Cei care aruncă aiurea moloz vor fi filmaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După modelul camerelor de luat vederi montate pe Bucureşti-Ploieşti pentru a-i prinde pe şoferii care încalcă legea, Direcţia de Poliţie Comunitară a sectorului 1 va amplasa un sistem de

După modelul camerelor de luat vederi montate pe Bucureşti-Ploieşti pentru a-i prinde pe şoferii care încalcă legea, Direcţia de Poliţie Comunitară a sectorului 1 va amplasa un sistem de supraveghere video în zonele periferice şi la malurile lacurilor.
Aceste locuri au fost transformate în gropi de gunoi de persoane care locuiesc la curte şi nu au încheiat contracte cu societatea de salubrizare sau de firmele de construcţii care nu se jenează să răstoarne molozul transportat cu maşinile. "Prin această modalitate îi vom disciplina pe cetăţeni să încheie contracte cu REBU. Vom obţine astfel şi probele necesare, se va vedea cine este persoana în cauză şi care este numărul de înmatriculare al maşinii, pentru cazurile în care contravenţia este negată de făptuitor", ne-a declarat, ieri, Marius Tudorică, director executiv la Direcţia de Poliţie Comunitară sector 1.
Poliţiştii comunitari vor monitoriza hipermarketurile
Marile magazine au intrat şi ele în vizorul poliţiştilor comunitari. Deşi se scot tone de gunoi din hipermarketuri, acestea nu au încheiate contracte decât pentru câteva tomberoane. Restul gunoiului este dus, în saci, la marginea rigolei. "Vom începe o campanie de verificare a contractelor de salubrizare în marile magazine, apoi le vom monitoriza permanent. Este unica soluţie pentru respectarea legii", a precizat Marius Tudorică.

Străuleşti - zonă de pericol
Cele mai periculoase zone din punct de vedere al securităţii locuitorilor sunt cele limitrofe cu pădurile. Se remarcă zona Străuleşti, între restaurantul "Doi cocoşi" şi linia de centură, şi Vatra Nouă din Băneasa. "Pericole sunt peste tot, însă în aceste zone nu îţi garantează nimeni că nu ţi se întâmplă nimic", a declarat directorul Poliţiei Comunitare sector 1. Marea luptă se duce însă cu legislaţia, care nu permite eradicarea prostituţiei şi vagabondajului. Prevederile legale nu permit poliţistului comunitar să demareze acte de cercetare penală. Acesta trebuie să constate fapta, să conserve locul faptei şi să predea autorul, în cazul în care acesta este prins, poliţiei naţionale care va "rezolva" cazul în colaborare cu Parchetul. Astfel, o prostituată este plimbată între o serie de instituţii şi tot în stradă ajunge, de unde va fi ridicată din nou de poliţistul comunitar.
Un număr de 238 de poliţişti comunitari asigură liniştea locuitorilor din cel mai bogat sector al Capitalei, înarmaţi cu pistoale cu gloanţe de cauciuc sau cu puşti, bastoane, spray-uri lacrimogene, dispozitive electroşoc şi cătuşe. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la peste 10 miliarde de lei, plus bunuri confiscate în valoare de 1,5 miliarde de lei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite