Afirmaţiile conaţionalului care a deţinut comanda operaţională a grupării BLACKSEAFOR, în aprilie 2006 merită a fi comentate. Cel care a generat o serie de constatări dure este contraamiralul de flotilă (r.) dr. Romulus Hâldan, membru al Asociaţiei Clubului Amiralilor şi al Asociaţiei Absolvenţilor Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. 

El a participat la numeroase misiuni desfăşurate în cadrul NATO-PfP şi în cadrul exerciţiilor desfăşurate în comun de către forţele navale din Marea Neagră, în perioada 1994-2001, precum şi la o misiune de evaluare a forţelor române din cadrul SFOR şi KFOR, în Kosovo şi Bosnia – Herţegovina, în  perioada  iunie- iulie 2003. 

Aşa cum am menţionat mai sus a deţinut comanda operaţională a grupării BLACKSEAFOR, în aprilie 2006. Deci este un fin cunoscător al comunităţii euro-atlantice, implicit al unor misiuni aliate derulate la Vest şi Est de România. 

O reacţie dezirabilă, la nivelul conducerii actuale a organismului militar ar putea fi invitarea la un schimb de opinii, a distinsului amiral, fie de către ministrul apărării naţionale, fie de şeful Statului Major, prilej cu care rezervistul de azi ar putea fi informat, ca de la general la amiral, de mutaţii mai puţin cunoscute la nivelul structurii de acum a defensivei naţionale. 

***** 

Revenind la afirmaţiile compatriotului Romulus Hâldan, un amiral cu o carieră meritorie în Forţele Navale Române, din start fac remarca necesară că niciun militar aliat aflat azi pe teritoriul României nu se află în altă misiune decât una de cooperare onestă cu camarazii români. 

Am folosit termenul camarazi, pentru că experienţele comune trăite cu aliaţii în arealul ex-iugoslav, pe tărâm afgan şi pe pământ irakian au dovedit înţelegerea rosturilor disuasive ale celor meniţi, sub flamuri asumate laolaltă, de a impune şi menţine pacea, acolo unde confruntările militare au adus numai drame, atrocităţi, vendete şi multe victime nevinovate. 

Amiralul Romulus Hâldan afirmă că "armata Română nu mai are ce mobiliza, nu mai are resurse umane şi nici materiale." După două afirmaţii atât de categorice, un neştiutor şi-ar scoate în extaz pălăria.

Numai că mobilizarea nu mai poate fi proiectată ca în cele două conflagraţii mondiale şi pilda Elveţiei arată că responsabilitatea defensivei naţionale trebuie să fie, cu tot cu dotarea individuală necesară, la nivelul cetăţeanului lucid.

Iar exemplul Israelului sugerează un alt sistem, eficient, de asigurare a resurselor umane, în condiţiile în care armata israeliană are 170.000 de militari, din care 103.000 recruţi, la care se adaugă 450.000 de rezervişti.

Am fost şi în armata elveţiană şi în cea a statului Israel. În niciuna nu am întâlnit mentalitatea tipică acelora care se tem de posibila cădere a unui drob de sare, vorba vine.

Şi la capitolul resurse umane, România are încă un potenţial pe care ţările vecine nu le au.

Cât priveşte resursele materiale, nu l-am văzut pe cel care conduce Banca Naţională a României să închidă instituţia şi să plece cu tot cu via personală peste Ocean. Semn că mai există un echilibru pe care îl menţine, dincolo de datoriile apocaliptice asumate de actualul executiv, de un timp încoace.

Conaţionalul Romulus Hâldan mai susţine, cu amărăciune: "Nu avem variante de apărare şi nici industrie de armament, dotându-ne cu ce nu le mai trebuie altora." Sigur că aceasta este doar opinia sa. 

Dar, în ce mă priveşte, dintr-un dialog purtat în cabinetul celui care atunci era şeful Statului Major, iar azi este ministrul armatei, am înţeles că s-au creat structuri de forţe speciale extrem de bine antrenate menite a asigura prima ripostă, dură, eficientă, fără menajamente, pentru apărarea Transilvaniei, străvechi pământ românesc, a Dobrogei, ameninţată din Crimeea, a Moldovei, dintre Carpaţi şi Prut, dar şi a teritoriului unicat dintre Dunăre şi Carpaţi.

Cât priveşte industria de armament, vestea proastă pentru adversarii României este că aceasta nu a murit, supravieţuieşte şi doar amânarea de către unii politicieni a concretizării unor contracte a generat situaţii despre care nici azi opinia publică din ţara noastră nu a primit informaţiile pe care le merită contribuabilii la bugetul ţării.

Afirmaţia "dotându-ne cu ce nu le mai trebuie altora" probabil că se referă şi la achiziţionarea fregatelor de la britanici. Dar, cu tot respectul cuvenit, contraamiralul de flotilă (r) dr. Romulus Hâldan a luat poziţie fermă, atunci când era activ? Şi în faţa cui?...

"România nu mai are o armată naţională, oştirea fiind slab înzestrată."  Asta crede amiralul. 

Întrebarea este totuşi alta: Slab înzestrată pentru un ipotetic conflict militar cu un adversar, faţă de care ţara noastră ar reacţiona singură, ca şi cum nu ar fi membru al NATO?...

Desigur că interogaţia mea este retorică, dar când văd că există seniori militari care au contribuit la intrarea statului român în Alianţa Nord-Atlantică, fiind militari activi, iar acum plâng te miri unde cum este armata de azi, singurică în faţa drobului de sare estic, nu pot decât să mă întreb dacă distinşii conaţionali erau atunci ei înşişi, sau acum, la Apus de soare...?

„Nu există un sistem unitar de pregătire pentru apărarea naţională. Ministerele şi departamentele care au în organică structuri militare sau cu regim militar (Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă) şi alte structuri tip militar (Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale), nu au stabilită o strategie comună, o doctrină comună şi planuri de acţiune comune pentru a putea fi subsumate sintagmei de forţe armate naţionale.'' Afirmaţia aparţine tot amiralului Hâldan.

Din câte cunosc, Statul Major al Apărării României are rolul de unificator al eforturilor instituţiilor ce vor acţiona iniţial într-o situaţie de criză majoră, ulterior la campanie, astfel încât pe plan militar să nu fie ceea ce vedem în arena publică... bâlbe politice, şefi peste şefi, lideri contestaţi de imberbi, haos, zâzanie şi adversităţi de care râd până şi copiii.

"Sistemul este, încă, infestat de foşti UTC-işti care, după revoluţie s-au transformat în experţi în mobilizare, resurse umane şi, mai ales în strategi de cabinet. Şi fac ce au învăţat, adică să înşire vorbe, nu idei. Şi le este tare uşor, deoarece indivizii cu funcţii în stat, datorită incompetenţei lor, au nevoie de ei. Unii au ajuns chiar ministri sau consilieri de stat." Aici răspunsul este relativ simplu.

Al doilea preşedinte postdecembrist al României a vrut să facă precum în Albania. Adică să îi dea afară pe toţi cei şcoliţi în regimul mort în decembrie 1989. Asta însemna că nici măcar locotenenţii nu rămâneau în armată. Noroc că români luminaţi l-au oprit să facă o asemenea mare prostie, sinonimă cu o dezarmare unilaterală aiuritoare a ţării.

Pe de altă parte, cu tot respectul pentru cel care crede că România este ocupată - de propriile sale amărăciuni - nu cred că a absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigaţie, secţia marină militară, Constanţa, în1977, fără a îndeplini criteriul de selecţie politic al epocii de aur, fără de care nu ar fi avut acces nici la Academia Militară, Facultatea de arme, specialitatea marină, Bucureşti, în 1987.

AMIRAL

Dar are dreptate, contraamiralul de flotilă (r) dr. Romulus Hâldan când afirmă că unii purtători de uniforme militare înşiră vorbe, nu idei, exact ca mulţi aleşi ai poporului, din legislativul de azi. Cum altfel?...

Iată şi o nouă rafală de enunţuri vitriolante ale distinsului contraamiral: "Nu există structuri militare destinate, în exclusivitate, misiunii de apărare a ţării. Structura armatei române nu corespunde intereselor naţionale şi nevoilor de apărare şi securitate naţională; Bugetul alocat armatei este destinat pentru îndeplinirea obiectivelor alianţei, nu pentru îndeplinirea obiectivelor naţionale."

Din câte cunosc - poposind ani la rândul prin unităţile militare - cu excepţia batalioanelor rotate în teatrele de război cunoscute, majoritatea covârşitoare a armatei s-a antrenat, în forme specifice, pentru apărarea naţională, nu a altor metropole de pe bătrânul nostru continent.

Cât despre alocarea bugetului armatei pentru îndeplinirea obiectivelor Alianţei, dacă emitentul afirmaţiei se referă la exerciţiile multinaţionale derulate pe teritoriul naţional, sau la finanţarea forţei expediţionare româneşti, atunci este vorba de o amărăciune bazată pe informaţii incomplete.

Nu i-a obligat nimeni pe şefii categoriilor de forţe armate să accepte finanţări insuficiente şi să stea doar drepţi în faţa oamenilor politici.

Ceea ce se ştie în marea mută, armata de azi, este că ultimul grad deloc politic este cel de colonel, de la prima stea pe epoletul auriu începând, ca şi în alte armate aliate, sub o formă sau alta, în mod explicit sau implicit, dependenţa de mila politicienilor.

Mai scrie, tot cu tristeţe, domnul amiral:"Predominantă este forma de serviciu militar pe bază de contract, care este o formă mascată de mercenariat. Militarii angajaţi pe bază de contract sunt lefegii care, în orice moment, pot să îşi dea demisia. Trebuie înţeles o dată pentru totdeauna că armata nu este instituţie de protecţie socială. Tot timpul, aceşti militari angajaţi pe bază de contract au revendicări de sorginte sindicală, transformând armata în altceva decât ceea ce ar trebui să fie. Şi tot timpul sunt obosiţi, blazaţi, nervoşi şi revendicativi, deoarece, majoritatea au şi un al doilea loc de muncă în diferite structuri civile, la unitate venind să se odihnească. Practic, parazitează sistemul." Chestia cu ...mercenariatul este bună de Radio Erevan.

Depinde cum îi priveşti pe militarii angajaţi pe bază de contract. Îi respecţi? Vei fi respectat. Le înţelegi situaţia, cu limitele obiective, vei fi urmat cu încredere. Nimeni nu a intrat în armată pe baza apartenenţei la un sindicat sau la nu ştiu ce asociaţie genială. Dar militarii angajaţi pe bază de contract simt dubla presiune a unei perspective limitate de evoluţie militară în timp, cât şi pe aceea că după trecerea în rezervă trebuie să îşi continue viaţa pe alt drum profesional. Militarii angajaţi pe bază de contract nu parazitează sistemul, ci îi obligă pe cei în drept să regândească articulaţiile organismului militar pornind de la provocările viitorului, nu de la fantasmele trecutului.

"Armata este condusă de cadre militare a căror pregătire pentru funcţii de conducere este, predominant, în străinătate Se repetă situaţia din perioada stalinistă când s-a dovedit că majoritatea acestora fusese recrutată de serviciile secrete." Convingerea aceasta a distinsului amiral m-a surprins.

Nici eu, nici colegii mei, cu care am urmat cursuri în Germania, Elveţia şi Canada nu am avut parte de ...oferte de a deveni agenţi 007... Nu pentru că am fi fost neinteresanţi, din punct de vedere profesional, ci pentru că serviciul de informaţii al Armatei României a ştiut să îi instruiască pe toţi cei care au plecat la perfecţionări profesionale peste graniţe, cum să perceapă realităţile altor societăţi.

Aşa că mai uşor, cu prezumtivii racolaţi, pe treptele neîncrederii generate fără un temei real, în ultimii 31 de ani.

"Nu avem o concepţie unitară şi continuă privind componenţa armatei, misiunile acesteia pentru apărarea naţională şi, mai grav, nu avem variante de apărare, pornind de la ideea greşită că singurul inamic probabil (ba, chiar sigur) este Rusia şi că NATO rezolvă problema." Un enunţ care repetă, parţial, unele afirmaţii deja citate.

De ce este o idee greşită părerea că adversarul istoric a fost şi rămâne Rusia?

La ambasada rusă, din Bucureşti - cunosc de la recepţiile diplomatice - sunt mulţi diplomaţi civili şi militari sclipitori, dar sunt chestiuni în care nu există nicio perspectivă de dialog, precum soarta Tezaurului României şi viitorul pământului european dintre Prut şi Nistru.

Dar, spre amuzamentul explicabil, al diplomaţilor răsăriteni, problema Bucovinei de Nord şi a Basarabiei de Sud, nu mai ţine de dialogul constructiv, măcar în viitor, dintre Bucureşti şi Moscova.

Cine a ocupat peninsula Crimeea? Cine îşi menţine două mii de militari în Transnistria? Ambele teritoriii fiind la o azvârlitură de băţ, de litoralul românesc, respectiv de Delta Dunării. Americanii? Britanicii? Sau - la ordinul Kremlinului - militarii ruşi?

Mai scrie, distinsul amiral: "Armata română nu are rezervă. Singurii rezervişti ai armatei române sunt pensionarii şi aceştia, bineînţeles, pentru foarte scurt timp, deoarece, datorită vârstei, sunt scoşi din lucrările de mobilizare Singura categorie de rezervişti unde avem excedent este cea a gradelor mari (locotenent-colonel, colonel, general), dar cea stringent necesară, grade mici şi vârste tinere, cei care instruiesc nemijlocit trupa, nu există."

Dacă ne referim la cei care au mânuit o armă, pe timpul evoluţiei lor în armată, din circa 80.000 de militari în rezervă, 50.000 sunt în măsură să mai fie utili defensivei naţionale, în condiţiile în care, la nivelul anului 2021, Armata României are 70.000 de militari activi. Adică mai mult decât efectivele militare active ale Ungariei, Bulgariei şi Republicii Moldova, laolaltă.

"Nu avem planuri de mobilizare a economiei reale şi viabile, deoarece componenta strict naţională a economiei româneşti este insignifiantă. În caz de război, o să ne trezim că trebuie să facem licitaţii. Că, de, suntem în economia de piaţă." Aşa a constatat, ironic, amiralul. 

Despre componenta strict naţională a economiei româneşti pot oferi date de interes public cei din executivul de la Bucureşti. Iar în caz de război nu se fac licitaţii, chiar dacă suntem în economia de piaţă.

Interesul naţional va fi rapid servit prin măsuri adecvate.

''Reducerea efectivelor armatei s-a făcut de către politicieni total aserviţi unor interese străine." Aşa crede distinsul amiral. Cu tot respectul, partenerul strategic a sugerat un singur lucru: efectivele armatei să fie susţinute de bugetul alocat de guvern.

Prin urmare, de facto, tăierile de alocaţii financiare au fost generate de cei care au profitat de intrarea noastră în NATO, pentru a justifica diminuarea fără logică a banilor acordaţi organismului militar.

Mai scrie, tot cu amărăciune, Romulus Hâldan:"Peste noapte ne-am trezit că orice analfabet din politică se ocupă de strategii militare. Puteai să zici ceva? Puteai să faci ceva? Poporul i-a ales, armata este datoare să suporte aleşii poporului! S-au desfiinţat unităţi şi mari unităţi de-a valma, fără nici logică, cu complicitatea unor generali făcuţi la apelul de seară. Orice opoziţie faţă de această frenetică demolare a fost stârpită din faşă. S-au făcut greşeli grave, ireparabile. Dau un singur exemplu – în Munţii Apuseni a mai rămas doar un batalion de vânători de munte, iar de la Curtea de Argeş până la Turnu Severin, unde munţii întâlnesc Dunărea (250 Km.) nu există nicio unitate de vânători de munte. Exemplele pot continua.Oricum, sunt judeţe în Romania unde nu mai există unităţi militare, în afara inutilelor centre militare. Nimeni nu ne-a obligat să facem reduceri şi nimeni nu ne-a spus oficial cât să reducem. Dar noi am redus mai mult decât oricine. Interesele au fost mari. Practic, au fost vizate terenurile si clădirile armatei. A urmat jaful la drumul mare, fiecare şmecher implicat servind o felie cât mai mare din acest tort primit gratis." De data asta, Amiralul are dreptate.

Şi pe bună dreptate scrie în continuare:"A fost jefuit ştocul de mobilizare, astfel că, la această dată, armata română, efectiv, nu mai are stocuri de mobilizare viabile. Dar are structuri care mănâncă, încă, pâine albă gestionând şi ţinând evidenţe fantomă. Avem structuri expandate, gen Brigada 30 Gardă şi Protocol, care se ocupă de spectacolul drag capilor politici ai României, gen „Onorul, Zgomotul şi Focul”, deoarece avem o droaie de doritori de astfel de spectacole, care nu ar înfiinţa o companie de infanterie în plus, dar ar avea nevoie de o divizie de protocol. În locul unei astfel de structuri costisitoare şi total inaptă în caz de război (unde nu se fac spectacole cu arma, ci se moare cu adevărat) putea fi creată o mare unitate de luptă."

Şi mai scrie, tot cu năduf, românul Romulus Hâldan: "Nu avem industrie de apărare. A fost distrusă cu bună ştiinţă, dotându-ne cu ce nu mai trebuie altora. Şi mai facem şi ceremonii când introducem în dotarea armatei române second handurile refurbişate ale altora. De exemplu, de peste 20 de ani vrem să dotăm forţele navale cu corvete. A văzut cineva vreuna? Să nu mai vorbim de şpăgile enorme încasate de tot felul de „patrioţi”. Nu există o concepţie de dotare a armatei stabilă şi viabilă. Noi ne dotăm funcţie de ce ne cer alţii, nu de ce avem noi nevoie. Practic, orice schimbare în spectrul politic sau în conducerea armatei, duce la schimbări de opţiuni şi, practic, totul se ia de la capăt." Ultima frază fotografiază exact dramele succesive ale armatei, din ultimele trei decenii.

Altă amărăciune a amiralului: "Două războaie mondiale ne-au prins nepregătiţi şi rezultatul au fost masele mari de militari morţi pe câmpul de luptă. Şi nimeni nu a plătit pentru această gravă trădare de ţară. Cum nu va plăti nici acum. Vinovaţi vor fi morţii."

Cu menţiunea, necesară, că în 2021 şi în anii următori, confruntările militare au şi alte repere, diferite de conflagraţiile mondiale. Rusia poate lăsa fără energie electrică două state americane, dar Statele Unite au puterea de a anihila folosirea curentului electric pe o mare parte a teritoriului rus.

O afirmaţie care invită la reflecţie pe cei care conduc azi armata şi ministerul de resort este convingerea contraamiralului de flotilă (r) dr. Romulus Hâldan conform căreia:"Conducerea armatei este politizată şi falsificată. Aceste false valori se strecoară prin viaţă şi carieră pândind orice oportunitate şi valorificând-o la maxim, bineînţeles că numai în interes personal." No comment.

Şi la finalul filipicei sale, amiralul pune tunurile pe mai multe ţinte publice: "Există o structură în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare de o nocivitate extraordinară pentru armata naţională, aşa zisul Colegiu Naţional de Apărare. Aici coloneii  predau viitorilor generali pe filiera scurtă, lecţii sterile şi fără să contribuie cu nimic la formarea unor generali adevăraţi, ci la formarea unor viitori ocupanţi de funcţii. Aici nu există şcoală, ci plimbări de colo colo, chermeze şi chefuri, uneori monstruoase şi se nasc cumetrii politico-militare. Nu există examene şi nu există prezenţă. Exista şi un Colegiu de Război, unde viitorii candidaţi la gradul de general erau admişi în baza unui examen extrem de greu şi care învăţau la greu, dând tot timpul examene şi întocmind o mulţime de documente de stat major la nivel strategic, corespunzătoare diferitelor viitoare funcţii de acest nivel, până la cea de şef al Statului Major al Apărării. Acum, acest colegiu nu mai există. A rămas numai un curs în cadrul Facultăţii de comandă şi stat major. De ce? Răspunsul este simplu – nu se vrea generali adevăraţi, ci generali politici. Trebuie terminată golănia asta cu generali de operetă. Armata este armată şi generalii sunt generali. Pentru sport sunt destule alte recompense. Avem o armată de generali în rezervă şi retragere, majoritatea dintre aceştia necomandând niciodată o structură al cărui comandant să aibă funcţia de general. Nu avem armate, dar avem făcuţi, după revoluţie, cel puţin 60 de generali de armată."

Dacă nu ar fi fost rănit sufleteşte, din dragoste de patrie şi respectarea, pe viaţă, a Jurământului Militar, probabil că românul Romulus Hâldan nu ar fi scris niciun cuvânt din rândurile succesiv inserate mai sus.

Ca fost şef de stat major al Comandamentului Operaţional Naval, 2004-2006; ex-comandant al Bazei Navale, 2006-2009 şi ex-şef al Doctrinei şi Instrucţiei, în statul Major al Forţelor Navale., 2009-2010, contraamiralul de flotilă (r) dr. Romulus Hâldan ştie că Marea Neagră se înfurie uşor, după cum o ţară riverană la această mare are un apetit aparte, pentru noi extinderi teritoriale.

Cum bătăliile - aidoma furtunilor în pahare cu apă şi pe micul ecran - continuă între politicieni ce par a aparţine altor naţiuni, nu României, armata rămâne cu campania vaccinării şi răbdarea celor pe prezenţa cărora se mizează doar la depunerea coroanelor de flori.

După publicarea acestor rânduri ar fi un gest inteligent ca la ministerul de resort cineva important să îl invite la o cafea pe Domnul Amiral, nu credeţi?