BOR se dezice de firmele de turism care nu au binecuvântarea bisericii. ANAT: Comunicatul Patriarhiei păcătuieşte prin două lucruri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BOR susţine că ar exista agenţii de turism cu activităţi frauduloase care organizează pelerinaje religioase FOTO Adevărul
BOR susţine că ar exista agenţii de turism cu activităţi frauduloase care organizează pelerinaje religioase FOTO Adevărul

Patrhiarhia Română a trimis un comunicat de presă prin care atrage atenţia credincioşilor că BOR se dezice de agenţiile de turism care nu au binecuvântarea bisericii. În replică, reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism spun că serviciul religios nu trebuie să se suprapună cu cel comercial.

În comunicatul trimis luni, 21 octombrie, Patriarhia Română „atrage atenţia asupra pretinselor pelerinaje la locuri sfinte creştine din ţară şi străinătate organizate, fraudulos, în numele Bisericii Ortodoxe Române de unele agenţii de turism, persoane fizice şi chiar parohii care oferă servicii turistice sub standarde de calitate şi încalcă legislaţia românească şi europeană în vigoare“.

Potrivit BOR, în ultimul timp, numeroşi participanţi la astfel de pelerinaje, induşi în eroare de organizatori că şi-ar desfăşura activitatea turistică cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române, au făcut sesizări la Patriarhia Română, nemulţumiţi de serviciile turistice de slabă calitate oferite.

Patrhiarhia Română a explicat că există mai multe măsuri prin care aceşti organizatori păcălesc clienţii. Printre acestea se numără menţionarea pe site-urile de prezentare că ar avea binecuvântarea Bisericii, iar în Bucureşti, majoritatea agenţiilor stabilesc ca punct de plecare Dealul Mitropoliei, tocmai pentru a crea falsa impresie că au girul Patriarhiei Române.

Pelerinaje în condiţii precare cu preoţi falşi

Între problemele sesizate se numără condiţiile de cazare improprii sau precare, ceea ce denotă lipsă de respect şi responsabilitate faţă de pelerini. Asistenţa religioasă lipseşte sau este asigurată de preoţi cu statut canonic incert sau chiar falşi preoţi, mai explică reprezentanţii BOR.

De asemenea, potrivit sursei citate, informaţiile despre locurile şi obiectivele turistice vizitate sunt incomplete şi uneori chiar eronate, fiind oferite de persoane neautorizate, fără atestat din partea Ministerului Turismului. Organizatorii acestor pelerinaje nu ar încheia contracte de prestări servicii turistice conform legii, nu ar elibera factură fiscală pentru banii încasaţi şi practică evaziunea fiscală, având ca singur scop doar câştigul financiar personal.

ANAT: Biserica încearcă să inducă în eroare opinia publică

În replică, ANAT acuză Biserica de încercarea de a induce în eroare opinia publică. „În opinia noastră, acest comunicat păcătuieşte prin două lucruri: mai întâi, prin aceea că încercă să inducă opiniei publice ideea că agenţiile de turism neafiliate bisericii nu ar putea să furnizeze transport, cazare sau alte servicii turistice pelerinilor decât cu binecuvântarea BOR; nu în ultimul rând, prin faptul că aruncă asupra tuturor agenţiilor de turism, pe care nu le are în subordine, suspiciunea că ar încălca legea“, se arată într-un comunicat al Asociaţiei emis către adevarul.ro.

ANAT este de părere că piaţa serviciilor turistice este una liberă, concurenţială, iar agenţiile de turism acreditate ale BOR, ca şi cele neafiliate bisericii, desfăşoară, contracost, servicii comerciale.

Monopol pe serviciul religios, nu pe cel comercial

În acest context, agenţiile de turism mirene şi Birourile de pelerinaje de pe lângă Biserica Ortodoxă au un interes comun major, pe acela de a asigura servicii turistice de calitate, la un preţ accesibil pentru credincioşi. ANAT susţine că agenţiile de turism afiliate acestei organizaţii nu şi-au propus niciodată să concureze cu Patriarhia Română pe partea de servicii religioase şi că agenţiile respectă monopolul pe care biserica îl are din acest punct de vedere.

„ANAT şi Birourile de pelerinaje au aceleaşi interese şi când vine vorba de organizatorii de pelerinaje care nu încheie contracte de prestări servicii turistice sau care nu eliberează facturi fiscale. Cu toţii suntem chemati să respectăm legea şi să fim contributori corecţi, să plătim taxele şi impozitele aferente activităţilor pe care le desfăşurăm“, răspund reprezentanţilor asociaţiilor de turism la acuzaţiile de fraudă fiscală ale unor societăţi. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite