Centenarul şi Festivalul Cerbul de Aur

I-au trebuit noului ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, apreciatul actor George Ivaşcu, mai mult de patru săptămâni de la instalarea în funcţie pentru a-şi face o imagine cât de cât clară în ceea ce priveşte dezordinea, haosul, dezorganizarea din instituţia de mulţi ani încoace instalate în instituţia pe care o conduce.

Din câte se pare, lucrurile cele mai flagrante au fost depistate în angajările evident glazurate politic şi cu dedicaţie din cadrul Departamentului a cărui inactivitate arde cel mai tare. Departamentul Centenar, desigur.

După cele patru sau cinci săptămâni de tăcere, dl. Ivaşcu şi-a anunţat ieşirea din rezervă prin demiterea secretarului de stat care se pare că doar s-a făcut că lucrează la proiectele şi programele al căror rost ar fi fost acela al sărbătoririi măcar cuviincioase, dacă nu şi grandioase  a Centenarului Marii Unirii. Au urmat câteva dezvăluiri făcute de dl. Ivaşcu însuşi, pare-se realităţi ruşinoase de dimensiuni absolut spectaculoase, timid şi neconvingător contracarate într-un interviu acordat publicaţiei psnews de fostul deţinător al portofoliului, dl. Lucian Romaşcanu.

După ce a primit atât de preţioasele indicaţii ale d-lui Liviu Dragnea de la înalta tribună a Congresului extraordinar al PSD, „nesecat izvor de învăţăminte cu preţioasă valoare teoretică şi practică”, s-a mobilizat, în fine, şi premierul României, d-na Viorica Vasilica Dăncilă. Precum economia, începând de vineri duduie şi pregătirea evenimentelor măreţe care am fost asiguraţi că vor marca aşa cum se cuvine sărbătorirea a primilor 100 de ani de Românie unită. Chezăşie pntru aceasta ar sta hotărârile comitetului guvernamental aflat sub înalta conducere a chiar doamnei prim-ministru.

Am aflat vinerea trecută că urmează să fie finanţate en gros şi en détail nu mai puţin de 43 de proiecte (să vedem când vor intra în conturi banii necesari demarării lor căci una dintre problemele nerezolvate ale României este aceea a lungului drum de la vorbă către faptă) şi că de cea mai consistentă finanţare va beneficia ediţia jubiliară din această vară a Festivalului Internaţional de muzică uşoară „Cerbul de Aur”. Mărturisesc, la auzul veştii, mi-am reamintit involuntar nişte versuri proletcultiste cum nu se poate mai amuzante. „Clipă,stai opeşte-ţi zborul/Se prăvale compresorul/Cade-n râpi, Viaţa, dorul”! Sau. „Cu bun noroc, tovarăşe Gheorghiu/Vă scriu din Borşa, de la noi/Pe unde acum trei ani creştea pustiul/Şi se zbăteau nevestele- n nevoi!” Iertată să-mi fie citarea posibil aproximativă a versurilor ieşite de sub pana măiastră a repauzatului întru Domnul poet proletculist Dan Deşliu.

Acum, or fi amuzante, recitite astăzi, versurile mai mult decât caraghioase puse pe hârtie şi, la vremea lor, foarte bine plătite ale lui Deşliu, dar când afli că Cerbul de Aur urmează să primească o sumă al cărei echivalent în euro este de aproximativ un milion de euro şi că respectiva alocare se face sub egida sau, mai curând, sub egida Centenarului nu poţi decât să rămâi cu gura căscată.Căci oricât de mult ţi-ai fi dorit ca sărbătorirea a 100 de ani de Românie să nu se petreacă doar în limita strictă a unor manifestări patriotarde, a unor sărbători folclorizant- kitchoase, a meselor festive cu mămăliguţă, sarmale şi mititei, chiar că nu prea poţi înţelege care ar putea fi legătura între Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Aurel Lazăr, muzica uşoară fie ea românească ori internaţională şi dorinţa resuscitării dubioase a unui festival care şi-a cam trăit traiul şi mâncat mălaiul încă înainte de anul 2009, atunci când a avut loc ultima lui ediţie. Încă de la începutul anilor 2000 Cerbul de Aur, cu sau fără Ricky Dandel, nu mai interesa mai pe nimeni, devenise doar o operaţiune care mai învia viaţa de seară şi de noapte a Braşovului, fără a avea repercusiuni semnificative în audienţele oricum deja în scădere ale Televiziunii Române.

Dacă cineva din Guvernul PSD-ALDE îşi imaginează că posibila reinvitare a lui Toto Cutugno, care s-ar putea să fie implorat să aibă amabilitatea de a mai fredona ce îşi mai aminteşte din Ciobănaş cu trei sute de oi ca să ridice astfel moralul patriotic simţitor al românilor ar putea ţine locul unor manifestări serioase dar şi al unor înfăptuiri adevărate, în măsură să probeze că avem cu asupra măsură motive de a ne mândri cu adevărat şi nu la comandă de cei 100 de ani de Românie unită, mai mult ca sigur se înşală.

Tare mă tem că, odată ediţia jubiliară încheiată şi cortina trasă, nu vom putea decât să constatăm că am cheltuit un milion de dolari degeaba. Cam tot la fel cum s-au cheltuit în anii 50 banii pentru plata drepturilor de autor aferentă versurilor exaltat-patriotarde ale poeţilor proletcultişti de odinioară.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro