FOTO Cum arăta lumea în vremea lui Iisus: un sat biblic a fost construit în Parcul Titan din Capitală

FOTO Cum arăta lumea în vremea lui Iisus: un sat biblic a fost construit în Parcul Titan din Capitală

Satul biblic reproduce fidel atmosfera din vremea în care trăia Iisus FOTO Roberto Sălceanu

Bucureştenii curioşi să vadă cum arătau casele din vremea lui Iisus Hristos şi haine pe care le purtau oamenii de atunci pot afla vizitând satul biblic din Parcul Titan din Capitală. Pentru realizarea decorului care reproduce fidel atmosfera de acum mii de ani, peste 1.200 de voluntari au muncit zile întregi.

Ştiri pe aceeaşi temă

O atmosferă istorică pe care o putem vedea doar cu ochii minţii a fost redată fidel în parcul bucureştean din Sectorul 3 al Capitalei. Peste 1.200 de voluntari au lucrat la foc continuu pentru a ridica de la zero case şi ateliere tradiţionale care existau în vremea Mântuitorului Iisus Hristos.

În jur de o lună a durat doar fabricarea hainelor care imită veşmintele purtate în acea vreme, iar cei care aleg să vizitez satul biclic din Parcul Titan vor primi toate răspunsurile de la ghizii specializaţi nu doar în istoria timpului biblic, ci şi în modul în care pescuiau vechii evrei , cultivau pământul sau creşteau animalele.

„Cei mici se vor putea bucura minute în şir urmărind staule cu oi, capre, cai, cămile, lame, ba chiar şi găini sau alte păsări de talie mică domesticite, ca să nu mai vorbim de eventualele plimbări cu poneiul, contra cost. Organizatorii, Asociaţiile Amicus Bucureşti şi Exploratori pentru viitori, au gândit inclusiv reproducerea unei sinagogi, locul în care evreii aduceau zilnic rugăciuni divinităţii“, spun organizatorii evenimentului.

Satul biblic este deschis vizitatorilor în fiecare zi, până joi (17 aprilie), în intervalul orar 10.00-20.00, iar organizatorii promit o călătorie inedită în timp şi „o reconstituirea fără egal în Europa“ a vremurilor de atunci.

De asemenea, se organizează şi o serie de miniconcerte şi dramatizări cu tematică religioasă, iar cei care doresc să mănânce o pot face într-un restaurant cu meniu biblic în care humusul, lintea, spanacul şi soia sunt nelipsite. Una dintre vedetele meniului este „supa lui Esau“, preparată după o reţetă antică.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: