Primăria Capitalei: Punem la punct un plan pentru îmbunătăţirea circulaţiei tramvaielor de pe linia 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tramvai

Primăria Capitalei plănuieşte să pună la punct un plan care să îmbunătăţească circulaţia tramvaielor de pe linia 1 – cea mai lungă din Bucureşti – după cum au anunţat reprezentanţii Primăriei Capitalei.

„Încercăm să prioritizăm linia 1 de tramvai din Bucureşti, pentru că este cea mai lungă şi deseori apar blocaje. În unele zone se produc frecvent accidente“, a precizat Ion Dedu, şeful Direcţiei de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei. De asemenea, spune Dedu, un plan de eficientizare a circulaţiei tramvaielor de pe această linie este esenţial, întrucât există zone în care tramvaiele circulă cu o viteză foarte mică.

„Există zone în care tramvaiele de pe linia 1 circulă cu un kilometru pe oră“, mai spune directorul.

tramvai 1 foto ratb

Traseul liniei 1 de tramvai FOTO Captură site-ul RATB

În ce stare se află mijloacele de transport în comun din Bucureşti

O bună parte a mijloacelor de transport în comun deţinute de Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) au o durată de viaţă depăşită, după cum au declarat în nenumărate rânduri sindicaliştii. Cu toate acestea, Primăria Capitalei a cumpărat anul trecut două tramvaie pentru care a plătit mai bine de două milioane de euro.

RATB deţine acum 1.000 de autobuze şi 297 de troleibuze, însă cele din urmă ar trebui să fie uşor-uşor înlocuite cu unele noi. Din cauza lipsei fondurilor, acestea vor intra într-un amplu proces de modernizare.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite