Cinci persoane au fost reţinute în dosarul furturilor din agenţiile de pariuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă seară au fost reţinute 5 persoane în dosarul furturilor care au avut loc în mai multe agenţii de pariuri de pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Timiş, a anunţat Poliţia Capitalei.

Poliţia a efectuat mai multe percheziţii la domiciliul persoanelor suspectate că au furat bani din zece agenţii de pariuri.

Persoanele arestate sunt acuzate de constituirea unui grup infracţional organizat care în perioada ianuarie-februarie 2020 ar fi pătruns în mai multe agenţii de pariuri de unde au sustras sume mari de bani şi case de valori cu bani, prejudiciu estimat la aproximativ 200.000 lei.

"Cei în cauză sunt bănuiţi că fac parte dintr-un grup organizat care, în perioada ianuarie - februarie, a acestui an, ar fi pătruns în zece agenţii de pariuri, aflate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Timiş, de unde au sustras sume de bani şi case de valori ce conţineau bani. Prejudiciul estimat este în jur de 200.000 lei", a precizat sursa citată, după cum relatează Agerpres.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite