Dan Voiculescu nu se lasă. Îi cere lui Tăriceanu să-l suspende pe Băsescu

Dan Voiculescu nu se lasă. Îi cere lui Tăriceanu să-l suspende pe Băsescu

Dan Voiculescu vrea să-l vadă suspendat pe Traian Băsescu FOTO Arhivă

Dan Voiculescu scrie din nou de după gratii. De această dată el cere suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Nu invocă un motiv anume, dar dorinţa lui arzătoare este ca finalul de mandat să îl găsească suspendat din funcţie pe şeful statului.

Dan Voiculescu îi cere lui Tăriceanu, dar şi partidului pe care l-a fondat, PC, să declanşeze procedurile de suspendare a preşedintelui României, Traian Băsescu. Cererea a fost făcută pe blogul său personal

„Au rămas mai puţin de 30 de zile până când DECENIUL RUŞINII va lua sfârşit.

Dacă actuala majoritate parlamentară nu va decide săptămâna aceasta suspendarea lui Băsescu Traian, istoria va reţine complicitatea PSD, UNPR, PC, UDMR la faptele comise de Băsescu în DECENIUL RUŞINII.

De aceea, ar fi bine ca parlamentarii PC şi cei conduşi de Călin Popescu Tăriceanu să facă urgent această propunere Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului.

Sunt convins că demersul va avea şi susţinerea PSD şi UNPR. De altfel, cred că Vasile Blaga şi parlamentarii săi vor avea înţelepciunea necesară în faţa istoriei.

Dacă politicienii nu au reuşit să înteleagă rolul malefic al lui Băsescu până acum, să o facă, măcar în ultimul ceas.

Este important pentru istoria modernă a României ca 21 decembrie 2014 – dată la care îşi va încheia oficial mandatul – să-l găsescă pe Băsescu Traian suspendat“
, scrie Dan Voiculescu, cel care controlează televiziunea Antena 3.

Dan Voiculescu a fost condamnat în vara acestui an la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului pentru Cercetări Alimentare.

Judecătorii au dispus confiscarea unor sume mari de bani, acţiuni, dar şi a sediului Antena 3, care a intrat deja în proprietatea statului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările