CCR respinge sesizarea USR cu privire la numirea Ancuţei Opre la conducerea ANSPDCP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a României a respins miercuri sesizarea USR privind numirea Ancuţei Opre în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), informează Agerpres.

Pe 26 noiembrie, plenul Senatului a numit-o pe Ancuta Gianina Opre pentru inca un mandat in functia de presedinte al Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), propusa de PSD.

Pe 12 decembrie 2018, Uniunea Salvaţi România a atacat la Curtea Constituţională numirea Ancuţei Opre în funcţia de preşedinte al ANSPDCP.

"În primul rând, Ancuţa Opre nu îndeplineşte criteriul competenţei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal şi nici pe cel al vechimii de minim 10 ani în specialitatea aceluiaşi domeniu. În al doilea rând, PSD şi ALDE nu au respectat procedura de numire. Biroul permanent al Senatului nu a notificat toate grupurile parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pentru a obţine propuneri din partea acestora pentru funcţia de preşedinte al ANSPDCP, conform Regulamentului. Grupul parlamentar al USR din Camera Deputaţilor nu a primit hotărârea adoptată de Biroul permanent al Senatului în şedinţa din 29 octombrie 2018 şi prin urmare a fost privat de posibilitatea de a face o astfel de nominalizare", preciza, la acea dată, USR.

Reprezentanţii USR au mai arătat că numirea s-a făcut fără votul majorităţii senatorilor.

"La şedinţa din 26 noiembrie au votat 91 de senatori, dintre care 63 pentru, 27 împotrivă şi o abţinere, după care Ancuţa Opre şi-a depus jurământul în plenul Senatului. Astfel, s-au încălcat dispoziţiile Legii 102/2005, art. 7, alin. (3), potrivit căruia 'Numirea preşedintelui şi a vicepreşedintelui Autorităţii naţionale de supraveghere se face cu votul majorităţii senatorilor'. Cerinţa majorităţii absolute pentru această numire reiese cu claritate din lege, cerinţă care ar fi putut fi îndeplinită numai în situaţia în care 69 de senatori ar fi votat pentru numirea doamnei Ancuţa Opre în funcţia de preşedinte al ANSPDC", a menţionat USR.

Senatorii USR au votat împotrivă, considerând numirea Ancuţei Opre într-un nou mandat drept "o răsplată pentru felul în care ştie să folosească instituţia în interesul PSD, obedienţă demonstrată atunci când aceasta a semnat notificarea-ameninţare trimisă jurnaliştilor de la RISE Project, în urma dezvăluirilor privind dosarul Tel Drum".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite