Show aviatic deasupra Lacului Morii. Intrarea este liberă la eveniment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în parteneriat cu Asociaţia Aeronautică Română, organizează sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 16.00, cea de-a şasea ediţie a Festivalului anual care combină acrobaţiile aeriene cu cele nautice: “AeroNautic Show 2015 - Lacul Morii Bucureşti”.

Arta pilotajului aerian şi nautic va fi evidenţiată prin aplicaţii demonstrative ale celor mai importante instituţii şi cluburi de profil. Membrii comunităţii vor avea ocazia să admire reprezentaţii ale Statului Major al Forţelor Aeriene, Statului Major al Forţelor Navale, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă,  Iacărilor Acrobaţi, Jurgis Kairys, Şcoala de Zbor Regional Air Services, SMURD, JetSki FreeStyle Team, Yacht Club Mircea şi ale Clubului Sportiv Fapt.

De asemenea, începând cu ora 14:00, în Parcul Crângaşi va fi deschisă expoziţia “AeroNautic EXPO”, locul unde spectatorii pot interacţiona cu personalul şi tehnica prezentate de Ministerul Apărării Naţionale, prin următoarele structuri: Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forţelor Aeriene, Statul Major al Forţelor Navale, Comandamentul Logistic Întrunit, Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul". Vizitatorii vor putea admira activităţile prezentate de SMURD, ISU, Iacării Acrobaţi, Clubul Aviatorilor, Asociaţia Aeronautică Română şi Agenţia de Paraşutism.

Poliţia Locală Sector 6 va acţiona în zonele adiacente locurilor de desfăşurare a evenimentului faţă de persoanele care, prin comportament, pot afecta climatul de linişte publică. Totodată, agenţii recomandă participanţilor să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, telefoane mobile etc.), să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură.

Intrarea la spectacol şi în zona expoziţiei este liberp. Programul detaliat şi informaţii suplimentare sunt accesibile pe paginile de web si Facebook ale Primăriei Sectorului 6: www.primarie6.ro, respectiv https://www.facebook.com/PrimariaSectorului6, precum şi pe site-ul oficial al spectacolului, www.aeronauticshow.ro. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite