VIDEO Descoperire inedită în Pipera. Peste 50 de lilieci se ascundeau în spatele unui aparat de aer condiţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o cadrul unei intervenţii inedite, 52 de lilieci au fost salvaţi dintr-un apartament din Pipera, după au fost descoperiţi adăpostindu-se în spatele unui aparat de aer condiţionat. Fiind o specie protejată de lege, după ce au au fost evaluaţi de medicii veterinari, lilieci au fost eliberaţi în Parcul Natural Comana.

„Săptămâna trecută am fost chemaţi să preluăm o colonie de lilieci Nyctalus noctula dintr-un apartament din zona Pipera din capitală. Cei 52 de lilieci au fost transportaţi la Centrul de Salvare şi Reabilitare a Animalelor Sălbatice gestionat de Fundaţia Visul Luanei, unde au fost evaluaţi de către medicii veterinari în vederea eliberării. Au fost colectate probe de paraziţi şi cheratină, apoi am dus colonia într-un loc ferit de presiuni umane, în Parcul Natural Comana”, au anunţat pe Facebook reprezentanţii proiectului Protecţia şi Studiul Liliecilor.

Aceştia au explicat că specia găsită în spatele aparatului de aer condiţionat este una care se adaptează foarte repede la noi habitate, având un comportament migrator.

„Fiind lilieci arboricoli, animalele s-au adaptat foarte uşor în arborele bătrân plin de scorburi din mijlocul parcului. Mutarea unei astfel de colonii nu este problematică, având în vedere că specia este foarte uşor adaptabilă şi poate coloniza cu uşurinţă noi zone. Comportamentul lor este unul migrator, ceea ce înseamnă că se deplasează peste 2000 de km pe an pentru a naşte un singur pui. Toţi liliecii din România şi Europa sunt protejaţi de lege. Nu încurajăm relocările, fiind invazive, însă sunt momente în care doar astfel de acţiuni pot face diferenţa între supravieţuirea coloniei sau dispariţia acesteia”, au mai explicat cei de la Protecţia şi Studiul Liliecilor.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite