Cum l-a salvat baronul Mircea Govor pe  liberalul Silaghi de la arestare: „Ai văzut, pe Ovidiu l-am salvat, l-am adus la PSD“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politicianul Mircea Govor (PSD)  i-a dat o mână de ajutor rivalului său politic, Ovidiu Silaghi (PNL), care era cât pe ce să fie arestat de DNA. El l-a promovat pe liberal să fie candidatul social-democraţilor într-un post de deputat, pentru a primi imunitatea parlamentară

Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor (55 de ani), vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, nu scapă de emoţii. Procurorii DNA au contestat decizia Curţii Supreme de cercetare a politicianului în arest la domiciliu şi cer arestarea preventivă a acestuia. Govor este cercetat pentru două infracţiuni de folosirea influenţei sau autorităţii de lider de partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi patru infracţiuni de şantaj în formă agravată.

Este vorba de dosarul în care a fost pus sub acuzare vicepreşedintele PSD, deputatul Andrei Dolineanschi – pentru două infracţiuni de folosirea influenţei sau autorităţii de lider de partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. În acest caz a fost audiat ca martor, la sfârşitul săptămânii trecute, şi preşedintele PSD, deputatul Liviu Dragnea.

Luptă în USL pe funcţii

Potrivit procurorilor DNA, Govor este acuzat că ar fi făcut intervenţii la şefii din PSD sau înalţi demnitari pentru ca oamenii săi de încredere să fie numiţi în funcţii-cheie din judeţ. În primul rând, era vizată şefia Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare, dar şi alte structuri locale importante ce ţineau de Fisc, cum ar fi Direcţia Regională Antifraudă Oradea. Potrivit interceptărilor, Govor era într-o competiţie cu aliaţii săi din USL, Ovidiu Silaghi şi Adrian Stef – lideri ai PNL Satu Mare, care voiau să-şi impună propriii lor oameni.

Silaghi şi Stef ar fi făcut demersuri pe lângă colegul lor de partid, Daniel Chiţoiu, care era ministru de Finanţe. De altfel, Govor i se plângea, într-o discuţie telefonică lui Dragnea: „Păi pentru că o avut Ştef o discuţie cu Chiţoiu şi o zis că tre’ să vorbim o treabă cu dumneavoastră şi până atunci nu poate zice nimic... şi despre asta o fost vorba…am primit sarcină ca să vorbesc cu dumneavoastră”.

Apelul la Dragnea

Govor a luat legătura cu Dolineanschi, care l-ar fi sprijinit pe lângă preşedintele şi vicepreşedintele ANAF-ului, Gelu Diaconu şi Florin Tunaru.  Miza acestora ca aceste funcţii să fie ocupate de oameni apropiaţi lui Govor era pentru a  obţine/menţine protecţia  societăţilor comerciale controlate de el şi familia sa din partea organelor fiscale din judeţul Satu Mare. Atunci când avea probleme, Govor îl suna şi îl certa pe şeful AJFP Satu Mare, Mircea Ardelean, promovat de el: „Voi vă găsiţi întotdeauna, ori să vă distraţi, ori să mergeţi în concedii, nu vă pot... Deci, aşa nu funcţionează! Iară’ şi cu chestia asta, că vă tot feriţi să nu vă expuneţi cu partidul! Care vă feriţi, staţi acasă şi am terminat subiectu’”.

Şantajul din presă

Procurorii DNA îl acuză pe Govor că ar fi şantajat directori de instituţii locale care nu voiau să demisioneze, sau afacerişti locali prin intermediul publicaţiei locale pe care o controla. Politicianul a  fost interceptat când ordona unor jurnalişti publicarea unor articole denigratoare. Victimele au povestit la DNA de ce au plătit bani pentru a opri campaniile de presă negative.
„Pot să declar că am luat această decizie considerând că îmi asiguram în acest fel «liniştea», în sensul de a nu fi denigrat eu sau firma mea prin acest cotidian, care de-a lungul timpului a publicat articole denigratoare la adresa unor firme sau persoane. Articolele negative la adresa mea ar fi putut să conducă la ştirbirea imaginii firmei mele”, a declarat unul dintre afacerişti. ;

 „Nu sunt golan mă! L-am salvat“

Mircea Govor a povestit, potrivit unei interceptări ambientale din 19 august 2014, cum a  reuşit să-l salveze cu imunitatea parlamentară pe fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi (PNL). El se lăuda cu asta într-o discuţie la care participau un jurnalist local şi  preşedintele CJ Satu-Mare, Adrian Ştef (PNL), cumnatul lui Ovidiu Silaghi.

Govor s-a folosit de influenţa sa de preşedinte al PSD Satu Mare pentru a impune pe listele PSD, cu ocazia desfăşurării alegerilor parlamentare parţiale desfăşurate în perioada mai-iunie 2014  pentru colegiul 2 Satu Mare, candidatura lui Silaghi. Fostul ministru era cercetat pentru că ar fi primit şpagă 200.000 de euro de la milionarul Nelu Iordache. Scopul urmărit de Govor era acela de a îngreuna urmărirea penală într-un dosar penal în care DNA solicitase ridicarea imunităţii parlamentare/europarlamentare.

Govor: Ai văzut pe Ovidiu l-am salvat, l-am adus la PSD.
Interlocutor neidentificat (IN): Da.
Govor: Astăzi era arestat.
IN: Nu.
Govor: Nu, că nu! O avut mandat, cum adică!
IN: Da era nicăieri, vorba aia.
Govor: Şi i-am întins o mână,  mă, care o fost duşmanul meu de moarte, mă! Bun şi dacă m-o f..., că eu îţi spun sincer m-o f..., dacă ziceai că l-o f..., eu puteam dansa aici cum am vrut şi îl puneam ...să voteze invers.
IN: Şi aia se poate. Se putea, da!
Govor: Şi puteam zice, bă ungurii îs majoritari acolo, bă asta s-o întâmplat ce să fac... nu sunt golan mă!...l-am salvat. Şi nevastă-sa o avut atâta bun-simţ şi m-am simţit bine şi o venit Ariana (soţia lui Ovidiu Silaghi - n.r.) şi mi-o mulţumit. Chiar o zis, domnule eşti corect! Deci asta am făcut pentru unul care o vrut să mă f... atuncea ce, să te f... pe tine  mă Cristi, dacă măcar ...interes... da bine. ;
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite