Pavel Coruţ: "Homosexualitatea se poate trata". Scriitorul participă astăzi la marşul anti-homosexualitate

Membrii organizaţiei "Noua Dreaptă" participă, începând cu ora 11.00, la un marș al normalității, care va avea loc înaintea paradei homosexualilor, GayFest, la eveniment fiind invitați să participe toți ”cei ce susţin valorile familiei tradiţionale”. Pavel Coruţ s-a alăturat mişcării.

Ştiri pe aceeaşi temă

Câteva zeci de persoane s-au adunat astăzi, începând cu ora 11.00, în Piaţa Victoriei de unde va porni Marşul pentru normalitate organizat de Noua Dreaptă. Participanţii protestează astfel faţă de manifestărea publică a homosexualilor, Gayfest, care va avea loc în această seară la ora 17.00. Comparativ cu anii trecuţi, când la marşul anti-gay participau mii de oameni, astăzi nu au venit în Piaţa Victoriei mai mult de o sută de persoane.

"Este o perioadă dificilă, mai ales din punct de vedere economic. De asemenea cred că oamenii sunt îngrijoraţi de problemele imediate, locul de muncă, şcoala copilului, şi nu mai au energie pentru a se bate cu anomaliile de acest fel. Asta nu înseamnă că nu sunt foarte mulţi care au aceeaşi opinie ca a noastră", ne-a spus Tudor Ionescu, reprezentantul Noii Drepte, filiala Bucureşti.

Acţiunea este autorizată pentru intervalul orar 11.00 - 14.00, pe traseul Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Splaiul Independenţei - Dealul Patriarhiei (Piaţa Unirii).

Protestatarii cer parlamentarilor să legifereze obligarea homosexualillor la tratament medical

Participanţii la marş au bannere pe care scrie "A voastră «diversitate» înseamnă boală pentru societate", "Împotriva homosexualităţii, pentru normalitate", "Degeneraţii nu-i tolerăm!", "Homosexuali, trataţi-vă medical, respectaţi legile divine!", "Domnilor parlamentari, legiferaţi obligarea homosexualillor la tratament medical".

Scriitorul Pavel Coruţ s-a alăturat astăzi mitingului pentru că, spune el, "homosexualii nu ar trebui să-şi afişeze preferinţele sexuale în public. Este obscen iar noi trebuie să ne protejăm copiii de un astfel de comportament, să protejăm valorile familiei. Femeia şi bărbatul au fost create să fie fiinţe complementare, să se completeze reciproc, aşa că homosexualitatea nu are legătură cu natura. Pe deasupra, homosexualitatea se poate trata, există în această privinţă studii şi dovezi, numai să aibă bunăvoinţă", ne-a spus Pavel Corţu.

Participanţii la protest spun că nu sunt neapărat împotriva homosexualilor, dacă nu se manifestă public, ci doar că sunt susţinători familiilor tradiţionale.

”La manifestare sunt asteptaţi toţi membrii şi simpatizanţii Noii Drepte, precum şi toţi cei ce susţin valorile familiei tradiţionale şi doresc să-şi exprime opoziţia faţă de manifestările publice ale homosexualilor care promovează într-o manieră ostentativă perversiunea şi promiscuitatea, prezentate în mod ipocrit drept "stil de viaţă alternativ" şi elemente de "diversitate"”, precizează reprezentanţii Noii Drepte.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: