Calendarul privind titularizarea cadrelor didactice, anunţat de ministrul Educaţiei
0Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat, astăzi care este calendarul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice, etapele de mobilitate pentru cadrele didactice de predare din învăţământul preuniversitar, în anul şcolar 2021 - 2022.
Astfel, proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar (titularizare) este programată în data de 21 iulie 2021, a scris ministrul educaţiei, Monica Anisie, pe pagina sa de Facebook.
Înscrierile la etapele de mobilitate, transmiterea şi preluarea contestaţiilor se pot realiza şi electronic, în sistem online, iar şedinţele de repartizare se pot organiza şi desfăşura şi în mediul online, conform procedurilor stabilite de inspectoratele şcolare, potrivit sursei citate,
Prin procedurile stabilite sunt adaptate modalităţile de înscriere, de stabilire a prezenţei candidaţilor sau a împuterniciţilor acestora la şedinţele de repartizare, precum şi de înregistrare a opţiunilor acestora în cadrul şedinţelor de repartizare, în situaţia în care aceste activităţi se organizează şi se desfăşoară în sistem online, a mai transmis ministrul educaţiei.
Metodologia-cadru, aprobată prin ordinul ordinul de ministru nr. 5.991/202) a fost publicată în Monitorul Oficial şi poate fi consultată aici