Complicele lui Dragoş Băsescu, nepotul fostului preşedinte, condamnat la trei ani de închisoare. Decizia nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragos Basescu la DNA FOTO Eduard Enea
Dragos Basescu la DNA FOTO Eduard Enea

Omul de afaceri Ciprian Nistor a primit o pedeapsă de trei ani închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă, după ce a ales procedura simplificată şi a recunoscut faptele aşa cum sunt descrise în rechizitoriu, în timp ce pentru Dragoş Băsescu procesul continuă.


Decizia instanţei nu este definitivă. Nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, Dragoş Băsescu, a fost trimis în judecată de DNA, în octombrie 2015, pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a cerut un milion de euro de la un om de afaceri. El i-ar fi promis acestuia că intervine la DIICOT pentru soluţionarea favorabilă a dosarului în care era cercetat.

În acelaşi dosar a fost acuzat de complicitate la trafic de influenţă omul de afaceri Ciprian Nistor, arestat în altă cauză. Nistor a fost condamnat în primă instanţă, iar în cazul lui Dragoş Băsescu dosarul s-a disjuns, următorul termen fiind stabilit pentru 23 mai.

Potrivit DNA, pe 13 martie 2014, Dragoş Băsescu, împreună cu Nistor Ciprian, i-a cerut unui om de afaceri - denunţător în cauză - 500.000 de euro pentru respingerea arestării într-o contestaţie formulată de către DIICOT. Dragoş Băsescu ar mai fi cerut 500.000 de euro pentru o soluţie favorabilă în cauza respectivă, dar şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunţătorului.

"În sprijinul acestor pretenţii, inculpatul Băsescu Dragoş a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă organele judiciare respective şi chiar a promis că va interveni în sensul celor arătate mai sus. Deoarece denunţătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen, inculpatul Dragoş Băsescu i-a propus acestuia ca soluţie încheierea unui contract fictiv de consultanţă prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro, eşalonat, pe o perioada de până la doi ani, în funcţie de evoluţia dosarului", se arată în rechizitoriul procurorilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite