Ce să mai mâncăm, domnule Mencinicopschi?

Dr. Gheorghe Mencinicopschi FOTO Adevărul

Eram mic şi mâncam la greu clasicul parizer cu soia, culegeam dude de pe jos, când mergeam la munci agricole spărgeam ceapa pe un ziar mototolit, iar în armată, între gustare şi masa de seară, mai ronţăiam câte un biscuit “vărsat” prin buzunarul vestonului. Şi m-am făcut mare.

N-am avut probleme cu hematiile, cu glicemia şi cu alte “globule” de prin analizele de sânge. Cât despre colesterol, nu mi-a ieşit niciodată din cuvânt. (Doamne ajută!, să fie şi mai departe la fel de “cuviincios” şi nu…”bine crescut”). Roşia avea gust de roşie, laptele chiar dacă se tăia îl făceam brânză proaspătă, portocala era un festin, iar puiul nu bea atâta apă câtă beau puii din ziua de azi pentru ca să fie mai mari în piept şi-n pulpe.

Prin Alimentare nu scăpau duşmanii de clasă ai hranei raţionale, sau poate veţi spune că şi atunci erau destule virusuri alimentare, dar nu aflam noi pentru că avea grijă cenzura de partid şi de stat să ne umble şi-n farfurii. Oricum, cert este că nu stăteam cu frica-n sân şi nu ne pândeau atâtea spam-uri alimentare, ca să ne încerce cum stăm cu imunitatea. Azi, nici cu aerul nu poţi şti şi el este destul de poluat şi dacă ar avea etichetă am citi că el conţine multe ingrediente nocive, ba chiar există riscul ca şi prin nemâncare să îngurgitezi “e”- uri doar prin simpla lecturare.  

Nu a scăpat mai nimic de contaminare. Metale grele, rare, preţioase, tot felul de compuşi (an)organici, clasicii emulgatori, oxidifianţi, afânători, acidifianţi, de parcă am mânca direct din laboratorul de chimie.

Hrana noastră arată mai bine, dar nu mai are gust. Peştele, puiul, porcul, vita au devenit un poligon de încercare al chimiei alimentare.

Băuturile, care mai de care mai “naturale”, sunt un mozaic coloristic lichid, bun cât să ne păcălească papilele şi să ne întoarcă stomacul pe dos. Dulciurile sunt cu “fitil”. Fructele şi legumele provenite de prin Turcia, Grecia, Spania seamănă cu cele din Abecedar, dar nu au nimic din gustul copilăriei. €Mâncarea junk-food a devenit un mod de viaţă: practic, dar nesănătos. Iar atunci când ingineriile procesatorilor par îmblânzite în folosul consumatorului, apare câte-un scandal care să ne ţină trează vigilenţa gustativă sau securitatea alimentară, dacă vă sună mai bine.

La ordinea zilei este scandalul laptelui. Ştim că cisternele cu zvonuri conţin aflatoxină şi asta nu e de bine, dar nu ştim cum a scăpat la comercializare. Stăm pe vârfuri şi ne întrebăm dacă nu cumva am băut din el, sau dacă nu suntem gata să cumpărăm lapte contaminat din magazine. O nebuloasă care accentuează starea de stres atunci când vine vorba de ce, cum şi cât mâncăm.

Sau ne intrigă constatând că, deşi sunt atâtea instituţii declarate în stare de veghe la sănătatea noastră alimentară, se nasc tot felul de panici care ne trimit direct în post negru.

Chiar dacă este poate doar un scandal pasteurizat de procesatorii de lapte pentru a scădea preţul de achiziţie, eu, consumator şi “cetăţean european”, mă simt vulnerabil constatând că societatea nu are acel antivirus alimentar care să ne confere siguranţă şi să ne lase imuni la toate aceste intoxicări.

Fie că sunt reale sau doar la nivel de zvonistică. 

…Apropo, domnule profesor dr. Mencinicopschi, avem carbohidraţi, grăsimi şi proteine, fructe şi legume, dar nu ştim cât de adevărate sunt. Cum le combinăm?