Bărbatul suspectat că şi-a ucis soţia şi pe cele două surori ale acesteia a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Lavric, bărbatul din Rădăuţi suspectat că şi-a ucis soţia şi pe cele două surori ale acesteia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit unei decizii luate marţi de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor. Decizia instanţei, care nu este definitivă, a fost contestată de Lavric la Curtea de Apel Bucureşti, precizează Mediafax.

Vasile Lavric, în vârstă de 57 de ani, a fost reţinut de procurorii Parchetului instanţei supreme după ce, în perioada 1995-2005, şi-ar fi ucis soţia şi pe cele două surori ale acesteia şi ar fi ascuns cadavrele, cele trei femei figurând ca dispărute, potrivit unor surse judiciare.

Bărbatul a fost căsătorit sau a trăit în concubinaj cu trei surori din Rădăuţi. Prima dintre ele, Iuliana, i-a fost iubită şi a dispărut în 1995, când avea 16 ani. A doua, Nicoleta Iordache, i-a devenit soţie în 1993 şi a dispărut în 2005, la 31 de ani, iar câteva luni mai târziu a dispărut şi cea de-a treia femeie, Ramona, în vârstă de 19 ani, cu care bărbatul are şi un copil.

Părinţii fetelor l-au acuzat încă de atunci de crimă, dar în lipsa probelor toate dosarele au fost închise.

Anchetatorii au găsit oseminte în curtea bărbatului

Potrivit unui comunicat de presă emis marţi de Parchetul General, în urma percheziţiilor de la mai multe imobile, printre care locuinţa lui Vasile Lavric, şi la un atelier auto pe care îl folosea acesta, au fost ridicate mai multe obiecte şi înscrisuri, inclusiv mai multe fragmente osoase.

După audierea lui Lavric, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor.

Anchetatorii au precizat că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a fost constituit, pe 20 mai 2005, un dosar având ca obiect dispariţia a trei surori. Pe 5 septembrie 2006, anchetatorii au stabilit să nu înceapă urmărirea penală în acest dosar.

În noiembrie 2013, însă, procurorul general al României a decis preluarea dosarului, fiind, totodată, infirmată soluţia de netrimitere în judecată dispusă în cauză. Ulterior, în februarie 2014, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptă, respectiv tentativă la omor.

Potrivit surselor citate, în urma anchetei au fost găsite înscrisuri din care rezultă că a treia soţie a lui Vasile Lavric, Nicoleta, ar fi fost agresată în cursul anului 2000, fiind lovită cu un obiect contondent în cap. Aceasta a suferit leziuni traumatice, motiv pentru care a avut nevoie de internare într-un spital.


UPDATE Sucevean reţinut sub suspiciunea că în urmă cu 20 de ani şi-a ucis soţia şi concubinele. Anchetatorii au găsit oseminte în curtea bărbatului

Suceveanul Vasile Lavric a fost reţinut de procurori sub acuzaţia de tentativă de omor. El este suspectat că ar fi ucis trei femei, dispariţia primei dintre ele fiind semnalată în 1995. Lavric a fost adus de oamenii legii la Bucureşti pentru a fi audiat. În cursul zilei de luni, anchetatorii au efectuat percheziţii la locuinţa bărbatului, de unde au fost ridicate mai multe probe, inclusiv oseminte.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite