Campanie pentru combaterea comerţului ambulant ilegal, în Sectorul 1 al Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Locală Sector 1 derulează o amplă campanie de combatere a comerţului ambulant din această zonă administrativă. Agenţii locali fac periodic razii în zonele aglomerate ale Sectorului 1 pentru a-i depista şi sancţiona pe aşa-zişii comercianţi care îşi desfac produsele în zone neautorizate sau care nu respectă legea.

De la începutul anului şi până acum poliţiştii locali au identificat 255 de persoane care practicau comerţ ilicit de domeniul public al Sectorului 1, aplicând 426 sancţiuni contravenţionale. Este vorba despre cinci avertismente şi 421 amenzi contravenţionale în valoare  totală de aproape 200.000 lei. În plus, s-a dispus şi măsura complementară a confiscării bunurilor în valoare totală de peste 8.000 lei.

“Am creat condiţii pentru desfăşurarea unui comerţ civilizat în pieţele din Sectorul 1 tocmai pentru a preveni acest tip de activitate practicată la întâmplare, la colţul străzii. Nu putem accepta ca domeniul public să fie luat în stăpânire de diverse persoane certate cu legea, fie că este vorba de parcagii, cerşetori sau comercianţi ambulanţi. Pentru un oraş civilizat şi pentru ca sănătatea cetăţenilor să nu fie pusă sub nicio formă în pericol am declarat toleranţă zero atât faţă de comerţul ilicit cât şi faţă de orice practică nelegală pe domeniul public al Sectorului 1”, declară primarul Andrei Chiliman.

Zonele din Sectorul 1 cele mai frecventate de comercianţii ambulanţi sunt Piaţa Romană, Piaţa Matache şi împrejurimi, Perla şi Piaţa Amzei. Conducerea Poliţiei Locale Sector 1 face un apel către comunitatea Sectorului 1 şi către persoanele care tranzitează această zonă administrativă să sprijine demersurile autorităţilor locale de combatere a comerţului ambulant şi să nu mai încurajeze astfel de practici.

„Facem un apel la cetăţeni să nu mai achiziţioneze produse decât de la comercianţi autorizaţi şi numai din locuri special amenajate în acest scop. Atragem atenţia că achiziţionarea de produse de la prima persoană întâlnită în cale, pe trotuar sau în diverse intersecţii, înseamnă atât risc major pentru sănătatea cumpărătorului cât şi perpetuarea unor practici nelegale. Numai împreună, administraţie locală şi cetăţeni putem stopa practicarea comerţului ilicit pe domeniul public al Sectorului 1“, au declarat reprezentanţii Poliţiei Locale Sector 1.

Totodată, cetăţenii Sectorului 1 pot semnala 24 de ore din 24 prezenţa comercianţilor ambulanţi pe domeniul public la numărul de telefon 021/9540 şi un echipaj al Poliţiei Locale Sector 1 se va deplasa, în cel mai scurt timp, la faţa locului pentru a-i sancţiona.

Cine intră în categoria comercianţilor ambulanţi iliciţi

În categoria persoanelor care practică comerţul ambulant ilicit intră orice persoană care vinde sau prestează un serviciu ambulant stradal cu orice marfă sau prestaţie în locuri neautorizate sau fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege şi acte normative (Legea nr. 12/1990 republicată în 2014; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2000 republicată în 2012; Hotărârea Consiliului Local Sector 1 Bucureşti nr. 182/2013; Hotârârea Guvernului nr. 661/2001).

Bunurile destinate comerţului ilicit supuse confiscării

Poliţiştii locali pot acţiona aplicând sancţiuni contravenţionale, dacă fapta nu constituie, potrivit legii penale, infracţiune. Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la vânzarea ambulantă stradală, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă.

Sancţiunile contravenţionale principale sunt avertismentul, amenda contravenţională şi obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Sancţiunile contravenţionale complementare sunt confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii şi suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a activităţilor de comercializare a produselor specifice perioadelor de sărbători.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite