Portretul robot al oamenilor străzii: bolnavi, cu o copilărie nefericită și cel mult cu zece clase terminate

Cele mai multe persoane fără adăpost au o stare de sănătate precară, au absolvit cel mult 10 clase, nu au nici o calificare şi nu posedă acte de identitate. Aceasta este concluzia unui studiu care a fost realizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

Studiul a avut ca obiectiv identificarea şi evaluarea nevoilor persoanelor fără adăpost aflate pe raza Capitalei. La studiu au luat parte 100 de persoane fără adăpost din Bucureşti şi din provincie, dintre care 28 de femei şi 78 de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 80 de ani.

Dintre cei chestionaţi, 27% absolviseră 8-10 clase, 23% urmaseră o şcoală profesională, iar 21% terminaseră 1-8 clase. Totodată, 9% aveau 11-12 clase fără diplomă de Bacalaureat, iar 4% nu frecventaseră şcoala. Cu diplomă de Bacalaureat erau 13% dintre participanţii la studiu, 2% aveau studii postilceale, iar 1% - studii superioare. Potrivit autorilor cercetării, pregătirea şcolară slabă a persoanelor fără adăpost le reduce mult acestora posibilităţile de reintegrare profesională.

În ceea ce priveşte starea de sănătate, cei mai mulţi dintre cei care au luat parte la cercetare sufereau de reumatism (29), tulburări psihice (23) şi boli de inimă (21). Totodată, nouă dintre ei aveau TBC, opt prezentau un handicap, cinci sufereau de diabet, patru de răni netratate, trei de ciroză hepatică, iar câte o persoană micoze, cnagrene şi paraziţi. Conform studiului, în afară de aceste afecţiuni, persoanele fără adăpost mai suferă de degerături, osteoporoză, comoţie cerebrală, insuficienţă respiratorie, ulcer duodenal, bronşită, troboflebită, colică renală, tensiune oscilantă, tahicardie, gastrită, gastrită, pareză, hepatita B, hemofilie B, pneumonie, poliartitrită, modificare de coloană, spasmofilie, rinichi sclerozat, semipareză, scolioză, epilepsie, astm bronşic.

O altă problemă des întâlnită în rândul persoanelor fără adăpost este lipsa actelor de identitate. Astfel, posibilitatea acestora de a obţine un loc de muncă legal sau de a beneficia de servicii sociale este practic imposibilă. Dintre cei care au fost incluşi în cercetare, 31 nu aveau niciun act. Ceilalţi deţineau buletin sau carte de identitate (46), certificat de naştere (39), carte de muncă (35), sentinţa de divorţ (22), livret militar (18) certificat de căsătorie (8), carte funciară/contract de vânzare-cumpărare (6) şi alte acte (21).

Problemele familiale şi divorţul, principalele cauze

Cele mai frecvente cauze pentru care persoanele fără adăpost au ajuns în stradă sunt problemele familiale (38%) şi divorţul (20%). De asemenea, 21% dintre participanţi au fost înşelaţi atunci când şi-au vândut casa. Alte motive mai sunt evacuarea forţată (11%), eliberarea din închisoare (5%), o catastrofă naturală care a făcut casa nelocuibilă (1%) şi încetarea unor servicii de tipul adăpostului rezidenţial, cămin de bătrâni etc. (1%).

Copilărie nefericită

Mai mult de jumătate dintre persoanele chestionate au susţinut că au avut o copilărie nefericită chiar şi în condiţiile în care părinţii nu erau divorţaţi, dar pe de altă parte în familie exista un consum exagerat de alcool, membri ai familiei cu probleme psihice sau cu probleme de delicvenţă. Astfel, 55 dintre cei intervievaţi au spus că au avut o copilărie nefericită, 30, că în familia lor există sau a existat un consum frecvent de alcool, iar 27, că părinţii au divorţat. 22 dintre participanţi consumau sau au consumat frecvent alcool, 18 au crescut în casa de copii, 16 au avut tentative de suicid, 7 consumau sau au consumat droguri, iar 6 au suferit abuzuri sexuale.

Bunuri furate

La mai mult de jumătate (74) dintre persoanele chestionate le-au fost furate bunurile personale, iar multora (33) acestea le-au fost distruse. Totdată, aproape jumătate (38) dintre ei au fost alungaţi din spaţiile publice – gară, magazine etc, iar mulţi dintre ei (40) au fost bătuţi sau agresaţi de alţi oameni, dar şi de Poliţie (23). La 34 li s-a refuzat ajutorul de către reprezentanţii unor instituţii, iar 6 au fost obligaţi să cerşească.

Mai mult de 30 de ani pe stradă

O treime dintre cei au participat la studiu au declarat că nu au un adăpost de 5-15 ani. Alţi 33% au spus că sunt în această situaţie de 1-5 ani. 13% dintre cei intervievaţi sunt pe stradă de 3 luni – 1 an, iar 12%, de 15-30 de ani. 6% aveau între 1 şi 3 luni de când erau persoane fără adăpost, iar 3% - peste 30 de ani.

Soluţii de adăpostire

În ceea ce priveşte soluţiile de adpostire, cercetarea a arătat că sunt trei categorii de persoane fără adăpost. Este vorba despre cei care au stat în spitale, la rude, la cunoştinţe, cei care au dormit în spaţii improprii pentru locuit, dar oarecum protejate (locul de muncă, case părăsite etc.) şi cei care dorm în spaţii mai puţin protejate precum subsolurile blocurilor, parcuri etc. Dintre cei care au participat la studiu, cei mai mulţi au indicat ca soluţii de adăpostire parcurile (51), urmate de scările de bloc şi subsoluri (47) şi gări (42). Alte soluţii au mai fost la cunoştinţe, (33), în spitale (31), în case sau automobile părăsite (17), la rude (16), la locul de muncă (11), sub poduri (9) şi lângă conducte de apă caldă (4).

Au făcut tot ce au putut pentru o viaţă normală

Dintre persoanele care au luat parte la cercetare, 82 au spus că au făcut tot ce au putut pentru a reveni la o viaţă normală, iar 77 au afirmat că îşi doresc o viaţă normală alături de soţi sau soţie şi copii. 23 au apreciat că le-ar fi greu să se obişnuiască cu o viaţă normală, 18 au spus că s-au obişnuit să trăiască pe stradă, iar 10, că le place să trăiască pe stradă. Niciunul dintre respondenţi nu a spus că ar alege viaţa pe stradă.

Cele mai solicitate servicii de către persoanele fără adpost au fost locuinţele sociale (80), adăposturile de noapte (80), ajutor financiar (70), un loc de muncă (68), cantină socială (63), ajutor social (60), asistenţă medicală (58), locuinţă cu chirie (55) şi consiliere juridică (36).

Autorii cercetării observă o corelaţie între motivaţia de a schimba ceva şi perioada de timp petrecută în stradă în sensul scăderii acesteia, lucru care poate fi explicat prin faptul că persoana în cauză refuză să se implice în acţiuni care ar putea fi un prim pas pentru redresarea sa socială (refacerea actelor de identitate, întocmirea dosarului pentru pensionare, reluarea relaţiilor cu rudele etc.). „Această devitalizare este susţinută şi de lipsa încrederii în sine şi ceilalţi, un mare impact asupra sa avându-l şi traumele suferite în perioada lungă de timp petrecută în stradă. Prin comparaţie, persoanele care se află de puţin timp în stradă (1-2 ani) insistă să fie sprijinite pentru a găsi o soluţie la situaţia de criză în care se află,pe când cei care supravieţuiesc în stradă de mai mulţi ani se limitează să solicite numai sprijin material (haine, hrană etc.)”, se spune în studiu.

Autorii cercetării mai arată că majoritatea persoanelor fără adăpost sunt bărbaţi, motivele fiind diferite de la caz la caz. „Comparativ cu femeile, aceştia sunt respinşi mai puternic de familii, rup mai uşor relaţiile familiale, prezintă (majoritatea) o dependenţă mai ridicată de alcool, au o agresivitate verbală şi fizică mai mare, sunt depresivi, demotivaţi şi dezinteresaţi de problemele pe care le au, capacitatea lor de adaptare la sitaţii noi şi comunicarea sunt mai reduse”, notează autorii cercetării.