Grav accident la Clinceni: şase persoane, dintre care trei copii, au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O maşină s-a răsturnat în seara de Florii, în localitatea Clinceni, judeţul Ilfov. Şase persoane au rămas încarcerate, printre care trei copii.

UPDATE

Toate cele şase persoane au fost transportate cu două ambulanţe, la un spital din Capitală. Din primele date rezultă că şoferul a circulat cu o viteză foarte mare, iar când a ajuns în curbă nu a mai putut controla maşina. Automobilul a ieşit pe câmp, fiind găsit la o distanţă de 25 metri de carosabil.

Şoferul maşinii a fost rănit grav, iar ceilalţi doi adulţi şi cei trei copii, cu vârste de 7, 8 şi, respectiv, 14 ani, au suferit răni uşoare, a precizat Claudia Burada, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, pentru Mediafax.


Şase persoane, între care şi trei copii, au rămas încarcerate într-o maşină, în urma unui accident care a avut loc, duminică seara, în judeţul Ilfov.

"În jurul orei 19:20 a avut loc o autoaccidentare. Şoferul unui autoturism care se deplasa pe raza localităţii Clinceni a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă i s-a răsturnat. Şoferul este grav rănit, iar ceilalţi ocupanţi, dintre care trei copii de 3, 7 şi 14 ani, au suferit leziuni uşoare", a declarat, la Realitatea TV, purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, Claudia Burada.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite