Profilul participanţilor la „Noaptea Muzeelor“. Bucureştenii nu sunt dispuşi să viziteze prea multe muzee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine
Imagine

Anul acesta, cele 32 de muzee şi asociaţii culturale din Capitală care au participat la „Noaptea Muzeelor“ au fost vizitate de 171.824 de bucureşteni, faţă de 154.000 anul trecut. Potrivit unui studiu realizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor în parteneriat cu SNSPA, bucureştenii sunt mai puţin dispuşi să viziteze un număr mare de muzee, faţă de locuitorii altor oraşe.

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România şi Facultatea de Management din cadrul SNSPA au realizat un studiu prin care au încercat să contureze profilul celor care au participat la „Noaptea Muzeelor“ 2013. Astfel, aceştia au încercat să afle modul în care vizitatorii evaluează experienţa propusă de organizatorii evenimentului.

Studiul s-a desfăşurat în două etape, printr-o anchetă online, completată cu ajutorul celor care au luat parte la eveniment, iar cea de-a doua etapă a constat într-o chestionare faţă în faţă. În urma anchetei online s-a conturat o imagine de ansamblu asupra experienţei pe care au trăit-o participanţii.

Se vizitează trei, patru instituţii culturale pe noapte

În timpul „Nopţii Muzeelor“ se vizitează, în general, trei, patru instituţii culturale, iar diferenţele dintre Bucureşti şi celelalte oraşe participante nu sunt foarte mari, deşi în celelalte localităţi sunt mai puţine organizaţii participante.

Mai mult, datele obţinute în urma anchetei arată că locuitorii din alte localităţi sunt dispuşi să viziteze mai multe muzee, în comparaţie cu bucureştenii. Această concluzie nu este corelată în mod direct de un interes mai mare pentru cultură, mai degrabă fiind vorba despre distanţele mai mici dintre muzeele din alte localităţi.

Un alt aspect rezultat din studiu este acela conform căruia bucureştenii şi-au petrecut în jur de 4,2 ore la muzee, în timp ce în alte localităţii cifra rezultată este de 3,4 ore. O altă diferenţă între Bucureşti şi alte localităţi vizează organizarea vizitatorilor. În Capitală predomină grupurile formate din patru, cinci persoane, în timp ce alte localităţi grupurile sunt formate din şase, şapte persoane.

Un alt fenomen rezultat în urma studiului este fidelitatea redusă a respondenţilor participanţi la „Noaptea Muzeelor“ , majoritatea acestora participând doar la una sau la două ediţii ale evenimentului cultural. De asemenea, studiul a scos la iveală faptul că bucureştenii sunt mai puţin activi.

În oferta muzeelor este loc de îmbunătăţiri

În ceea ce priveşte oferta muzeelor, aceasta a fost destul de apreciată, dar „este loc de îmbunătăţiri“ , conform studiului. Diversitatea manifestărilor propuse a fost printre cele mai apreciate, urmată de atractivitatea acestora, dar originalitatea nu s-a dovedit un punct forte al evenimentului.

Cei care au coordonat studiul spun că evaluările nu sunt reprezentative pentru toţi participanţii, reflectând opiniile unui public relativ tânăr, interesat de muzee şi de cultură.

Chestionarea faţă în faţă a durat opt ore

Studenţii Facultăţii de Management au chestionat 353 de persoane în intervalul orar 17.00-1.00, la ieşire din muzeele incluse în eşantion. Cei care au intrat în studiu sunt reprezentativi prin prisma caracteristicilor personale, încadrându-se în toate grupele de vârstă sau de venit.

Participanţii la Noaptea Muzeelor au vizitat în medie, în acest an, circa două muzee, interesul pentru acestea fiind principalul imbold pentru participanţi. Al doilea motiv, aproape la fel de pomenit, este interesul pentru activităţile culturale. În continuarea clasamentului se află ineditul evenimentului, curiozitatea şi socializarea cu prietenii şi familia.

Contrar aşteptărilor generale ale organizatorilor, 42% din participanţi au venit însoţiţi de familie, media de vârstă a acestora fiind mai ridicată decât a celorlalţi participanţi. A doua categorie de companioni este grupul de prieteni, însemnând 35%.

Diferenţa de rezultat, comparativ cu ancheta online, este dată de faptul că la chestionarul online au predominat răspunsurile persoanelor tinere, în timp ce chestionarea faţă în faţă a cuprins o paletă largă de respondenţi.

În medie, participanţii au mai fost la două ediţii anterioare ale „Nopţii Muzeelor“, iar la prima dintre acestea au planificat să meargă la patru muzee sau organizaţii culturale deschise. Un alt aspect reliefat constă în faptul că aproape 20% din participanţi nu sunt rezidenţi în Bucureşti.

La nivelul Bucureştiului, cea mai bună reprezentare a avut-o Sectorul 6 al Capitalei, iar cea mai slabă Sectorul 4. În ceea ce priveşte vârsta participanţilor, în eşantion au fost incluse doar persoane majore, numărul copiilor fiind probabil din ce în ce mai mare.

Evaluarea pe ansamblu a evenimentului este 4,15 (din 5 puncte maxim), iar cei care vizitaseră minim trei muzee au dat o evaluare mai bună, în timp ce persoanele de peste 50 de ani au evaluat şi mai bine evenimentul (4,5 puncte).

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite