MApN va avea alocat un buget de 2% din PIB până în anul 2026. Acest nivel de finanţare va permite derularea programelor de înarmare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul alocă MApN pentru al doilea an consecutiv 2% din PIB şi va menţine acest nivel până cel puţin în anul 2026, a declarat miercuri ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului militar la instituţiile militare de învăţământ superior şi şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri desfăşurată la Academia Tehnică Militară "Ferdinand I".

Ministrul a adăugat că, deja ,există programe de înzestrare cu tehnică de luptă modernă în implementare şi le-a menţionat pe cele privind "avioanele multirol F16, programele Patriot şi HIMARS, transportoarele Piranha V", şi a precizat că alte programe sunt în fază avansată de pregătire "bateriile de coastă, corvetele multifuncţionale, platforme de transport pe roţi, modernizarea aeronavelor IAR 99 Şoim".

"Au fost operaţionalizate comandamente şi structuri NATO în România, altele vor fi materializate în curând şi vorbesc aici de structura de comandament terestru de nivel corp de armată, iar militarii noştri participă alături de cei ai armatelor aliate şi partenere la misiuni dintre cele mai complexe în teatrele de operaţii sau se antrenează în exerciţii multinaţionale de amploare. Toate aceste măsuri vor întări capacitatea de apărare a României ca stat NATO la flancul estic, vor creşte gradual capacitatea ţării noastre de a răspunde oricărei ameninţări din regiune, întărind profilul de pol de stabilitate la Marea Neagră", a arătat Mihai Fifor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite