Cum vrea Ministerul Justiţiei să facă lumină la examenul pentru notari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Mănescu (centru), preşedintele Uniunii Notarilor Publici din România
Viorel Mănescu (centru), preşedintele Uniunii Notarilor Publici din România

Candidaţii la examenul de acces în profesia de notar public vor da o singură probă de concurs şi vor putea fi admişi cu note mai mici. Sunt noile reguli pe care Ministerul Justiţiei vrea să le introducă pentru a-l transparentiza concursul pentru notari, care, nu de puţine ori, a fost subiect de scandal.

Ministerul Justiţiei vrea să schimbe regulile după care se dă concursul de admitere în profesia de notar, după ce intrarea în această profesie a declanşat mai multe scandaluri. Modificările în legislaţie au fost făcute încă de anul trecut, dar abia acum Ministerul Justiţiei (MJ) elaborează normele de aplicare.

Concret, MJ a pus în dezbatere publică două proiecte de ordin – unul vizând Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale 36/1995, iar altul Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de definitivat şi a concursului de admitere în funcţia de notar public.

Astfel, concursul pentru notar stagiar va consta doar într-o probă teoretică scrisă, fără proba orală pe care candidaţii o susţin în prezent. Tot în beneficiul candidaţilor este şi reducerea notei minime de promovare a examenului. de la 8.00, la 7.00. Avantajaţi vor fi şi notarii stagiari care vor da examenul de definitivat. Concursul va putea fi promovat cu nota 7.00, însă cu condiţia ca la fiecare dintre cele două probe candidatul să obţină cel puţin nota 5.00.

Mai mult, notarii stagiari care pică examenul de definitivat sau nu se prezintă la concurs primesc o a doua şansă. ”După finalizarea perioadei de stagiu, confirmată prin certificatul de absolvire eliberat de Institutul Notarial Român, notarul stagiar are dreptul de a se prezenta la cel mult două sesiuni ale examenului de definitivat”, se precizează în proiectul de ordin pus în dezbatere de Ministerul Justiţiei.

În prezent, stagiarii trebuie să obţină minumum media 8.00 pentru a promova, iar notele pentru fiecare dintre cele două prome nu trebuie să fie mai mici de 7.00. Comisiile formate pentru aceste concursuri şi sau examene sunt constituite din cadre didactice universitare, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei şi notari publici, care se bucură de o reputaţie profesională deosebită.

Examenele, organizate de Institutul Notarial Român

O altă modificare importantă este aceea că examenele nu vor mai fi organizate de Colegiile directoare ale Camerelor Notarilor din fiecare judeţ, ci de Institutul Notarial Român  (INR). În plus, examenele nu vor mai avea loc anual, ci de câte ori este nevoie. De asemenea, notarii nu mai sunt obligaţi să contribuie la sistemul public de pensii, ci doar la cel privat. Însă ei pot contribui, dacă doresc, şi la sistemul public, cu respectarea condiţiilor legii.

În prezent, concursul de admitere ca notar stagiar constă într-o probă scrisă, cu caracter teoretic şi o probă orală, din tematica aprobată de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR). Media minimă de promovare este 8.00, dar nu mai puţin de nota 7.00 la fiecare probă. Candidaţii declaraţi admişi ocupă locurile în limita posturilor aprobate de Colegiul director al Camerei Notarilor.

După promovarea examenului, notarul stagiar va încheia un contract de pregătire cu INR, urmând, timp de 2 ani, stagiile teoretic şi practic organizate de Institut. Stagiul reprezintă perioada premergătoare dobândirii calităţii de notar public şi are drept scop pregătirea profesională a notarului la începutul exercitării profesiei.

UNNPR: Impact pozitiv

Reprezentaţii notarilor spun că impactul pe care îl vor avea asupra profesiei relaxarea condiţiilor de admitere va fi unul pozitiv.

„Uniunea Naţională a Notarilor Publici a transmis Ministerului Justiţiei proiectele Regulamentelor care trebuie modificate prentru a fi în acord cu formă actuală a legii. În prezent, acestea sunt puse în dezbatere publică la Ministerul Justiţiei, putând fi consultate de cei interesaţi. Impactul pentru cei care doresc să susţină examenul sau concursul de intrare în profesia de notar public este unul pozitiv, având în vedere că modalitatea de acces va fi mai uşoară. Este necesar că Regulamentele să fie aprobate, ulterior publicate în Monitorul Oficial, şi apoi respectate termenele pe care acestea le prevăd în mod explicit pentru a se putea susţine examenele în nouă formă”, a precizat Miruna Popescu, purtătorul de cuvânt al UNNPR.

Cine poate deveni notar

Poate fi notar stagiar cel care îndeplineşte următoarele condiţii:
    a) are cetăţenia română, a unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau a Confederaţiei Elveţiene şi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România;
    b) are capacitatea de exerciţiu deplină;
    c) este licenţiat în drept;
    d) nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârşirii cu intenţie a unei alte infracţiuni;
    e) se bucură de o bună reputaţie, dovedită cu scrisoare de recomandare;
    f) cunoaşte limba română;
    g) este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei;
    h) promovează examenul sau concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar.

Casta notarilor

Profesia de notar a devenit o adevărată castă încă din anul 1995, de când funcţiile de conducere din structurile Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR) sunt ocupate de aceleaşi persoane. Concret, actualul preşedinte al Uniunii, Viorel Mănescu, se află la al cincilea mandat de câte 4 ani fiecare. Este o situaţie nemaiîntâlnită în asociaţiile profesionale, unde pentru funcţia de preşedinte se acceptă candidatura pentru maximum două mandate consecutive.

De-a lungul timpului, au fost reclamate incompatibilităţi şi conflicte de interese, numeroşi fii, fiice sau soţii de VIP-uri politice şi nu numai reuşind să intre dubios în această castă. Acuzaţiile de „blat“ la examenele pentru notari au stârnit scandaluri uriaşe, candidaţii reclamând manevrele de culise prin care rudele unor personaje cunoscute au fost admise în profesie. De aceste manevre nu ar fi fost străină nici conducerea Uniunii Notarilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite