VIDEO Centrul Vechi din Bucureşti, spaţiu al veşnicelor schimbări: poveşti de prin hanurile comerţului de altădată şi idile în „inima distracţiei“ din Capitală

VIDEO Centrul Vechi din Bucureşti, spaţiu al veşnicelor schimbări: poveşti de 
prin hanurile comerţului de altădată şi idile în „inima distracţiei“ din
 Capitală

Centrul Istoric din Bucureşti este punctul zero de distracţie al oraşului

Centrul Istoric de astăzi este amalgamul bizar şi inedit care a crescut cu energia negoţului, cu bucuria promenadei şi a loisirului boem pe ritm de canţonete. Între calin muzical, prostituat murdar, pe alocuri beţiv şi prin părţi regal, el mai păstrează astăzi, astenic, din boarea dulce-amăruie de altădată. Un reportaj din cadrul celei mai frumoase campanii „Adevărul” - „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Povestea din spatele locului considerat în prezent inima distracţiei bucureştene se întinde pe o suprafaţă de 57 de hectare, din care zona Lipscani ocupă, în prezent, circa 15 hectare, semn clar că primele note ale întregului cântec de boem stricat a fost scris în jurul acestei străzi.

Lipscani este una dintre cele mai vechi zone negustoreşti din Centrul Istoric, dar a fost cunoscută de mult sub denumirea de „Uliţa Mare“, artera care făcea legătura între marile drumuri comerciale ale României. Prima menţiune documentară a „Uliţei Mari“ este făcută în anul 1589. La scurt timp după acest moment, strada a fost populată de tot felul de negustori, care şi-au înfiinţat magazine, prăvălii şi hanuri.

Nu erau românii însă singurii care aveau să se mute aici pentru secole. Grecii, bulgarii, sârbii, evreii, albanezii sau austriecii şi-au deschis numeroase bazaruri. „La parter, comercianţii aveau magazine cu vitrine mari, unde îşi aranjau marfa cât mai atrăgător posibil. Deasupra acestora, majoritatea evreilor îşi amenajau locuinţele, pentru a fi cât mai aproape de stofele ori bijuteriile a căror comercializare le asigurau traiul zilnic", a explicat Anca Ciuciu, una dintre autoarele volumului „Istorii şi imagini din Bucureştiul evreiesc“.

Cartierul Roşu de Bucureşti

Mai târziu, povestea unei uliţe mari a prins cu totul alte valori. În 1750, „Uliţa Mare“ se transformă în strada Lipscani, şi asta datorită bişniţarilor care aprovizionau magazinele cu pânze şi ţesături aduse de la Leipzig sau Lipsca. Hanurile de pe această stradă erau întotdeauna pline de negustori din toate colţurile lumii.

Acestea erau atât de aglomerate, încât unii dintre bişniţari dormeau chiar şi în curte, la focul cald al lemnelor proaspăt tăiate. Cele mai importante erau Hanul Gabroveni, Hanul cu Tei, Hanul Greci şi Hanul lui Şerban Vodă.

 

Faptul că numele străzilor poartă numele meşteşugarilor şi negustorilor care îşi făceau veacul pe ele nu mai este de mult un secret. Aşa a apărut şi strada Şelari, unde se găseau tot felul de obiecte de harnaşament.

Poate mai interesant este însă că strada Şelari era comparată, în acele vremuri, cu celebrul Cartier Roşu din Amsterdam, datorită bordelurilor sale, fiind una dintre cele mai cunoscute zone pentru plăceri trupeşti.

O altă uliţă care avea să rămână în conştiinţa bucureşteanului este Strada Smârdan. Desigur, motivul este cu totul altul: aici, în seara zilei de 23 ianuarie 1859, la numărul 39 la Hotelul Concordia, membrii de frunte ai Partidei Naţionale îl numesc pe Alexandru Ioan Cuza domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti. În acele momente se înfăptuia un ţel important al poporului român, şi anume „Unirea“. Clădirea se află astăzi în paragină, existând însă intenţii ale autorităţilor de a reabilita monumentul. Nimic concret încă.

Povestea din spatele micului

Una dintre străzile cu poveste din Centrul Istoric este şi strada Covaci, recunoscută pentru celebrul restaurant „La Iordache“. Localul a devenit renumit după ce, de aici, s-a dus vestea popularilor mititei. Legenda spune că, într-una dintre nenumăratele nopţi de ospăţ, cârciumarul a rămas fără maţe de oaie pentru cârnaţi.

Atunci, Nicolae Orăşanu, fost poet român şi gazetar, i-ar fi cerut acestuia să pună amestecul de carne tocată şi mirodenii direct pe grătar, aşa cum era. Astfel, după ce Orăşanu a gustat din produsul-experiment, l-ar fi numit, în glumă, „mititel“.

Curtea Veche şi Dracula

Cu toate că unul dintre cei mai înfricaţi domnitori români nu a locuit pentru perioade foarte lungi aici, Curtea Domnească sau Curtea Veche a fost una dintre reşedinţele domneşti, cea din actualul Centru Istoric fiind alternativă celei de la Târgovişte. O poveste cunoscută ce leagă locul de mister este cea a „Zidului lui Dracula“ din beciul Curţii Vechi.

Prin Centrul Istoric umblă zvonuri cum că fostul domnitor al Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, bântuie şi acum Curtea Veche, cetate construită de Mircea cel Bătrân şi consolidată de el în 1458. Pe locul unde acum se află Curtea Sticlarilor, au fost găsite urme ale cazanelor lui Vlad Ţepeş, cunoscut şi sub numele de Dracula, unde se spune ca ar fi fost topitoria fostului domnitor.

Dar peste toate poveştile despre cârciumi şi străzi, Centrul Istoric din Bucureşti este totuşi renumit pentru numărul uriaş de hanuri ce existau odată într-un spaţiu relativ restrâns. Din păcate, puţine au reuşit totuşi să supravieţuiască ”intemeperiilor timpului”.

Hanul Constantin-Vodă Brâncoveanu: de la han, la muzeu de istorie

Unul dintre hanurile celebre din istoria locului este cel ridicat de Constantin-Vodă Brâncoveanu, care avea să devină cel de-al doilea cel mai apreciat han din Bucureşti. Incendiul din anul 1847, însă, care a cuprins o mare parte din oraş, a distrus hanul ale cărui ruine au fost demolate până în 1862. Aici edilii oraşului au hotărât să înalţe Palatul Poştelor a cărui construcţie a început în 1894, inaugurarea având loc în anul 1900. Aşa se face că în locul Hanului Constantin-Vodă, astăzi regăsim Muzeul Naţional de Istorie.

Hanul Filipescului a fost ridicat de către Constantin Căpitanul Filipescu, în anul 1700, pe un loc dat de zestre de Elena Cantacuzino uneia dintre fetele sale, cea care era căsătorită cu Pană Filipescu. După dispariţia hanului, Palatul Dacia şi-a făcut loc la colţul Lipscanilor cu Calea Victoriei. 

Hanul Colţea era renumit pentru negoţul care avea loc în interiorul zidurilor hanului, unde descindeau turcii. Mihai Spătarul Cantacuzino este autorul acestei construcţii, clasată printre cele opt hanuri cu biserici înăuntrul curţii. În prezent, aici se află clădirea proaspăt renovată a Spitalului Colţea.

Pe uliţa care mergea spre Târgul-din-Năuntru şi unde, ulterior, a fost construită Banca României, se afla un alt han, Hanul lui Filaret-Colţea, despre care nu s-a vorbit mai deloc. Mitropolitul Filaret a mai avut un han, numit Hanul lui Filaret-Mogoşoaia, care se deosebea de celălalt pentru că i se spunea hanul lui Filaret din Podul Mogoşoaiei. În locul acestui han se află în zilele noastre Teatrul Naţional, de la Piaţa Universităţii.

În imediata apropiere a hanului lui Filaret, puteau fi vizitate Hanul lui Chiriţa şi Hanul Bălăcenului. Despre Hanul Bălăcenului nu există scrieri, însă existenţa sa este confirmată pe cale orală, iar despre Hanul lui Chiriţa se spune că se afla unde astăzi este clădirea Elias.

Hanurile de astăzi, cârciumi căutate de turiştii străini

Chiar dacă multe dintre hanurile Bucureştiului de altădată au dispărut, astăzi câteva stau încă mărturie vremurilor apuse. Unul dintre ele este chiar Hanul Manuc, recent renovat de moştenitorul de drept. Manuc Bei (pe numele său armenesc Emanuel Mârzaian) construieşte hanul ce-i va purta numele în 1806.

Locul pe care s-a ridicat aparţinea Curţii Domneşti. „Hanul era compus din subsol, parter şi etaj. La subsol se găseau 15 pivniţe boltite, la parter se aflau 23 de prăvălii, două saloane mari, 10 magazii, 16 camere de servitori şi bucătării, patru odăi laterale şi un tunel în care încăpeau 500 de persoane; la etaj se aflau 107 odăi pentru locuinţe şi cantoare”, scrie George Potra în „Istoria Hanurilor bucureştene“.

Hanul Manuc a intrat renovări masive în 2009, iar în 2012 au început să fie deschise bucăţi din el. În prezent se lucrează la cramă şi la o parte din camerele clădirii monument ce găzduieşte peste 200 de ani de istorie. Grădina hanului, salonul voievodal şi restaurantul sunt permanent ocupate de muşterii români şi mai ales de cei străini. Hanul Manuc este unul dintre obiectivele cel mai des mediatizate în toate ghidurile străine şi deci unul dintre obiectivele fierbinţi din Bucureşti pentru turiştii care vin să guste un pic din gustul şi aroma Micului Paris, de altădată.

Hanul cu Tei încă poartă sigiliul proprietarilor

Un alt spaţiu istoric este Hanul cu Tei. Hanul este unul dintre puţinele hanuri vechi care mai există în centrul Bucureştiului. A fost construit în anul 1833 de către Anastasie Hagi, Gheorghe Polizu şi Ştefan Popovici, pe strada Lipscani. Era cunoscut şi sub numele de Hanul de pe Uliţa cea mare a Marchitanilor.

Este singurul han istoric din Bucureşti care şi-a păstrat forma de origine. La intrarea de pe strada Blănari se pot încă vedea şi astăzi „sigiliul” primilor proprietari („A.P.” şi „S.P.”). Fiecare dintre cei doi avea 14 magazine, situate în partea de sus a pivniţelor cu boltă. Astăzi, fostul han este un loc unde se organizează diverse galerii de artă, iar în pivniţă a fost deschis un bar. Porţile sale de fier bogat ornamentate oferă acces atât de pe strada Lipscani, cât şi de pe Blănari. De asemenea, faţada de sticlă a hanului este tipică Ţării Româneşti.  

Hanul Gabroveni, în renovare

Alt han celebru este Gabroveni. Clădirea-monument istoric este atribuită lui Constantin Mavrocordat, pornind de la însemnările francezului Jean Claude Flachat din 1739. Fostul secretar domnesc notează în memoriile sale că fiul lui Nicolae Mavrocordat, Constantin, a înălţat, ca sa-şi veşnicească gloria în toata strălucirea ei, un "bezesten". Flachat nu dă niciun indiciu asupra localizării acestei construcţii. Asociindu-se termenul de "bezesten", care înseamna o clădire pătrată, un fel de hală, cu aspectul Hanului Gabroveni, s-a presupus atribuirea acestui edificiu operei ctitoriceşti voievodale din cel de-al patrulea deceniu al secolului al XVIII-lea.

Deşi datat de unii istorici ca fiind construit în 1739, conform cercetărilor arheologice şi documentelor de epocă păstrate, Hanul Gabroveni a fost ridicat între 1804-1818 pe locuri ocupate anterior de case mai modeste realizate din cărămidă, ale căror vestigii au fost constatate în cadrul cercetărilor arheologice sub nivelul pivniţei hanului.

Un secol mai târziu, hanul a primit numele Hotel Gabroveni-Universal. În timpul regimului comunist clădirea a fost utilizată în scop comercial. Între anii 1998 şi 1999, Ministerul Culturii a intervenit prin lucrări de conservare şi consolidare, care au fost însă stopate.

Hanul Gabroveni este totuşi unul dintre exemplele pozitive unde autorităţile au salvat practic un vestigiu. Hanul, vechi de peste două secole, se află în renovări încă de anul trecut şi se va transforma într-un centru cultural ce va adăposti o sală de spectacole cu 200 de locuri, dar vor exista şi mici prăvălii amintind de negoţul de altădată.

Şi totuşi

Astăzi, Centrul Istoric al Capitalei este ”bolnav” de nuanţe neglijent amestecate, ”tuşeşte” uneori extreme bolnăvicioase, dar zâmbeşte deseori a inedit, pe ici, pe colo. Ici găseşti atmosferă de rugăciune şi linişte monahală, în grădina mânăstirii Stavropoleos, colo vezi firmele roşii luminoase cu masaj erotic. Ba te enervezi păşind greoi pe poteci aglomerate, ba amorţeşti în faţa vreunui cântăreţ ambulant ori a vreunui pictor rătăcit. Când te enervezi de prea multă mândrie şi superficialitate, când zâmbeşti în faţa unei piese de teatru sau te binedispui în prezenţa lui Vasilică Flaşnetarul şi a celor doi şoricei ce încă se învârt pe a sa pălărie. Pentru orice om care calcă în Bucureşti experienţa unei seri sau chiar a unei zile întregi în acest spaţiu al dilemelor merită încercat.

Petreceri până în zori astăzi, negoţul aprig de altădată

Centrul Istoric este totuşi, mai înainte de toate, cunoscut ca punctul zero de distracţie dintr-un Bucureşti tot mai aglomerat şi tot mai turistic. Serile caniculare de iulie nu mai pot fi stinse parcă decât de berile reci la halbă într-una din zecile de terase aliniate de-a lungul străduţelor întortocheate, cluburile poartă decoruri tot mai selecte, muzica răsună tot mai zgomotos până în zori, iar domnişoarele par tot mai atent îmbrăcate.

Un spaţiu concentrat al negoţului de orice fel odinioară, Centrul Vechi din Bucureşti a ajuns centrul promenadei şi al etalării de orice fel. Cele mai frumoase cupluri, cele mai frumoase domnişoare, cei mai zvelţi domni, cele mai scumpe haine, cele mai rare reţete, cele mai bune băuturi, toate trebuie să rămână la superlativ. Cel puţin aşa trebuie să creadă clienţii. Bizar, chiar asta cred.

Potrivit unei analize făcute de Ziarul Financiar, businessul anual al barurilor, restaurantelor şi al cafenelelor din Centrul Istoric variază undeva între 150 şi 200 de milioane de euro, asta în condiţiile în care singura piaţă din Bucureşti care părea că sfida criza financiară a înregistrat anul acesta scăderi considerabile.

Conform sursei citate, există în prezent circa 100 de localuri, un nivel similar celui din 2011, dar sub cel de anul trecut, când în zonă erau circa 150 de unităţi. Un aspect demn de menţionat este şi faptul că, cel mai probabil, cifra reală de afaceri a zonei este alta şi asta pentru că au existat anchete ale Poliţiei care au arătat că baruri mari sau chiar cluburi din Centrul Istoric făceau evaziune fiscală de zeci de mii de euro.

Preţuri: mari

Pentru cine este interesat să se plimbe prin Centrul Istoric al Bucureştiului şi vrea să ştie cât de pregătit să vină, financiar desigur, răspunsul ţine cel mai probabil de pretenţiile fiecăruia.

Trebuie spus că preţul mediu al unei beri este între 6 şi 8 lei, iar sucurile sunt în general mai scumpe. Preţurile pot ajunge şi mult mai sus, dar asta ţine de local, dar şi de produsul consumat. Există localuri care au şi peste 100 de tipuri de beri, dar şi localuri cu bere produsă local ori vin din podgoriile proprii. Mâncarea variază între bucătării cu specific chinezesc, libanez, egiptean şi altele, majoritatea restaurantelor au, însă, bucătărie normală.

Atracţia de bază unde opţiunile variază foarte mult sunt cluburile: pentru toate gusturile, dar şi buzunarele. De fapt, încă se mai găsesc cluburi considerate studenţeşti, unde preţurile par că au rămas în pic în urmă. Dacă veţi veni în Centrul Istoric trebuie să ştiţi că zona are un oarecare efect de magnet, aşa încât cei mai mulţi care merg aici la o întâlnire scurtă cu un prieten ajung acasă a doua zi dimineaţă.   

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.

Pe aceeaşi temă:

FOTO VIDEO Vacanţă în România: Mărişel, colţul de rai de unde a pornit legenda „Ioanei d'Arc a României”

FOTO VIDEO Incursiune în pădurile seculare ale Dobrovăţului, locul ales de Ştefan cel Mare pentru ultima ctitorie

Comorile ascunse din comuna Suliţa. Mănăstirea Cozancea, desfătare pentru suflet şi minte, şi iazul Dracşani – raiul pescarilor

FOTO VIDEO Totul despre Sfântul de la Bistriţa care aduce ploaia şi colţul de rai din Băile Govora şi din Rezervaţia Buila Vânturariţa

FOTO VIDEO Incursiune în ţinutul fabulos al comorilor regilor daci: secretele cetăţilor antice de la Sarmizegetusa Regia

FOTO VIDEO Vacanţă în Grădina Zmeilor - locul unde o tânără s-a transformat în stană de piatră. Porolissum- cetatea gladiatorilor


 

Terasele din Centrul Istoric sunt preferatele oamenilor în zilele caniculare de vară FOTO Adevărul 

Imagini din aceeasi galerie
  • Terasele din Centrul Istoric sunt preferatele oamenilor în zilele caniculare de vară FOTO Adevărul 
  • Hanul lui Manuc FOTO Adevărul 
  • Hanul lui Manuc FOTO Adevărul 
  • Hanu cu Tei din București FOTO Adevărul 
  • Așa va arăta pe interior Hanul Gabroveni FOTO Adevărul 
  • Vasilică Flașnetarul din Centrul Vechi din București FOTO Adevărul 
  • Centrul Vechi din București FOTO Adevărul 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: