Tânăra din România dispărută în Nepal a fost găsită moartă. Echipa de salvare i-a descoperit trupul pe malul unui râu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adina Monica Popescu, o tânără de 26 de ani din România plecată într-o excursie solitară în munţii Nepalului, a fost găsită moartă de echipa de salvare mobilizată pentru căutarea ei.

Adina Popescu a plecat pe data de 13 iulie într-o expediţie pe Annapurna Trek, un traseu turistic popular aflat în zona muntoasă din centrul Nepalului. Tânără a vorbit ultima dată cu membri ai familiei pe data de 14 iulie, când a şi transmis fotografii din excursie.

În mod normal, ar fi trebuit să se reîntoarcă acasă pe data de 18 iulie, când avea rezervat un bilet de avion. Oficialii companiei aviatice au confirmat, însă, că tânăra nu s-a aflat pe lista pasagerilor prezenţi la îmbarcare. Familia şi prietenii s-au mobilizat în căutarea ei, au contactat toate autorităţile responsabile din Nepal, inclusiv Ambasada României.

A fost organizată chiar o campanie de strângere de fonduri, în condiţiile în care operaţiunile de căutare sunt extrem de costisitoare, numai închirierea unui elicopter costând 1.800 de dolari/oră.

image

Oamenii mobilizaţi pentru căutarea Adinei au anunţat că au găsit-o fără viaţă pe malul unui râu. Se pare că a fost prinsă de o alunecare de teren cauzată de ploile abundente din perioada musonului.

Adina Popescu era pasionată de călătorii şi populară în rândul tinerilor români cu hobby-uri comune. Într-una dintre postările sale pe Facebook, tânăra a scris un sfat pentru părinţi: "Învaţă-i pe copii să iubească călătoriile şi nu vor avea niciodată bani de droguri".

Dispariţia ei este regretată inclusiv de suporterii echipei de fotbal Rapid Bucureşti, a cărei susţinătoare era Adina.

image

Familia şi prietenii îi roagă pe cei care au posibilitatea să doneze bani pentru repatrierea trupului neînsufleţit al Adinei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite