Care sunt drogurile legale consumate zilnic de români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii sunt deseori influenţaţi de anturaj să consume droguri fiindcă vor
să aparţină grupului
Tinerii sunt deseori influenţaţi de anturaj să consume droguri fiindcă vor să aparţină grupului

Cifrele din Raportul Naţional privind situaţia drogurilor pe 2013 arată o creştere a consumului de droguri, iar specialiştii atrag atenţia că o mare problemă este reprezentată de faptul că persoanele care consumă ocazional droguri nu se consideră dependente.

Mai mult, aceştia susţin că dincolo de drogurile ilegale cunoscute precum heroina, cocaina sau canabisul, consumăm zi de zi droguri legale precum cafeaua, ciocolata sau tutunul, care ne influenţează comportamentul.

De asemenea, experţii mai spun că scăderea vârstei la care începe consumul de droguri afectează şi mai mult dezvoltarea cerebrală şi efectele pe termen lung.

Mai mult de jumătate din persoanele incluse în cercetarea făcută de Angenţia Naţională Antidrog pe un eşantion de 400 de persoane sunt consumatori de canabis, aproximativ o cincime sunt consumatori de heroină, în timp ce peste o zecime sunt consumatori de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP).  De asemenea, aproape jumătate dintre respondenţi practică policonsumul de droguri, în special consumatorii de ecstasy, cocaină şi SNPP, iar cea mai frecventă cale de administrare este prin fumat, urmată de cea injectabilă. 

DROGURI UŞOARE DIN CURIOZITATE

„În general, se consumă mai mult drogurile ieftine, fiindcă la ele accesul este mai uşor, heroina spre exemplu se consumă mai puţin în România. Consumatorii cred că drogurile mai ieftine sunt mai puţin nocive decât heroina şi că ei nu se supun unui risc dacă le consumă ocazional“, a explicat pentru „Adevărul“ psihologul Mihai Copăceanu, care a absolvit un master despre dependenţa de heroină. El atrage atenţia că ajunge să „încerci“ un drog o singură dată şi poţi deveni dependent. „Se apucă de droguri din curiozitate, presiunea anturajului, fiindcă au o stimă de sine scăzută, pentru imagine socială sau din cauza singurătăţii şi, cu cât este mai mică vârsta de iniţiere, cu atât efectele sunt mai grave şi riscul de a deveni dependent este mai mare“, mai spune Copăceanu.

CONSUM NECUNOSCUT ÎN ROMÂNIA

La rândul său, directorul executiv al Romanian Harm Reduction Network, Valentin Simionov, spune că situaţia reală a consumului de droguri în România rămâne o necunoscută încă, dar riscurile sunt evidente. „În România nu se ştie câte persoane consumă droguri, dar ştim că la nivel european, cânepa este cel mai consumat drog şi cel mai nociv este alcoolul, urmat de heroină şi cocaină. Riscurile de sănătate sunt mari, spre exemplu la alcool poţi să faci ciroză sau să dezvolţi probleme de sănătate mintală, de la heroină poţi să faci supradoză şi să mori“, a explicat Simionov.

El a mai spus că, din punct de vedere medical, un drog este o substanţă care schimbă starea mentală, psihoafectivă şi comportamentul unui om, fie că această substanţă este legală sau ilegală. „Spre exemplu, printre drogurile legale pe care le consumăm sunt alcoolul, tutunul şi cafeaua, dar şi Coca Cola sau ciocolata“, susţine Simionov. Cafeaua şi ciocolata, spre exemplu, sunt considerate droguri legale stimulente, iar ecstasy este drog ilegal tot cu efect stimulent, a explicat specialistul.


RAPORT Consumul de etnobotanice în rândul tinerilor, în creştere

FOTO Povestea dependentului de droguri care vinde fier vechi ca să-şi ia doza în fiecare zi: „De 20 de ani mă droghez şi nu pot să mă opresc“

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite