Ambasada României la Londra: 95 de români afectaţi de restricţii au fost repatriaţi din Marea Britanie

Ambasada României la Londra: 95 de români afectaţi de restricţii au fost repatriaţi din Marea Britanie

Foto: Facebook/ Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Ambasada României la Londra a anunţat că 95 de cetăţeni români care au fost afectaţi de restricţiile de călătorie impuse în contextul pandemiei de coronavirus au fost repatriaţi cu ajutorul unor zboruri charter. De asemenea, Ambasada a intervenit şi pentru aproape 500 de muncitori sezonieri care şi-au încheiat contractele de muncă în Marea Britanie.

„95 de cetăţeni români afectaţi de restricţiile de călătorie impuse în contextual pandemiei Covid-19 au fost repatriaţi cu ajutorul charterelor organizate de firma Fast Despatch Logistics LTD. Mulţumim conducerii firmei, domnului director Gurvinder S. Birk şi domnului Andrei - Alin Cotiga, HR manager Fast Despatch Logistics LTD pentru că au răspuns la apelul Ambasadei României la Londra şi au acceptat să îmbarce în cele două zboruri charter, prin care au transferat aproape 500 de muncitori sezonieri care şi-au încheiat contractele în Marea Britanie, şi pe cei 95 cetăţeni români care au avut nevoie de ajutor, pentru 5 dintre aceştia, aflaţi în categoria persoanelor vulnerabile, suportând şi costurile biletelor”, se arată într-o postare a Ambasadei României în Marea Britanie, pe pagina de Facebook. 

Acţiunea a fost derulată în contextul în care mai multe ţări din Europa şi restul lumii şi-au închis, luni, graniţele pentru Marea Britanie, din cauza temerilor provocate de noua tulpină de coronavirus, considerată extrem de contagioasă. 
 
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat miercuri că începând cu data de 1 ianuarie 2021, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord îşi va asuma pe deplin statutul de stat terţ în relaţia cu statele Uniunii Europene, inclusiv cu România. Din această perspectivă, regimul de vize şi condiţiile de călătorie pentru cetăţenii europeni, inclusiv cei români, se vor schimba. Iar intrarea în Marea Britanie va fi permisă fără viză doar pentru şederi scurte, în scop turistic. Cei care vor dori să muncească sau să stea mai mult de şase luni în Marea Britnanie vor avea nevoie de viză. Până la data de 30 septembrie 2021 se va putea intra în Marea Britanie pe baza documentelor naţionale de identitate, însă apoi va fi necesar un paşaport.
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările