„Adeverul” despre Ferdinand Întregitorul (II)

„Adeverul” despre Ferdinand Întregitorul (II)

Regele Ferdinand I, inconjurat de membrii guvernului, la ieşirea de la unul dintre Consiliile de Coroană

Faptele  unui rege care a schimbat istoria: intrarea în război împotriva Hohenzollernilor, România Mare, Constituţia, reforma agrară şi votul universal. După o domnie de 13 ani, a lăsat în urmă o ţară prosperă, cu 17 milioane de locuitori şi cu o suprafaţă de 295.000 de kilometri pătraţi. I se spunea ”Întregitorul” sau ”Fidelul”.

Ştiri pe aceeaşi temă


Carol recidivează
La 18 aprilie 1925, în articolul  „Boala regelui şi Guvernul”, se anunţă că ”regele va pleca în străinătate, în staţiunea balneară Bagnolle sur l'Orme din Franţa, reputată pentru curarisirea bolnavilor de varice. (...) Starea actuală a sănătăţii suveranului e satisfăcătoare, dovadă că medicii nu mai dau buletine, iar regele a început să se ocupe cu afacerile de stat. Această stare se îmbunătăţeşte mereu şi cura balneară are numai un rost preventiv”. Problema de sănătate a regelui Ferdinand era însă alta, mult mai teribilă: cancer la intestine.
1 ianuarie 1926. La Sinaia, se întruneşte de urgenţă Consiliul de Coroană. Scopul convocării acestuia stupefiază iarăşi o ţară întreagă şi îl îndurerează profund pe Ferdinand: de la Milano, prinţul Carol a anunţat că renunţă, pentru a doua oară!, la dreptul de moştenire, „din motive intime şi personale”. Acestea poartă însă un nume: Elena Magda Lupescu. Fiica unui evreu creştinat, pe care Carol o cunoscuse la un an de la naşterea fiului său Mihai. Findcă legătura lor nu mai era un secret pentru nimeni, în 1925, „Lupeasca” sau „Duduia” a fost somată să părăsească ţara, iar Carol o urmează fără să stea pe gânduri. Ferdinand este nevoit să accepte cu sufletul sfâşiat şi cea de-a doua cerere de renunţare la prerogativele regale expediată de fiul său. În data de 3 ianuarie 1926, „Adeverul” ia în dezbatere „ Complicaţiile actului de renunţare a principelui Carol. Va fi nevoie de o serie de legi care să legitimeze situaţia excepţională creată”: „Întrucât tatăl noului principe moştenitor este menit să trăiască de acum încolo, un număr de ani sau pentru totdeauna în străinătate, iar principele Mihai este minor, o tutelă legală, nu regenţă, se impune, chiar dacă nu intervine divorţul între soţi(...). În fine, este problema administraţiei averii principelui Carol, aflătoare în ţară. Întrucât principele va sta de acum în străinătate, o lege specială va trebui să stabilească normele şi cine anume va face gestiunea de afaceri în numele principelui Carol”. Mihai este proclamat Principe Moştenitor. Se instituie o regenţă, alcătuită din principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi George Buzdugan, preşedintele Curţii de Casaţie şi Justiţie. Carol divorţează de principesa Elena. Într-un interviu acordat ”British United Press”, îşi exprimă dorinţa de a fi lăsat în pace şi arată că a luat hotărârea după o matură chibzuinţă.

Tratat cu radium
La  26 februarie 1927, „Adeverul ” publică un interviu cu dr. Felix Sluys, un medic belgian, chemat să-i aplice suveranului un tratament de ultimă oră cu radium: „Am credinţa că de azi într-o lună, suveranul va putea întreprinde un voiaj de recovalescenţă într-o localitate cu climă caldă şi plină de soare, de care are nevoie”.
În 18 martie 1927, „Adeverul” revine cu un articol despre „Starea regelui”:„ Medicii curanţi au examinat eri, în conformitate cu instrucţiunile lăsate de d-rul Sluys, pe suveran. Starea generală şi cea locală au fost găsite satisfăcătoare. În concordanţă cu cele indicate de medicul belgian, s-a aplicat, de astădată local radium, în cantitate infinit mai mică decât aplicaţiunea de deunăzi, făcută la distanţă”. În 9 iunie 1927, revine asupra chestiunii: „Eri, la orele 10 dim. Regele a fost supus unui consult medical, la Scrobişte. Stare locală nu s-a înrăutăţit. Starea generală, care a fost foarte rea, în urma gripei, deşi s-a îmbunătăţit, nu este încă complet satisfăcătoare”.

„ N-aş fi crezut niciodată că e aşa de greu să mori!”
Luni, 18 iulie 1927.  Dimineaţa, starea suveranului se înrăutăţeşte uşor. Principele Carol, care plecase spre Constanţa, se întoarce din drum, spre a fi lângă părintele său. Seara, o nouă schimbare, de astă dată în bine. Miercuri dimineaţă, s-a trezeşte bine dispus şi cere să mănânce. Apoi îl primeşte în audienţă pe Ionel Brătianu. Doctorul Mamulea, medicul curant al regelui, declară optimist: „De la ultimul comunicat care s-a dat, n-a intervenit nimic în starea Suveranului care să mă îndrituiască să desmint sau să confirm svonurile de tot felul care circulă”. Cu câteva zile în urmă, Suveranul îi spusese unei tinere doamne din imediata apropiere a Curţii sale: „ N-aş fi crezut niciodată că e aşa de greu să mori!”. După miezul nopţii, în castelul Pelişor, cu o carte de rugăciuni pe genunchi, regele Ferdinand I trece lin şi fără durere în nefiinţă.


„A murit regele răsboiului pentru unitatea naţională”
Joi, 21 iulie 1927, „Adeverul” titrează : „Regele Ferdinand a murit în noaptea de 20 iulie 1927, la orele 2 şi un sfert”. Sub fotografia fostului suveran este tipărit cu litere bolduite următorul text: „Regele Ferdinand I al României a murit. Trista ştire a fost comunicată astă noapte dela Sinaia şi ea va coborî în sufletele tuturor fiilor acestei ţări simţimântul celei mai sincere şi mai profunde dureri. A murit regele răsboiului pentru unitatea naţională, suveranul căruia soarta i-a hărăzit să vadă întrunite sub sceptrul său toate trunchiurile răzleţite ale neamului, domnitorul căruia massele populare îi datoresc în primul rând marile reforme cari le-au aşezat în cadrul unei vieţi noui. Scurtă i-a fost domnia-abia treisprezece ani-dar epoca acestei domnii va rămâne încorporată în cartea neamului cu pagini de grandioasă epopee. Faptele săvârşite sub regnul ce se închee sunt desigur realizările cele măreţe din mersul acestui popor spre împlinirea destinelor sale istorice. Ele vor rămâne deapururi legate în amintirea urmaşilor de numele lui Ferdinand I. Urcat pe tron în împrejurări cu deosebire grele, regele Ferdinand n’a pregetat să-şi însuşească politica instinctului popular, să se identifice cu aspiraţiile neamului şi să semneze el, Hohenzollern, o declaraţie de răsboiu împotriva altui Hohenzollern. Dar jertfa aceasta, imensă pentru un suflet omenesc, şi-a găsit răsplata în încheerea acţiunii răsboinice, când Basarabia, mai întâiu, Bucovina după aceea şi însfârşit Transilvania au venit rând pe rând să se alipească la vechiul regat, spre desăvârşirea unităţii naţionale. Cel ce-şi impusese astfel suferinţa jertfirii simţimintelor personale şi legăturilor de rudenie, a avut bucuria de a se vedea încoronat la Alba-Iulia ca întâiul rege al României întregite.  Dela regele Ferdinand a pornit şi imboldul hotărâtor pentru înfăptuirea marilor reforme destinate a fi temelia unui nou aşezământ social. Se ştie în adevăr că mulţumită intervenţiei directe a regelui s’au realizat împroprietărirea şi votul obştesc. Ferdinand I coboară astfel în mormânt cu titluri mari la recunoştinţa tuturor, a celor de azi ca şi a celor viitori. Săvârşirea lui din viaţă se face în vremuri grele, străbătute de fiorii neliniştei. Dispariţia lui este deci cu atât mai dureroasă. Poporul român şi toţi aceia cari ocupă locuri de răspundere trebuie să-şi adune toate puterile intelectuale şi morale pentru a duce mai departe desvoltarea liniştită şi sănătoasă a României Mari. E cel mai preţios omagiu pe care ţara îndoliată îl va aduce memoriei lui Ferdinand I”.

Moşteniri şi dezmoşteniri
La Sinaia, se deschide testamentul olograf al regelui. Fusese scris la 2 iunie 1925, pe 12 pagini legate între ele cu un şnur alb, şi avea ca anexă un codicil conceput în data de 11 ianuarie 1926. Prin acesta din urmă, Ferdinand face o modificare dramatică a dispoziţilor testamentare iniţiale: „ A vroit Domnul să încerce ţara şi pe Mine şi pe Regina o mare durere prin renunţarea la tron a Principelui Carol. Până la sfârşitul vieţii mele nu se va şterge din inima mea jalea care m-a cuprins când m-am văzut silit să iau act de această hotărâre a primului meu născut, contatând că din nenorocire această măsură se impunea. (...) Anulez dispoziţia mea cuprinsă în acest testament prin care lăsam fiului meu Carol toată cotitatea disponibilă şi hotărârea de a cuprinde în partea sa de moştenire întreaga moşie Sinaia-Predeal împreună cu Castelul Peleş şi celelalte castele, clădiri şi stabilimente cu sarcinile prevăzute în acest testament”.  

Onoruri funebre
De la Sinaia pleacă un tren special care îl aduce în Capitală pe noul rege Mihai, însoţit de regina Maria, principesa Elena a României şi principele Nicolae. Cortegiul îndoliat merge la Cameră, unde este întrunită Adunarea Naţională. Mihai este proclamat rege, iar regenţa depune jurământul. La Sinaia, se oficiază un serviciu funebru, apoi trupul regelui este adus, prin gări cernite, la Cotroceni şi depus în sala mare, unde va fi expus spre a i se aduce un ultim omagiu. Aproximativ patru mii de oameni pe oră vor defila în tăcere prin faţa sicriului regal. Editorialul din „Adeverul” 24 iulie constată: „După aducerea corpului defunctului rege în Capitală, cu toate că, fără exagerare, tot Bucureştiul a voit să vadă pentru ultima oară pe regele unirei naţionale, nu s-a produs nici cea mai mică turburare, nu s-a produs cea mai mică dezordine. (...) Lecţia ce tragem deci este: nu e nevoie de excesive măsuri de poliţie, pentru a învăţa poporul acesta românesc ca să fie la postul datoriei”. În aceeaşi zi, sicriul este purtat pe străzi spre biserica patriarhală, unde are loc slujba funebră. „După săvârşirea serviciului religios, sicriul a fost luat pe umeri de ofiţerii generali şi adjutanţii regali (...) şi aşezat pe afetul de tun, îmbrăcat în doliu şi în tricolorul ţării, având în faţă stema ţării iar pe ambele laturi coroana şi cifra regală. În momentul când sicriul a fost coborât, un escadron din regimentul 4 roşiori cu drapel a dat onorurile, iar muzica a intonat Imnul regal. De departe, tunul a început să bubue, iar în văzduh avioanele au adus un ultim salut. Clopotele bisericilor vesteau mulţimii pornirea cortegiului funebru regal. Când sicriul purtat pe braţe s-a îndepărtat încet, regina, care se afla pe scara palatului, în picioare, dreaptă, s-a uitat lung în urma lui. A ridicat braţul şi l-a fluturat, o clipă, ca un salut, ca un adio...”. De la Gara de Nord, „trenul mortuar porneşte încet spre Curtea de Argeş, în vreme ce escadrilele de aviaţie dau în văzduh ultimul salut şi zgomotul motoarelor se amestecă cu dăngănitul clopotelor”.

Reverenţă cu fire de busuioc
La Curtea de Argeş, convoiul funerar este întâmpinat de 40.000 de oameni, veniţi din toate colţurile ţării. „Şi-au adus, ca la mobilizare, hrana pe patru zile, plosca cu ţuică, decoraţiile de la Vodă Cuza şi fiecare, din meleagurile de unde au purces, câteva fire de busuioc sau rozmarin, pentru mormântul regelui Ferdinand (...) Toate hanurile sunt pline. Singurul hotel mai spaţios e plin de lume. Pasagerii dorm câte şase într-o cameră, pe culoar, mulţi chiar pe mesele restaurantului de la parter. (...) S-a plătit numai pentr-un loc la fereastră 1.000 şi 1.500 de lei de persoană”.
Este înmormântat cu fastul care i se cuvenea  în necropola regală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările