Ghidul care te ajută să descoperi 11 specii de arbori răşinoşi din Bucureşti: Cum arată fructele pomului din Herăstrău din care se făcea otravă pentru săgeţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ghidul de buzunar are coduri care pot fi scanate cu ajutorul cărora se află coordonatele exacte ale arborelui răşinos FOTO David Muntean
Ghidul de buzunar are coduri care pot fi scanate cu ajutorul cărora se află coordonatele exacte ale arborelui răşinos FOTO David Muntean

Un grup de peisagişti din Bucureşti a decis să facă o broşură în care se găsesc cei mai frumoşi arbori răşinoşi din oraş. Cu bani puţini, voluntarii au imprimat 500 de broşuri în care se găsesc coduri ce pot fi scanate cu telefoanele mobile şi tabletele, care îi conduc pe cei interesaţi exact în locul în care se află cei mai frumoşi arbori răşinoşi din Capitală.

Asociaţia Peisagiştilor din România, alături de alţi voluntari, inspiraţi de exemplele găsite în alte state europene, a creat un ghid de buzunar util pentru toţi cei care vor să descopere arborii răşinoşi din Bucureşti. Concret, este vorba despre câteva pagini în care sunt prezentate 11 specii de răşinoase.

La începutul fiecărei pagini, chiar lângă numele speciei, se află un cod care poate fi scanat cu ajutorul telefonului mobil sau cu ajutorul tabletei. Imediat ce acesta este scanat, pe telefonul mobil/tabletă îţi apar coordonatele exact ale locului în care se găseşte respectivul arbore.

Chiparosul din Herăstrău care stă să moară

În ghidul tipărit de peisagişti, câţiva arbori răşinoşi se găsesc în cel mai mare parc din Bucureşti: Herăstrău. Andreea Răducu-Lefter, coordonator Departament Profesionişti Asociaţiei Pesisagiştilor din România, povesteşte că aici se află câţiva Chiparoşi de baltă foarte bătrâni şi foarte frumoşi.

Un chiparos se află la câţiva metri distanţă de un altul care stă să cadă în apă FOTO David Muntean

peisagisti
„Chiparoşii de aici sunt nişte exemplare foarte frumoase. Au fost plantaţi, cel mai probabil, chiar în anul în care a fost amenajat parcul. Un lucru de ştiut despre ei este că, alături de Ginko biloba şi Larix decidua (Larice), aceştia au frunzele căzătoare“, explică peisagista.

De asemenea, aceasta completează că în unele zone din Parcul Herăstrău bordura care mărgineşte apa a fost practic spartă de rădăcinile Chiparosului de baltă, care se întind pe câţiva metri sub copac. În ghidul de buzunar tipărit de peisagişti se mai spune că acest arbore exotic dezoltă la baza nişte pneumatoforii. Cu alte cuvinte, este vorba despre nişte rădăcine crescute la suprafaţa pământului în care este depozitată apă.

peisagisti

Arborele stă să cadă FOTO David Muntean

Unul dintre Chiparoşii de baltă din Herăstrău stă să moară, fiind căzut în apă în mare parte, doar rădăcina arborelui fiind adânc înfiptă în pământ. Nimeni nu pare să caute soluţii pentru a-l salva, iar cei mai mulţi vizitatori ajung în parc se duc să se pozeze cu pomul care de bună vreme se află „în comă“.

Tisa are fructe din care se făcea otravă pentru săgeţi

Un alt arbore răşinos care se găseşte în ghidul realizat de peisagişti şi în Parcul Herăstrău din Capitală este Tisa. Tisa este considerată una dintre cele mai longevive specii, ocazional întâlnindu-se exemplare cu vârste de peste 3.000 de ani.

peisagisti

În interiorul fructelor roşii sunt seminţe din care se făcea otravă pentru săgeţi FOTO David Muntean

O curiozitate despre acest arbore, spune Andreea Răducu-Lefter, este că, pe vremuri, din bobiţele care se găsesc în interiorul fructelor roşii pe care le face acest arbore se făcea otravă pentru săgeţi. În schimb, fructele roşii sunt numai bune de mâncat pentru păsări.

Nou ghid pentru recunoaşterea foioaselor

Reprezentanta Asociaţiei Peisagiştilor din România spune că acest ghid de buzunar a fost tipărit în 500 de exemplare, în special pentru a fi un material educativ şi uşor de folosit pentru copii, dar nu numai. Cu ajutorul ghidului de buzunar, bucureştenii îşi pot cunoaşte oraşul mult mai simplu, găsind informaţii valoroase nu doar despre monumente şi clădiri. Cele 500 de ghiduri tipărite au fost împărţite gratuit în cadrul unui eveniment, dar pe viitor peisagiştii doresc să tipărească ghiduri de recunoaştere a foioaselor, după cum a precizat Andreea Răducu-Lefter.

Pe aceeaşi temă:

FOTO 10 cei mai spectaculoşi copaci din lume

Teiul lui Eminescu, în pericol de moarte. Arborele-simbol al Iaşiului are nevoie urgentă de tratament, iar specialiştii îi dau ultimatum primarului Nichita

Lecţie de botanică pentru măcelarii teilor din Iaşi: „Este colosal de mult să tai 800 de copaci într-un an. Ăsta e un masacru”

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite