FOTO Hotelul Cişmigiu a fost redeschis după 17 ani de paragină

FOTO Hotelul Cişmigiu a fost redeschis după 17 ani de paragină

Hotelul Cişmigiu din centrul Capitalei s-a redeschis pe 19 decembrie 2012 FOTO Andrada Mirică

Legendarul Hotel Cişmigiu din centrul Bucureştiului a fost redeschis miercuri, 19 decembrie, la 17 ani de când superbul edificiu a fost înschis. Compania iberică Hercesa a investit aproximativ 15 milioane de euro în renovarea completă a hotelului, care a durat mai bine de patru ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Amplul proces de restaurare a necesitat reconstruirea de la zero a interiorului, iar din restul clădirii au fost păstrată doar faţada originală a clădirii, cu elementele sale arhitecturale din 1912.

Hotelul dispune de 60 de apartamente care se adresează turiştilor care vor să se cazeze pe termen lung. Apartamentele au suprafeţe între 38 şi 50 de metri pătraţi, iar gradul de confort este de patru stele.

Cu toate că spaniolii de la Hercesa au aunţat finalizarea lucrărilor, constructorii vor mai rămâne şi anul viitor pe şantierul de pe Bulevardul Elisabeta. În primele luni ale anului viitor vor începe lucrările de restaurare a berăriei Gambrinus şi a unui restaurant amplasat la etajul 6 al clădirii. Tot anul viitor vor fi disponibile şi sălile de conferinţă din interiorul hotelului.

"Targetul nostru sunt expaţii, persoane din corpul diplomatic, dar şi turişti. Estimăm venituri de 1,5 milioane de euro în primul an de funcţionare", a declarat miercuri la deschiderea hotelului directorul Hercesa România, Mauricio Mesa Gomez.

 
Foto
Hotel Cişmigiu, redeschis după 17 ani  

Primii chiriaşi ai hotelului sunt Institutul Cultural Spaniol Cervantes şi Librăria Humanitas de la Cişmigiu care şi-au adjudecat spaţii în interior încă din 2011

Hotelul Cişmigiu, numit iniţial Palace, a fost construit în anul 1912 şi avea 200 de camere. În anul 1948, când a fost naţionalizat, numele i-a fost schimbat în Hotel Cişmigiu.

După 1990, hotelul a fost transformat în cămin pentru studenţi, iar cinci ani mai târziu clădirea a fost închisă, fiind într-o stare avansată de degradare.

Hercesa a cumpărat clădirea în anul 2005, iar lucrările de renovare au început în 2009.

Hercesa este o companie spaniolă cu afaceri în domeniul imobiliar şi industrial şi a construit peste 20.000 de apartamente. Firma gestionează apartamente în regim de închiriere şi este prezentă pe piaţa românească din anul 2004.

 

 Hotelul Cişmigiu din Bucureşti, deţinut de firma spaniolă Hercesa, a fost redeschis miercuri, după 17 ani în care clădirea nu a fost funcţională şi după alţi câţiva ani în care s-a lucrat la renovare şi au fost investite aproximativ 15 milioane de euro. FOTO Andrei Zdetoveţchi, Facebook/hotelcismigiu

Imagini din aceeasi galerie
  •  Hotelul Cişmigiu din Bucureşti, deţinut de firma spaniolă Hercesa, a fost redeschis miercuri, după 17 ani în care clădirea nu a fost funcţională şi după alţi câţiva ani în care s-a lucrat la renovare şi au fost investite aproximativ 15 milioane de euro. FOTO Andrei Zdetoveţchi, Facebook/hotelcismigiu
  • Intrarea în Hotel Cișmigiu FOTO Adevărul/Andrada Mirică
  • Hotelul are 60 de apartamente care se adresează turiştilor care vor să se cazeze pe termen lung FOTO hotelcismigiu.ro
  • Apartamentele au suprafeţe între 38 şi 50 de metri pătraţi, iar gradul de confort este de patru stele FOTO hotelcismigiu.ro
  • Interiorul Hotelului Cișmigiu a fost refăcut de la zero FOTO hotelcismigiu.ro
  • Hercesa a cumpărat clădirea în anul 2005, iar lucrările de renovare au început în 2009 FOTO hotelcismigiu.ro
  •  Interiorul a fost reconstruit de la zero FOTO hotelcismigiu.ro
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările