A murit Nelu Ploieşteanu. Cântăreţul era internat în stare gravă la Spitalul Floreasca

A murit Nelu Ploieşteanu. Cântăreţul era internat în stare gravă la Spitalul Floreasca

Nelu Ploieşteanu FOTO Captură video

Nelu Ploieşteanu se afla la Terapie Intensivă de câteva săptămâni. Artistul s-a prezentat în primă fază la spital pe data de 11 martie, însă a refuzat să se interneze, fiind infectat cu SARS-CoV-2.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anunţul morţii artistului a fost făcut de jurnalista Mara Bănică, pe Facebook, şi confirmat de Dorin Chioţea la Matinalul de la TVR. „Speram să nu primesc niciodată vestea asta... Drum bun, nea Nelu! Să te ierte bunul Dumnezeu şi să-ţi odihnească sufletul în Rai!”, a scris Mara Bănică pe reţeaua socială.
 
„Mi-a fost şi groază când mi-a sunat telefonul. Nu ştiu de ce mi se întâmplă mie în ultima vreme. M-a sunat fiica lui cu care am vorbit în fiecare zi, şi, în momentul în care te sună în crucea nopţii, mi-a şi spus: ”Ştii de ce te sun la ora asta, nu?” Şi nici nu a mai fost necesar să îmi spună. Am înţeles că puţin după miezul nopţii s-a stins, Problema este că ieri, doamna Elena, soţia lui Nea Nelu, a primit un telefon de la DSP în care a fost anunţată că pot ieşi din carantină. Şi dumneaei, şi Nea Nelu. Deci, legal, nu mai există pericolul răspândirii virusului şi nici nu cred că îl mai avea în organism”, a povestit Mara Bănică la Antena 3. 
 
 
Nelu Ploieşteanu, cu numele real Ion Dumitrache, s-a născut la 16 decembrie 1950, în satul Ciorani din judeţul Prahova. A cântat de la şase ani la acordeon, dar la 17 ani a cântat pe bani pentru prima dată, la o nuntă. Cu timpul, a învâţat să cânte şi la pian. Primul turneu în străinătate a fost în 1978, în Franţa. În România, a cântat la petreceri pentru Nicu Ceauşescu şi pentru toţi preşedinţii de după Revoluţie, mai puţin Emil Constantinescu. 

 
Lăutarul avea cinci copii. Din păcate, fiul său, Mihai, a decedat în luna aprilie a anului 2018. Cele mai importante colaborări pe care le-a avut au fost acelea cu actorii Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache. 
 
Nelu Ploieşteanu a acordat un interviu cotidianului „Adevărul“ în anul 2010 în care a povestit despre relaţia cu Ştefan Iordache şi Gheorghe Dinică
 
V-aţi născut la Ciorani, judeţul Prahova, într-o familie modestă. Cum a fost copilăria dumneavoastră?
 
O familie modestă este puţin spus. Aveam 17 ani şi o haină ruptă-n coate când a murit tatăl meu. Abia atunci mi-am dat seama cât de grea este viaţa. Tatăl meu avea un acordeon mic pe care l-am vândut pe un costum de haine... Tot la 17 ani am cântat prima mea nuntă, la care am luat vreo 150 de lei. Însemna mult pentru mine atunci, ca copil. Un costum de haine era 100 - 200 de lei.
 
Când v-aţi apucat de cântat aveaţi ambiţia să ajungeţi unul dintre cei mai mari lăutari din ţară?
 
Am cântat de la şase ani, am învăţat să cânt de la tatăl meu, am „furat" muzica pe prispă. N-am visat niciodată că o să ajung atât de cunoscut. M-a ajutat Dumnezeu, că nu mi-a plăcut viaţa de acolo (din satul natal - n.r.). Probabil că dacă nu plecam, înnebuneam, făceam depresie, nu mă acomodam.
 
La ce vârstă aţi avut primul acordeon?
 
La 29 de ani mi-am luat primul acordeon cu care m-am simţit bine. După aceea am plecat în Germania, la un neamţ, nea Bebe îi spuneam noi. Datorită lui, de la 29 de ani am uitat ce e sărăcia. Am cântat 12 ani în Germania. Câştigam extraordinar când mă duceam la Frankfurt, au fost luni în care am câştigat şi câte 20.000 de mărci pe lună. Şi trimiteam câte un video altora, ca să nu fie pe numele celor din familia mea.
 
Cum v-a venit ideea să vă numiţi Ploieşteanu? Era la modă folosirea unor nume care să aibă legatură cu zona geografică?
 
Pseudonimele se reflectă mai mult în mintea oamenilor. Ion Dumitrache mă cheamă pe mine. Când eram tânăr, cântam cu una, Monica, era din comuna Arbore şi-şi zicea Monica Arbore. Şi am fost la o nuntă la Bolintin, unde ţineau morţiş să scrie pe invitaţii cine cântă. Şi eu mă gândeam... „Ce dracu să scriu şi eu acolo, mă? Ciorăneanu ce spune, na?". Zic: „Nelu Ploieşteanu". Acuma, culmea, că dacă mă sună cineva nu mai spun Dumitrache, spun Ploieşteanu, că mi-a rămas şi mie în reflex. Şi dacă îmi vin facturi de telefon pe numele Dumitrache rămân surprins.
 
Pentru ce mari personalităţi ale României aţi cântat la petreceri private?
 
Păi am cântat de la Nicu Ceauşescu până la ultimul preşedinte. Şi la Iliescu, şi la Băsescu. Doar la Constantinescu n-am cântat, că ăla nu prea făcea chefuri. Lui Nicu Ceauşescu i-am cântat foarte mult. Dacă pe mine mă chemau 20 de securişti, mă duceam. Şi mă gândeam ce tare sunt eu că m-au chemat.
 
 Există invidie în lumea lăutarilor?
 
Da. Şi acum o simt, din păcate. Sunt sigur că sunt alţii mult mai talentaţi ca mine, dar dacă asta a fost şansa mea? Dan Matei Agathon mi-a zis, când era ministru, că dacă nu cântam răguşit n-aveam nicio valoare. Mi-a zis că ăsta e talentul meu, de lăutar obosit. Eu întotdeanuna am fost obsedat de vârstă. Aş fi vrut să fiu şi eu vedetă mai de tânăr, să am gagici. (râde) Acum nu mă mai bagă nimeni în seamă. Dar când mă cheamă lumea să cânt şi-mi zice „Nea Nelu", mă simt extraordinar. Nu mi-a plăcut să mi se zică „domnule", nu mi se potriveşte.
 
S-a simţit criza? Se mai dau bacşişuri?
 
Eu prestez o muzică fără mare bacşiş. Nu e ca la manele. Am luat şi eu 20, 25 de milioane, dar împărţit la cinci. Cânt cu 2.000 de euro ora, cine vrea să mă ia, bine, care nu, nu.
 
Aţi cochetat puţin şi cu telenovelele, aţi cântat în „Aniela". V-ar fi plăcut să faceţi un rol mai mare într-un serial?
 
Mi-ar fi plăcut, dar cred că ­n-aş fi fost capabil.
 
Dar dacă v-aţi fi jucat propriul rol?
 
Cred că n-aş putea face această meserie pentru că sunt foarte emotiv. Cineva a scris un scenariu şi nea Andrei Blaier, regizorul, a vrut să facă „Viaţa unui lăutar". Şi am citit subiectul, mi-a plăcut, m-aş fi băgat, toţi actorii îmi dădeau curaj. Era vorba despre un ţigan lăutar elegant, care umbla cu fete când mergea la cârciumă, iar acasă era amărât cu copiii. Mi-ar fi plăcut rolul.  
 
Când a fost ultima dată când v-aţi simţit fericit?
 
Să vă ajute Dumnezeu să simţiţi fericirea să vi se nască un nepot. N-am crezut vreodată că mă poate face o piticanie de-asta să fac toate drăciile. 
 
Aţi fost prieten cu actorii Ştefan Iordache şi Gheorghe Dinică. Cum aţi ajuns să-i cunoaşteţi?
 
A fost şansa vieţii mele. Au fost mai mulţi cei care m-au sprijinit: nea Andrei Blaier, nea Dinu (Săraru - n.r.), nea Gheorghe (Dinică - n.r.), Ştefan (Iordache - n.r.), a fost Radu Beligan... Când am făcut un disc şi pe verso mi-a scris Dinu Săraru, a contat. 
 
Ce vă vine în minte când vă gândiţi la Gheorghe Dinică?
 
Eram pe litoral, la masă cu vreo şase persoane, şi nea Gheorghe zice: „Nelu, te rog frumos, te duci la scenă şi zici: acum voi cânta o piesă pentru cel mai mare actor al României, Gheorghe Dinică". Şi eu mă duc şi spun „Voi cânta o piesă pentru cel mai mare actor al României" - şi Gheorghe dă să se scoale de pe scaun - şi zic: „Ştefan Iordache". Şi el: „P...a mă-tii!". Altă dată, am fost la un restaurant şi beam cu ei şi la un moment dat zice nea Gheorghe: „Băi Nelu, tu eşti prietenul nostru". Eu zic: „Pardon, nu sunt  prieten, că niciodată cu un prieten n-o să vorbesc la persoana a doua". Şi zice: „Auzi, Ştefan, că nu e prietenul nostru". Şi-i zic: „Dacă vrei să fiu prieten, să-ţi spun băi Gheorghe, băi nenorocitule...". Şi Dinică: „Cum mi-ai zis, măi? " Zic: „Păi vezi că nu-ţi convine?" Şi ne-am îmbrăţişat. 
 
Prietenia cu Ştefan Iordache a fost mai puternică. Care este cea mai dragă amintire cu el?
 
Sunt multe... mi-amintesc că filma „Eu sunt Adam!" într-un parc. Se lucrase vreo oră şi lui Ştefan nu-i ieşea rolul, nu-i convenea nimic domnului Piţa (Dan Piţa, regizorul filmului - n.r.). Şi m-am dus şi eu acolo şi domnu' Piţa mi-a zis: „Fă-l p-ăsta să-şi facă rolul". Eu m-am dus la el şi-i zic: „Ce-i cu figurile astea pe tine? Parcă eşti John Wayne. Eşti un actoraş acolo, fă treaba la oamenii ăştia! ". Dintr-o dată s-a pus pe râs. Şi am mers 20 de metri mai departe, el a cerut două cafele, dar eu am zis să aducă una, că beau din cană cu el. Şi am stat aşa şi am fumat o ţigară, să mă bată Dumnezeu... Şi, când s-a întors, perfecţiune i-a ieşit.
 
Ce aţi învăţat de la el?
 
Tot. Şi să mă comport, şi să vorbesc. Dacă eu nu ştiam un sens al cuvântului îl întrebam pe Ştefan Iordache. Ce am învăţat de la el pun în practică acum şi îmi prinde bine.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările