Bătrânul „librar“ din Centrul Vechi: „Le dau doar pe cele care mi-au plăcut. E cea mai mare bucurie a mea ca oamenii să cunoască“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nea Vasile - bătrânul care vinde cărţi în Centrul Vechi din Bucureşti Sursa Facebook Eduard Ionescu
Nea Vasile - bătrânul care vinde cărţi în Centrul Vechi din Bucureşti Sursa Facebook Eduard Ionescu

Centrul Vechi al Bucureştiului este locul în care un bătrân cu părul alb, îmbrăcat elegant, poate fi văzut având mereu câteva cărţi în mână. Atitudinea lui este impresionantă.

Eduard Ionescu, un bucureştean, a relatat ultima sa întâlnire cu omul care aduce cărţile în Centrul Vechi. Cărţile sunt din biblioteca personală, iar bătrânul, fost deţinut politic, le vinde şi roagă cititorii să le dea mai departe, pentru a prinde lumea de veste. 

„Centrul Vechi, seara...mă aflu pe o stradă ferită de vacarmul zonei! Atmosfera îmi aduce aminte de ceea ce am citit despre "Micul Paris"! 

Din spate aud o voce:
-Doriţi o carte?

Mă întorc şi îl revăd...este domnul Vasile, îmbrăcat la fel de elegant...sacou, cămaşă, pantaloni impecabili! Cu ceva timp în urmă cumpărasem o carte de la el. M-a asigurat că e foarte bună. Mă recunoaşte...
-Aţi citit-o? V-a plăcut?
-Foarte mult şi vă mulţumesc! Acum ştiu cum a fost lăsată România în mâinile ruşilor!

Îi văd ochii cum se micşorează. Pe chip i se citeşte o tristeţe apăsătoare.
-Să o daţi şi altora să o citească. E bine să ştie toţi cât a pătimit poporul ăsta!
-Aşa o să fac! Ce cărţi aveţi astă seara?
-Asta v-o recomand!
-Aţi citit-o?

Se uită la mine zâmbind.
-Domnul meu, nu vând ce nu am citit!
-Cam cât aţi citit?
-Peste 40.000 de cărţi şi le vând pe cele care mi-au plăcut. Vreau ca oamenii să cunoască... e cea mai mare bucurie a mea!

Cumpăr cartea...Domnul Vasile îmi mulţumeşte. Îi mulţumesc şi eu în timp ce îl privesc cum pleacă...După câţiva metri se întoarce şi îmi spune:
-Dacă o să vă placă daţi-o prietenilor...Şi să ştiţi că cititul nu îngraşă, dar te face mai înţelept...şi veţi vedea că puteţi să vă bucuraţi din orice!

Domnul Vasile se îndepărtează mergând aplecat la cei 78 de ani pe care îi are! Cinci dintre ei i-a pierdut prin puşcăriile comuniste...dar asta nu i-a afectat optimismul!

Cât de frumos este omul acesta...ce eleganţă există în fiecare gest pe care îl face...şi ce mic mă simt privindu-l!

Dacă îl întâlniţi şi vreţi să cumpăraţi o carte să fiţi siguri că o şi citiţi ...altfel l-aţi jigni şi chiar nu merită! 

Domnule Vasile, vă mulţumesc şi mă înclin cu respect...pentru mine sunteţi o lecţie de viaţă!“ 


Nea Vasile, bătrânul care vinde cărţi în Centrul Vechi din Bucureşti Sursa Facebook Eduard Ionescu

Imagine indisponibilă

Pe aceeaşi temă: 

Un bucureştean face gratuit cumpărături pentru vecinii care nu pot ieşi din bloc

FOTO Cartierul din România care strânge zeci de mii de like-uri pe Facebook. Va avea în curând propriul magazin online

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite