum cu funcţia.
Scrisoarea d-lui Alexandrescu dobândeşte încă şi mai mult impact şi pare încărcată cu un plus de dinamită dacă ţinem cont de faptul că ea apare pe piaţă chiar în ziua în care se împlinesc exact 6 luni de la incendiul de la clubul Colectiv. Un dezastru uman şi social care a provocat mari mişcări de stradă ce au dus, printre altele, la demisia guvernului politic condus de dl. Victor Ponta şi la înlocuirea lui cu un cabinet de tehnocraţi, avându-l în frunte pe dl. Dacian Cioloş.
Or, dacă iei de bune cele scrise de dl. Vlad Alexandrescu – şi cel puţin o parte dintre cele puse pe hârtie de Domnia-sa sunt cunoscute ca fiind aşa cum le descrie fostul ministru - aproape că nu prea mai sunt sesizabile diferenţe între calitatea, moralitatea, buna-credinţă, cinstea celor ce ne-au guvernat până pe 4 noiembrie şi cei ce le-au urmat la guvernare cu începere din ziua de 17 noiembrie 2015. Însăşi integritatea morală a preşedintelui Klaus Iohannis e pusă sub semnul întrebării. Şi nu de oricine. Nu de un gazetar cârcotaş, nu de un adversar politic, ci de un ministru. Adică de cineva care a jurat pe Biblie în faţa domnului Iohannis, cel care i-a primit jurământul.
Desigur, avem tot dreptul să ne întrebăm de ce a aşteptat dl. Alexandrescu până în clipa în care preşedintele şi premierul i-au cerut fie şi indirect, fie şi numai prin parafraze, demisia, să spună toate cele spuse în scrisoare. Dar şi de ce crede acelaşi domn Alexandrescu că ar mai putea face ceva bun de vreme ce este înconjurat de atâţia oameni răi ce i-au devenit duşmani personali. Să aibă oare dl. Alexandrescu vocaţie de Don Quijote? Puţin probabil.
Iată însă că sâmbătă spre seară, către orele 18, dl. Vlad Alexandrescu a mai dat o lovitură mediatică. Ne-a anunţat tot pe facebook, devenită de ceva vreme încoace al doilea Monitor Oficial al României, că scrisoarea făcută publică la prânz nu era nicidecum destinată publicităţii. Ci doar lecturii membrilor GDS. Că e vorba despre mai mult decât o scrisoare pierdută. Că scrisoarea destinată uzului exclusiv al membrilor GDS a fost publicată prin rapt, fără acordul prealabil al autorului ei. Rapt la care, cum spuneam, a fost părtaşă chiar şi revista editată de GDS.
Alte trei, dacă nu cumva chiar patru întrebări se nasc şi sunt perfect justificate. 1. De ce această scrisoare trebuia cunoscută doar de membrii GDS? 2. A devenit oare GDS un fel de birou de sugestii, sesizări şi reclamaţii pentru uzul exclusiv al membrilor guvernului proveniţi din rândurile sale? Sau chiar un guvern din umbră? 3. De ce a aşteptat atâtea ore dl. Vlad Alexandrescu până să reclame „pierderea” sau furtul, adică publicarea neautorizată a scrisorii?
În sus-menţionata postare de pe facebook, dl. ministru Vlad Alexandrescu precizează că, după episodul „scrisorii pierdute”, nu se mai simte obligat s[ furnizeze nici un fel de explicaţie suplimentară.
Mie mi se pare că lucrurile stau exact invers. Fie şi numai fiindcă în calitatea de profesor universitar nu mi se pare deloc firesc să ştiu că în fruntea Ministerului pentru care lucrez şi care mă plăteşte s-ar afşa cineva care chiar în timpul şedinţelor de guvern apără plagiatul şi plagiatorii.
Paşte fericit, stimaţi cititori! Şi liniştit! Atâta cât se mai poate!
Se încarcă comentariile...
