Un tânăr poliţist a fost înjunghiat, sâmbătă dimineaţă, în staţia de tramvai Crângaşi din Bucureşti

Un tânăr poliţist a fost înjunghiat, sâmbătă dimineaţă, în staţia de tramvai Crângaşi din Bucureşti

Oamenii legii au demarat o anchetă în cazul poliţistului înjunghiat. FOTO: Arhiva Adevărul

Un poliţist în vârstă de 21 de ani a fost înjunghiat, în această dimineaţă, în staţia de tramvai Crângaşi, din sectorul 6 al Capitalei. Tânărul agent era în timpul liber când a fost agresat. Starea lui este stabilă, fiind internat la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Un poliţist care lucrează la Secţia 20 din Bucureşti a fost înjunghiat în zona abdomenului, în această dimineaţă, în jurul orei 5.00, în staţia de tramvai 41 din zona pieţei Crângaşi, considerată cu risc ridicat de infracţionalitate. Agresorul nu a fost încă identificat. 

Agentul se afla în timpul liber atunci când s-a produs tragedia, întorcându-se de la o petrecere. Starea poliţistului este gravă, dar stabilă, tânărul fiind internat la Spitalul Universitar din Capitală pentru îngrijiri. Potrivit unor martori, agresorul i-ar fi cerut victimei o ţigară, după care ar fi scos un cuţit şi l-ar fi înjunghiat pe poliţist în zona abdominală. 

Reprezentanţii Spitalului Universitar au declarat că ”pacientul are mai multe plăgi şi va rămâne internat, starea lui fiind stabilă”. 

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz, mai mulţi martori fiind audiaţi de la primele ore ale acestei zile. „Aşa cum ştiu că lucrează Poliţia Capitalei, cred că, în cel mult 24 de ore, autorul acestui atac va fi identificat şi reţinut. A început audierea mai multor martori. Sunt două variante pe carele luăm în calcul: fie agresorul ştia că tânărul este poliţist şi a avut ceva de împărţit cu el, fie vorbim despre un atac spontan, banditesc, mai ales dacă ţinem cont că zona în care s-a produs tragedia, Crângaşi, este una cu potenţial mare de infracţionalitate”, a declarat, pentru Realitatea TV, Dumitru Coarnă, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual. 

Dumitru Coarnă a mai precizat că poliţistul agresat era în timpul liber atunci când a fost înjunghiat, întorcându-se de la o petrecere. ”Un poliţist trebuie să fie întotdeauna pregătit pentru astfel de situaţii, terbuie să fie vigilent. Totuşi, legea nu îi permite poliţistului să fie înarmat atunci când este în timpul liber. În acest caz, vorbim despre un tânăr agent şi este posibil ca, din cauza lipsei de experienţă, să nu se fi putut apăra foarte bine. La fel, este posibil să fi fost înjunghiat în timp ce încerca să îl imobilizeze pe agresor”, a mai spus Dumitru Coarnă. 

Vă mai recomandăm:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: