12 percheziţii în Bucureşti şi în Caracal pentru vaccinări fictive. Peste 1.000 de persoane ar fi obţinut în mod fraudulos certificate de vaccinare anti-COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
percheziţii

Peste 1.000 de persoane ar fi obţinut în mod fraudulos, contra unor sume de bani, certificate digitale europene COVID, fără însă a li se administra efectiv serul necesar vaccinării şi chiar fără a fi prezenţi fizic în centrul de vaccinare. Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează luni 12 percheziţii domiciliare într-un dosar de luare de mită şi fals informatic.

„Astăzi, 11 aprilie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice - I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie–Secţia de urmărire penală şi criminalistică, efectuează 12 percheziţii domiciliare, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, cumpărare de influenţă, fals informatic şi acces ilegal la un sistem informatic”, se arată într-un comunicat al autorităţilor. 

Din august 2021 şi până în prezent, personalul medical din cadrul unei clinici de vaccinare, cu puncte de lucru în sectorul 2 Bucureşti şi municipiul Caracal, judeţul Olt, ar fi efectuat vaccinări fictive. Activitatea infracţională a fost susţinută şi de faptul că vaccinul care a fost solicitat la deschiderea centrului de vaccinare şi care s-a utilizat în cadrul acestuia implica administrarea unei singure doze.

Persoanele cercetate vor fi conduse cu mandat de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării activităţilor specifice de urmărire penală şi dispunerii de măsuri corespunzătoare. 

„Activităţile se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor din cadrul D.G.P.M.B. - Poliţia Sectorului 2 şi inspectoratelor de poliţie judeţene Olt, Vâlcea şi Gorj şi a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale - I.G.P.R”, potrivit sursei citate. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite