Conducerea RATB vrea să majoreze preţul biletului la 2 lei şi să limiteze călătoriile pensionarilor pe mijloacele de transport în comun

Conducerea RATB vrea să majoreze preţul biletului la 2 lei şi să limiteze călătoriile pensionarilor pe mijloacele de transport în comun

Bucureştenii ar putea plăti 2 lei pentru o călătorie cu mijloacele de transport în comun din oraş FOTO Arhivă

Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) au spus că printre planurile pe care le au se numără majorarea tarifelor de călători  şi introducerea unui sistem limitat de gratuitate pentru pensionari. Concret, spune conducerea regiei, majorarea preţului unui bilet de călătorie ar putea resuscita într-un fel sau altul situaţia în care se află RATB acum.

Ştiri pe aceeaşi temă

Directorul general al regiei, Vincenţiu Daniel Antonescu, a spus într-un interviu acordat Agerpres că printre planurile pe care le are în următoarea perioadă se numără şi majorarea tarifului la călătorie în acest an. Concret, spune Antonescu, din punct de vedere social ar fi potrivit ca preţul călătoriei să rămână neschimbat – 1,3 lei – însă ar fi potrivit pentru Regiei ca preţul călătoriei cu transportul în comun să crească.

Pentru a realize această majorare, conducerea RATB a făcut o solicitare către Consiliul General în acest sens şi acum aşteaptă un răspuns. În cazul în care totul va decurge conform planului RATB, bucureştenii vor fi nevoiţi să scoată din buzunar 1,8 sau chiar 2 lei pentru o călătorie. Această măsură, precizează directorul, ar putea resuscita situaţia regiei pe partea de încasări.

Pensionarii, călătorii cu porţia

De asemenea, Antonescu a mai precizat că în cazul pensionarilor trebuie să existe o formă de gratuitate, însă ar trebui să fie controlată. Directorul RATB spune că ar vrea să restricţioneze această perioadă de gratuite în funcţie de oră. Totodată, a spus că se gândeşte la acordarea unor carduri de călătorie pentru că în acest moment nu se ştie clar numărul pensionarilor care circulă cu mijloacelele de transport în comun, întrucât o pot face gratuit doar cu talonul de pensie. În cazul în care s-ar introduce aceste carduri, pensionarii ar avea 90 de călătorii gratuite lunar între anumite ore ale zile.

În cazul în care se va trece de acest număr, pensionarii vor fi nevoiţi să plătească celelalte călătorii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: