Copil atacat de urs în Făgăraş, la un an de la incidentul din Sibiu. Între timp, autorităţile doar au glosat pe marginea subiectului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ursul de la Făgăraş care, luni dimineaţă, a atacat o fată şi un bărbat era căutat în continuare luni seară de autorităţi. Lipsa unor proceduri clare de intervenţie îngreunează acţiunea jandarmeriei. În acelaşi timp animalul sălbatic poate ataca oricând din nou.

La fix un an de la momentul în care autorităţile au ucis un urs rătăcit în centrul Sibiului, după ce a băgat spaima în localnici, un nou incident, petrecut la Făgăraş, se putea sfârşi tragic, dar de data aceasta nu pentru animalul sălbatic. Luni dimineaţă, o fată de 14 ani, a fost atacată de un urs chiar în faţa blocului în care locuia. Un bărbat în vârstă de 39 de ani care a sărit să o ajute pe micuţă a fost rănit la rândul lui de animalul sălbatic. Până luni seară, la închiderea ediţiei, animalul nu fusese găsit de autorităţi. Făgăraşul se află la circa 20 de kilometri de pădure, iar ursul a ajuns în apropierea oraşului încă de săptămâna trecută. Lucrătorii de la combinatul din apropiere au semnalat prezenţa animalului, însă nimeni nu a făcut nimic până acum pentru a-l îndepărta.

„Jandarmii au fost angrenaţi în această acţiune pentru izolarea zonei, pentru a preveni întoarcerea ursului în oraş. Până în acest moment, ursul nu a fost localizat. După atac, ursul a fugit printr-un lan de porumb. Nu se ocupă jandarmii de tranchilizarea ursului, asta e treaba celor de la Ocolul Silvic din zonă. Deocamdată, noi avem atribuţii limitate, în sensul că intervenim pentru izolarea zonei în care a fost semnalat animalul“, a explicat, pentru „Adevărul“,Ciprian Aldea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Braşov.

image

De ce se bâlbâie autorităţile

Noul incident readuce în discuţie modul în care autorităţile trebuie să intervină în cazul unor animale sălbatice şi arată că, în continuare, în România nu există foarte multe persoane specializate în asemenea acţiuni, după cum nu există nici proceduri sau reglementări legale care să poată fi aplicate în asemenea cazuri. Concret, autorităţile se bâlbâie tocmai din cauza lipsei unui cadru legal care să stipuleze foarte clar cine şi cum trebuie să intervină.

Legea care va permite jandarmilor să aibă în dotare arme cu tranchilizant şi gloanţe de cauciuc, dar şi dispozitive cu ultrasunete, pentru a interveni în cazul atacurilor animalelor sălbatice, zace în Parlament de aproape un an.

Flavius Bărbulescu, directorul general al Asociaţiei „Direcţia pentru Monitorizarea şi Protecţia Animalelor” Braşov, care a coordonat zeci de capturări de urşi în mediul urban, spune că este nevoie urgent de adoptarea unor norme de intervenţie, în condiţiile în care tot mai mulţi urşi ajung în zonele populate.

„În Braşov, capturam 3-4 urşi pe noapte. Nu am avut niciodată cazuri de oameni răniţi în urma acestor acţiuni, nici urşi să păţească ceva. În niciun caz nu trebuie procedat ca la Sibiu, când ursul a fost hăituit prin tot oraşul, cu maşini de poliţie, cu sirene... Trebuie ţinut cont tot timpul de siguranţa oamenilor, dar şi de viaţa ursului, care este protejat de lege. Este un vid legislativ, nu avem norme de intervenţie. Dacă un om păţeşte ceva în timpul capturării, de vină sunt cei care au intervenit. La fel, dacă ursul moare, se face dosar penal. În astfel de situaţii, autorităţile se bâlbâie, tocmai din cauza lipsei unui cadru legal care să stipuleze foarte clar cine, cum, şi în ce fel trebuie să intervină“, a declarat, pentru „Adevărul“,Flavius Bărbulescu.

Urşii, în „jurisdicţia“ Jandarmeriei

Situaţia s-ar putea schimba odată cu modificarea Legii de funcţionare a Jandarmeriei, aflată de aproape un an în Parlament.

Proiectul prevede că în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei este autorizat să deţină şi să foloseacă arme cu tranchilizant, arme cu glonţ de cauciuc dispozitive cu ultrasunete sau substanţe iritante, precum şi orice alte mijloace de protecţie şi imobilizare.
Aceste arme vor fi folosite, potrivit proiectului, pentru îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor sau a bunurilor acestora, şi pentru imobilizarea animalelor a căror viaţă sau integritate corporală este pusă în pericol, în urma unei intervenţii umane.

Jandarmii care vor folosi aceste arme împotriva animalelor trebuie să aibă studii veterinare.
„Prin promulgarea acestei legi, Jandarmeria va primi competenţe pe situaţia animalelor sălbatice. Vom primi arme cu tranchilizant, care vor fi folosite de jandarmi instruiţi în acest sens. Acum, Jandarmeria acţionează empiric. Ne bazăm pe experienţa jandarmilor din posturile montane, care au intrat în contact cu animalele sălbatice, dar fără a avea dotări specifice. Este pusă în pericol atât viaţa jandarmilor, cât şi a animalelor. Un urs prins într-o capcană devine foarte agresiv. Este nevoie şi de proceduri clare de intervenţie. Când legea va intra în vigoare vor fi reglementate şi aceste aspecte“, a explicat, pentru „Adevărul“,Marius Militaru, purtătorul de cuvânt Jandarmeriei Române.

Citeşte şi:

Un bărbat şi o adolescentă, atacaţi de urs în faţa unui bloc din Făgăraş. Animalul este căutat de vânători

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite